vineri, 20 octombrie 2017

PROGRAMUL ZILEI DE 25 OCTOMBRIE 2017

FESTIVITATEA DE DEPUNERE A COROANELOR DE FLORI
ÎN ZIUA DE
25 OCTOMBRIE 2017
ZIUA 


- LOCUL DE DESFĂŞURARE A ACTIVITĂŢIIMONUMENTUL EROILOR - Cimitirul Eroilor - Sf.Gheorghe din municipiul Piteşti, str. Nicolae Dobrin;


       - ZIUA, DATA : MIERCURI, 25 octombrie 2017
       - ORA DE PREZENTARE A MEMBRILOR A.N.C.M.R.R. PARTICIPANŢI : 09.45
       - ORA DE ÎNCEPERE A ACTIVITĂŢII : 10.00
       - ŢINUTA DE SEZON, DECENTĂ

BIROUL
SUBFILIALEI „VLAD ȚEPEȘ” PITEȘTI


joi, 19 octombrie 2017

25 OCTOMBRIE – ZIUA ARMATEI ROMÂNE



„Presărați pe-a lor morminte
Ale laurilor foi,
Și pe sacrele morminte
Puneți lacrime și flori
Spre a fi mai dulce somnul
Fericiților eroi
Ridicați pe piramida 
Nemuririi faima lor,
Scriți în cărțile de aur
Cântecul nemuritor!”

(Iuri Roșca – Dermidon, Imnul Eroilor)



            Conflictul din 1939 – 1945 a fost, determinat, să zicem inevitabil, numai în măsura în care, pe de o parte, s-au manifestat și au fost încurajate tendințele anexioniste ale Germaniei, U.R.S.S., Italiei și Japoniei, pentru a cita doar marile puteri, iar pe de altă parte, Marea Britanie, Franța și S.U.A. care s-au complăcut într-o situație de splendidă indiferență, inițial, pentru ca mai apoi, la finele anilor 30, pe măsura sporirii agresivității statelor concurente, să promoveze față de acestea, o politică de conciliere, neîntemeiată pe pregătiri militare corespunzătoare, ci mizând pe îmbunarea agresorilor, a lui Hitler, în primul rând, ca și pe speranța ivirii ori chiar a provocării unor divergențe între aceștia.

            În pofida scenariilor franceze și britanice, Hitler, Fuhrerul Germaniei, accedând ușor la rolul de lider european, a beneficiat de situație și decis să evite un război pe două fronturi, optând pentru aliatul cel mai puțin bănuit de cineva din afara Germaniei – U.R.S.S. Pentru a se ajunge la pactul din 23 august 1939, îndeosebi la faimosul său protocol secret, Fuhrerul de la Kremlin a pretins lui Hitler importante concesii, în primul rând teritoriale, iar acestea au fost acceptate, pe seama statelor independente din estul Europei, inclusiv România, cedate integral sau pe porțiuni și fără ezitare în zona de influență a Moscovei.







Semnarea Acordului Ribbentrop - Molotov, 23 august 1939



            În analele trecutului românesc, cu mare greutate se pot afla, perioade mai grave și mai primejdioase, pline de consecințe incalculabile, decât acelea din vara și toamna anului 1940. Ajunsă în plin proces de izolare politico-diplomatică pe plan internațional și, ca atare, lipsită de orice sprijin prompt și eficient din afară, frământată de puternice contradicții interne și, pe deasupra, pândită, din toate părțile, de imense pericole, disputată și râvnită de unele dintre marile puteri europene (în primul rând de către U.R.S.S. și Germania), România, precum în alte rânduri Polonia de-a lungul ultimelor trei veacuri, a ajuns în postura unui pacient.







Harta României Mari 1918



            Asemenea acestuia, România a fost pusă pe masa de operație și, în ciuda tuturor evidențelor contrare, în ciuda tuturor protestelor și dezacordurilor, amputată fără nici un fel de șovăire. În mai puțin de trei luni, România Mare, opera atâtor generații și rămasă veșnic legată de memorabilul an 1918, s-a prăbușit, pierzând prin voința învingătorilor de moment și ca efect direct al poftelor nesăbuite ale imperialismelor vecine mari și mici – o treime din teritoriu și din populație, mai precis aproximativ 100.000 km pătrați și 7 milioane de locuitori, în marea lor majoritate români.

            Începutul l-a făcut U.R.S.S.. După consultări cu Berlinul și în spiritul pactului Hitler-Stalin din 23 august 1939, guvernul sovietic a prezentat Bucureștilor două note ultimative, la 26 și 28 iunie 1940, pretinzând cedarea imediată a Basarabiei și Nordului Bucovinei. România, complet izolată pe plan internațional, ca urmare a erorilor din ultimele luni și a evoluțiilor neașteptate în desfășurarea ostilităților, a presiunilor din toate părțile, a admis să cedeze. După o replică destul de anemică, la primul ultimatum sovietic, la 28 iunie 1940 guvernul român a comunicat Moscovei că, pentru a evita un conflict armat, se vedea silit să ia în considerație pretențiile U.R.S.S., dar a menționat în chip precis că admitea evacuarea Basarabiei și a nordului Bucovinei, ceea ce, evident nu era tot una cu cedarea lor prin acte în regulă.

            Acțiunea agresivă a U.R.S.S. a avut un efect catastrofal asupra României. Notele ultimative sovietice nu numai că au inaugurat, ci, pur și simplu, au declanșat procesul dezintegrării teritoriale a României Mari.

            Odată satisfăcute pretențiile Moscovei, cine mai putea, într-adevăr stăvili acțiunile revizioniste ale Ungariei și Bulgariei, ambele încurajate de Germania, Italia și U.R.S.S.? Guvernul de la București a fost silit, în consecință să inițieze tratative cu Sofia și Budapesta. Tratativele cu Bulgaria în privința Cadrilaterului (Dobrogea de Sud) s-au desfășurat la Craiova, iar cele cu Ungaria la Turnu Severin. Acestea din urmă au eșuat însă în fața revendicărilor exacerbate ale Ungariei horthyste în privința Transilvaniei, astfel că, în final, Germania și Italia și-au asumat rolul de arbitrii, nesolicitat de nicio parte. Miniștrii de externe ai Germaniei și, respectiv, Italiei, au convocat pe reprezentanții Bucureștilor și Budapestei la Viena, unde, la 30 august 1940, le-au impus semnarea unui document (arbitraj denumit în mod oficial, dar un veritabil dictat) în virtutea căreia România era silită să transmită Ungarie partea de nord-vest a Transilvaniei, însemnând 42.610 km pătrați și aproximativ 2,3 milioane de locuitori. Ulterior, la 7 septembrie 1940, la Craiova, sub presiunea acelorași actori (Germania, Italia și din umbră U.R.S.S.), România a cedat Bulgariei Cadrilaterul (Dobrogea de Sud).







Harta României după pierderile teritoriale din anul 1940



            Acceptarea Dictatului de la Viena,urmat la 31 august 1940 de un document semnat numai de Ribbentrop și Ciano, prin care aceștia ofereau garanția Berlinului și Romei pentru păstrarea integrității teritoriale a României mutilate, a marcat falimentul regimului dictatorial instaurat de Carol al II-lea la 10 februarie 1938.

            La 4 septembrie 1940, generalul Ion Antonescu, fost șef al Marelui Stat Major și ministru al Apărării Naționale care se bucura într-un fel de încrederea unei mari părți din corpul ofițeresc, de „autoritate în armată” după cum notează Lucrețiu Pătrășcanu în lucrarea sa Sub trei dictaturi, un adversar declarat al politicii falimentare al lui Carol al II-lea a fost însărcinat de către acesta cu formarea unui nou guvern. Rezervat la început, Ion Antonescu, în urma discuțiilor cu conducerile P.N.Ț. și P.N.L., cu liderii legionari și al unor contacte cu Legația Germaniei la București, va accepta oferta regală, solicitând cu această ocazie puteri depline pentru conducerea statului.

            În dimineața zilei de 6 septembrie, în urma scrisorii ultimative a generalului Antonescu, regele Carol a abdicat în favoarea fiului său Mihai, acesta devenind regele României, a doua oară după interludiul 1927-1930. Generalul Ion Antonescu a obținut fără dificultate din partea tânărului monarh reconfirmarea deplinelor puteri în calitatea de prim-ministru, pentru ca apoi să se autointituleze Conducător al Statului Român.

            La 14 septembrie 1940, Ion Antonescu a proclamat România stat „național-legionar”, propunându-și să realizeze, „o schimbare totală de front” a politicii interne și externe a statului.

            În politica externă, reorientarea înfăptuită de regimul antonesciano-legionar din rațiuni strategice de păstrare a teritoriului național a fost de totală și neîntârziată aliniere la Axa fascistă. La 23 noiembrie 1940, România aderă la Pactul Tripartit (Germania, Italia și Japonia). Cu această ocazie, generalul Antonescu obținuse din partea lui Hitler asigurări în ceea ce privește rezolvarea programului său în partea de est a țării și speranțe pentru reîntregirea totală a țării. „În ceea ce privește frontiera de est – spunea generalul Antonescu în prima ședință a Consiliului de Miniștri de după întoarcerea de la Berlin (26 noiembrie) – este o problemă care se va rezolva pe plan european, în care România va interveni atunci când situația va fi favorabilă și când va putea să acționeze odată cu ce interesați deopotrivă în chestiunea slavă și bolșevică”. În privința Ardealului venise convins că „istoria lumii nu se va opri la anul 1940”.

            Între România și Germania nu s-a încheiat nici un tratat de alianță. Nici atunci și nici mai târziu, după declanșarea operațiunii Barbarossa (22 iunie), Reichul neprivind România decât  „un participant la lupte”.

            La 22 iunie 1941, România a intrat în războiul declanșat de Reichul german împotriva U.R.S.S., un război de coaliție, pentru eliberarea Basarabiei și Nodului Bucovinei răpite de sovietici în iunie 1940. Susținerea operațiunii „Barbarossa” a condus nemijlocit la punerea României în stare de război cu Marile Puteri ale Națiunilor Unite: U.R.S.S. (iunie 1941), Marea Britanie (decembrie 1941) și S.U.A. (decembrie 1941 – iunie 1942).

            Războiul României a început într-un moment în care entuziasmul poporului a fost general, cu nimic mai prejos decât cel manifestat în mai 1877 la proclamarea independenței naționale ori în august 1916 la intrarea țării în operațiunea pentru eliberarea Transilvaniei.

            Prezența României pe fronturile celui de-al doilea război mondial s-a extins pe durata a 1421 de zile (22 iunie 1941 - 12 mai 1945) și a cunoscut mai multe etape distincte, în funcție de zonele de operații, obiectivele strategice, forțele aliaților și adversarilor etc. Distingem următoarele etape:

            1. Campania din Est (22 iunie 1941 – 23 august 1944) în cursul căreia România aliată cu Germania hitleristă și sateliții acesteia, a acționat pentru eliberarea Basarabiei și a nordului Bucovinei, care a fost un război drept, just pentru eliberarea teritoriilor românești samavolnic răpite de U.R.S.S., iar în continuare, și-a trimis forțele departe în interiorul U.R.S.S., fapt care a pus-o în stare de război cu toate puterile marcante ale Națiunilor Unite;

            2. Campania desfășurată între 23 august și 31 august 1944 purtată exclusiv pe teritoriul național pentru lichidarea sau alungarea trupelor germane, devenite inamice în momentul răsturnării regimului antonescian și al solicitării armistițiului cu Națiunile Unite, în frunte cu U.R.S.S.;

            3. Campania din Vest (1 septembrie 1944 – 12 mai 1945), în cursul căreia România, acționând de data aceasta în tabăra Națiunilor Unite (dar fără a-i fi fost recunoscută calitatea de cobeligerant, precum Italiei după 1943), s-a aflat în război declarat cu Germania și ultimii săi aliați, iar trupele sale, combătând în cadrul și sub conducerea unui Înalt comandament zonal al U.R.S.S., a acționat inițial pentru alungarea trupelor germane și ungare din nordul Transilvaniei, deci din partea teritoriului naționalrăpită prin Dictatul de la Viena din 1940 (1 septembrie – 25 octombrie 1944), după care s-a produs a doua „trecere a Nistrului” (desigur, în mod figurativ - n.n.), mai precis trimiterea forțelor române în Vest în urmărirea și zdrobirea unităților Wehrmachtului și a celor aliate lui din Ungaria, Cehoslovacia și Austria de Nord.

            Eșecurile înregistrate de Wehrmacht în bătălia Moscovei și cea a Stalingradului, care au determinat preluarea inițiativei strategice de către Armata Roșie, precedate de constituirea la 1 ianuarie 1942 a Coaliției Națiunilor Unite, au confirmat convingerea partidelor de opoziție (PNȚ și PNL) că România trebuie să se desprindă de Germania cât mai repede și au clătinat credința mareșalului Ion Antonescu că Wehrmachtul va câștiga războiul, determinându-l ca prin colaboratorul său Mihai Antonescu să înceapă a căuta formule politice care să împiedice antrenarea României în catastrofa ce amenința Reichul în cazul unei înfrângeri militare.

            Toate tratativele inițiate de opoziția românească și Mihai Antonescu, ministrul de externe cu reprezentanții Coaliției Națiunilor Unite în special Marea Britanie și SUA în privința viitorului României au fost sortite eșecului, liderii Coaliției Națiunilor Unite înțelegându-se aprioric asupra împărțirii sferelor de influență postbelică, România fiind atribuită sferei de influență a sovieticilor. De asemenea, ceea ce nu știau cei care inițiaseră asemenea tratative era aspectul că, toți liderii aceleași coaliții hotărâseră că statele satelite Germaniei naziste (cazul României) să capituleze necondiționat, dar luând în calcul coaliția și nu o țară (sau țări) din cadrul acesteia.

            Evoluția acțiunilor politico-militare pe plan intern și internațional, implicarea în cadrul acțiunilor preliminare de încheiere a armistițiului a regelui Mihai I – comandantul suprem al armatei -, a mareșalului Ion Antonescu – conducătorul statului -, a partidelor politice, precum și convingerea generală că România trebuie să încheie armistițiul cu Națiunile Unite au fost câțiva dintre factorii care au favorizat pregătirile politico-militare în vederea „întoarcerii de front” la 23 august 1944.

            Astfel, la 23 august 1944 are loc lovitura de palat în urma căreia mareșalul Ion Antonescu și principalii membrii ai guvernului său au fost arestați din ordinul regelui Mihai I, ceea ce a determinat, în mod firesc, schimbarea orientării politice a României. În proclamația sa către țară radiodifuzată în seara zilei de 23 august 1944 la orele 22:35, regele Mihai I a declarat că România se situa în tabăra Națiunilor Unite, retrăgându-se din războiul purtat alături de Axă și solicita (fără a avea nicio asigurare câtuși decât formală din partea liderilor acestei coaliții –n.n.) încheierea unui armistițiu. De asemenea, mai preciza expres că, pentru eliberarea teritoriului național de sub ocupația trupelor hitleriste și horthyste, România este decisă să lupte împreună „cu armele aliate și cu ajutorul lor, mobilizând toate forțele națiunii”.

            În seara zilei de 23 august la orele 22:35 în urma radiodifuzării Proclamației regelui Mihai I către țară, armata a aflat știrea despre ieșirea României „din alianța cu puterile Axei și imediata încetare a războiului cu Națiunile Unite”. Rapiditatea cu care armata a înțeles și a răspuns acestui comandament a fost apreciată cu un eveniment unic în istoria celui de-al doilea război mondial. Atitudinea armatei s-a datorat convingerii majorității acesteia că, în aceste momente dramatice pentru țară, războiul dus alături de Germania nu mai avea sens.

            La scurt timp după arestarea mareșalului Ion Antonescu, comanda supremă a armatei a fost încredințată generalului Gheorghe Mihail, numit șef al Marelui Stat Major și delegat de regele Mihai I să conducă în numele său „operațiile tuturor forțelor de uscat, aer și marină, până la stabilirea relațiilor de comandament în cooperarea viitoare cu trupele Națiunilor Unite”. Prin ordinul nr.678563, șeful Marelui Stat Major dispunea să înceteze „orice subordonare a comandamentelor și unităților române față de comandamentele germane” și în același timp „orice act de agresiune contra forțelor sovietice”. De asemenea, s-a luat în calcul și s-a realizat în urma unei ample manevre de forțe și mijloace efectuată în zona de est a țării regruparea marilor unități și unităților din armatele 3 și 4 române în zona București, Ploiești, Târgoviște, de unde la sfârșitul lunii august și începutul lunii septembrie 1944, importante forțe au fost deplasate la nord de Carpații Meridionali, intrând direct în luptă împotriva trupelor hitleriste și horthyste.

            Cu toate tratativele purtate cu partea germană în scopul evitării confruntării directe cu trupele acesteia și a retragerii acestora de pe teritoriul național controlat de autoritățile de la București și a câștigării de timp pentru consolidarea dipozitivului de luptă al trupelor române, aceasta, la ordinul expres a lui Hitler, a declanșat atacul împotriva capitalei României. Drept urmare a atacurilor germane, în ziua de 24 august 1944, la orele 16:30 a fost radiodifuzată declarația guvernului român care constata existența stării de război între România și Germania.

            Alături de desfășurarea operaților militare împotriva trupelor germane, guvernul Sănătescu instalat la 23 august s-a preocupat de rapida semnare a armistițiului cu Națiunile Unite. La 27 august 1944, s-a comunicat printr-o telegramă primită de la Cairo că armistițiul va fi semnat la Moscova. Drept urmare, la 29 august a plecat la Moscova o delegație condusă de Lucrețiu Pătrășcanu și cinci membri.

            La 31 august într-o ședință de guvern, șeful Marelui Stat Major raporta că în ziua de 30 august, prin forțe proprii, armata română lichidase toate forțele hitleriste din zonele sudice, centrale și sud-vestice ale țării inclusiv Capitala, iar unități din Corpul de Munte, executând ordinul guvernului, au acționat dincolo de linia de demarcație stabilită prin Dictatul de la Viena, au înaintat circa 10 km în direcția Sf. Gheorghe și au eliberat primele localități din teritoriul românesc ocupat de Ungaria horthystă în august 1940.

            Acționând sub conducerea comandamentului național, armata română a reușit să elibereze în perioada 23-31 august 1944 aproximativ 150.00 km pătrați, practic întregul teritoriu național aflat sub jurisdicția guvernului român, ceea ce echivalează cu suprafețele însumate ale Belgiei, Danemarcei, Olandei și Elveției.

            Din analiza documentelor existente în arhivele militare, putem afirma fără empatie că singura perioadă în care Marele Stat Major a condus forțele armate române în mod independent și fără influențe străine a fost între 23 august (când armata română a trecut de partea Națiunilor Unite) și 7 septembrie 1944 (când armata română operativă a fost subordonată Frontului 2 ucrainean). Integrarea tot mai accentuată a marilor unități române în structurile de comandament sovietice (se repeta procedeul de integrare în structurile germane pe timpul Campaniei din Est -  n.n.) după 7 septembrie a anulat practic atribuțiile de conducere strategică sau operaționale ale Marelui Stat Major, care a rămas numai cu sarcini de organizare, dotare, instruire, aprovizionare etc., iar după 12 septembrie (data semnării armistițiului de la Moscova – n.n.) și de execuție a ordinelor Comisiei Aliate de Control (partea sovietică) pentru problemele cu caracter militar.

            Operațiile militare desfășurate între 23 și 31 august 1944 reprezintă prima etapă a războiului antihitlerist la care s-a angajat România după 23 august, înlesnind considerabil asaltul Aliaților contra Reichului nazist și, în primul rând, au creat condițiile din cele mai favorabile pentru ofensiva Fronturilor 2 și 3 ucrainene care au depășit „din marș” faimoasa linie fortificată Focșani – Nămoloasa – Brăila, înaintând fără lupte până la granițele Bulgariei și Iugoslaviei.

            Concomitent cu acțiunile militare în curs de desfășurare, șeful Marelui Stat Major a emis la 30 august 1944 Directiva operativă nr.51 prin care a precizat misiunile și forțele armatelor 1 și 4 române. În baza acestei directive operative cele două armate române trebuiau inițial „să asigure frontiera contra atacurilor locale sau de bande și să interzică orice încercare de pătrundere a inamicului spre trecătorile Carpaților Meridionali și Apuseni”, în special spre zonele Brașov, Turda, Beiuș și Timișoara și „să execute recunoașteri ofensive și atacuri locale pentru a culege informații și a cuceri puncte importante necesare dezvoltării acțiunilor viitoare”. În perioada următoare „cât mai curând” , armatele 1 și 4 române urmau să treacă „la acțiuni ofensive mai importante” pentru eliberarea părții de nord-vest a României.

            Prima acțiune de o mare importanță a armatei române a reprezentat-o oprirea ofensivei declanșate de comandamentul german la 5 și 13 septembrie în podișul transilvan, în Banat și în Crișana. Desfășurând lupta pe aliniamente succesive, forțele Armatei 4 române au reușit să oprească până la 8 septembrie înaintarea trupelor inamice (10 divizii de infanterie și tancuri) pe aliniamentul Sighișoara, malul sudic al Târnavei Mici, nord Mirăslău, vest Gacova, la numai 35 km sud de baza de plecare la ofensivă, iar cele ale Armatei 1, până la 17-18 septembrie, în defileurile Carpaților Occidentali. Astfel, cele două armate române au spulberat iluziile lui Hitler și ale Budapestei, trecătorile Carpaților Meridionali și zona strategică a Porților de Fier, rămânând la circa 120 km în spatele frontului. Contralovitura germană codificată „Voievodul Țiganilor” declanșată la 28 septembrie a eșuat, neatingându-și obiectivele strategice propuse.

            După 31 august 1944, armatele 1 și 4 române au acționat la nord de Carpații Meridionali și la vest de cei Occidentali pe un front de circa 900 km (la începutul lunii septembrie), 200 km (la 26 septembrie) și 120 km (la 12 octombrie) pătrunzând în dispozitivul de luptă germano-horthyst aproximativ 350 km. Fixarea și urmărirea inamicului în interiorul arcului carpatic pe direcția Brașov, Cluj, Carei a înlesnit ofensiva armatelor sovietice în Carpații Orientali, spre Târgu Mureș, Dej, Satu Mare.

            După oprirea, până la 8 septembrie, a înaintării trupelor germano-horthyste spre coronamentele carpatine românești, Armata 4 română a acționat ofensiv în podișul transilvan, împreună cu forțele armatelor de arme întrunite 27 și 7 gardă sovietică, reușind să respingă, până la 4 octombrie 1944, trupele germane și ungare la nord de râurile Mureș și Arieș. Cele mai grele și mai îndârjite lupte s-au desfășurat în zona Iernut, Oarba de Mureș, în special pe pantele Dealului Sângeorgiu, unde insistența ca să nu mai spunem și altceva a generalului Trofimenko, comandantul Armatei 27 sovietice de a cuceri această poziție puternic fortificată prin atacuri frontale, fără sprijin de aviație, a făcut ca Armata 4 română să piardă numai în aceea zonă circa 7000 de militari români (morți, răniți și dispăruți). Concomitent în Banat, Armata 1 română cooperând cu forțe ale armatelor 46 și 53 sovietice, a respins, până la 5 octombrie 1944, trupele inamice dincolo de frontiera națională.

            Ofensiva propriu-zisă pentru eliberarea părții de nord-vest a României a fost declanșată la 9 octombrie 1944, acțiunile militare încadrându-se în operația ofensivă „Debrețin”, concepută și executată de Înaltul Comandament sovietic, care a vizat și eliberarea părții estice a Ungariei (până la Tisa).







            Armata 4 română, încadrată inițial la flancul drept de Armata 7 gardă sovietică, apoi de Armata 40 sovietică, iar la flancul stâng de Armata 27 sovietică, a acționat ofensiv pe direcția generală Luduș, Bonțida, Jibou, Carei, pătrunzând rapid, după eliberarea Clujului (la 11 octombrie 1944 de către Divizia 18 infanterie română și Divizia 4 infanterie sovietică) prin „Poarta Someșului”, până pe adevărata frontieră a țării, pe care a depășit-o la 25 octombrie 1944, la est de aliniamentul Carei, Satu Mare.

            Concomitent, forțe din Armata 1 română au eliberat Crișana, în cooperare cu forțe din Armata 27 sovietică și din Grupul hipomecanizat comandat de generalul Pliev.

            Astfel, la 25 octombrie 1944 a fost eliberată ultima brazdă de pământ românesc, prilej cu care generalul Ghe. Avramescu, comandantul Armatei 4 române sublinia prin Ordinul de zi nr. 392bis din 29 octombrie contribuția militarilor din subordine:   „La chemarea țării pentru dezrobirea Ardealului răpit prin Dictatul de la Viena, ați răspuns cu însuflețire și credință în izbânda dreptății neamului românesc. (…) Azi, când avangărzile trec pe pământ străin pentru desăvârșirea înfrângerii definitive a dușmanului, gândul meu se îndreaptă către voi cu dragoste și admirație pentru faptele voastre de arme. Peste veacuri veți fi slăviți voi ofițeri și ostași care ați eliberat Ardealul”.





            Victoria a fost obținută prin lupta a 525.702 de militari români, angajați de la 23 august 1944 în operații militare cu trupele germane și ungare, din care pierderile s-au ridicat la 58.330 (morți, răniți și dispăruți). Pierderile provocate inamicului s-au ridicat la peste 72.937 de militari.

            Din anul 1830, anul înființării Armatei Române moderne și până în 1951, în tradiția românească nu a existat o zi exclusivă dedicată sărbătoririi acestei instituții. În România, la 20 iulie 1951 Prezidiul Marii Adunări Naționale a R.P.R. a emis Decretul nr.125 în vederea declarării zilei de 2 noiembrie, pentru prima oară ca zi a Forțelor Armate ale R.P.R.

            Retragerea armatei sovietice în septembrie 1958 din România a dus și la reevaluarea unor aspecte privind instituția armatei. Astfel prin Decretul nr. 381 din 1 octombrie 1959, ziua Forțelor Armate a fost mutată pe 25 octombrie. În Decret nu se face nicio referire explicită la motivul acestei decizii, dar la vremea respectivă, ea a reprezentat un act de curaj, autoritățile timpului asumându-și chiar riscul unor speculații ideologice nefavorabile lor, care puteau asocia faptele de arme cu ziua de naștere a regelui Mihai I, sau cu forma de guvernământ existentă înainte de 30 decembrie 1947.

            În încheierea acestei succinte prezentări, putem sublinia că ziua de 25 octombrie semnifică data eliberării totale a nord-vestului Transilvaniei de sub ocupația administrației străine (ungare –n.n.). Chiar dacă acest teritoriu a fost preluat inițial de administrația sovietică, fiind retrocedat României pe 9 martie 1945 (la câteva zile după instalarea guvernului pro-sovietic dr. Petru Groza, la 6 martie 1945), în ziua de 25 octombrie 1944, Armata Română a trăit un moment înălțător, prin atingerea hotarului firesc al patriei sale.



Col. (rtg.) dr. Ștefan Ciobanu  

           


marți, 3 octombrie 2017

EVENIMENTELE LUNII OCTOMBRIE 2017

Evenimente importante



01 Octombrie 2017 - Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice Ziua Pensionarului (Organizaţia Naţiunilor Unite a apreciat în anul 1990 că este necesar ca statele lumii, guvernele lor să omagieze generaţiile vârstnice, pentru contribuţia lor la dezvoltarea societăţii) 27 ani ;
01 Octombrie 2017 - Ziua Internaţională a Muzicii;
04 Octombrie 2017 - Ziua Internaţională a Animalelor;
05 Octombrie 2017 - Ziua Mondială a Educaţiei (din 1994 sub egida UNESCO);
09 Octombrie 2017 - Ziua Mondială a Poştei (La 9 octombrie 1874 a fost înfiinţată Uniunea Generală a Poştelor, devenită, în 1878, Uniunea Poştală Universală . România este membru fondator!).
17 Octombrie 2017 - Ziua Internaţională pentru eradicarea sărăciei;
24 Octombrie 2017 - Ziua Naţiunilor Unite;
31 Octombrie 2017 - Ziua Internaţională a Mării Negre.



Zilele genurilor de armă şi specialităţilor militare



01 Octombrie 2017 - Ziua Scafandrilor Militari (La 1 octombrie 1976 s-a înfiinţat prima unitate de scafandri - Centrul de Scafandri - Constanta .)  41 ani ;
09 Octombrie 2017 - Ziua Resurselor Umane (La 9 octombrie 1862, prin Înaltul Decret al domnitorului Alexandru Ioan Cuza, în cadrul Ministerului de Război, a luat fiinţă, "I-a Direcţie Personal şi Operaţii Militare", organizată pe două "diviziuni", din care ulterior au evoluat structurile de personal/resurse umane din Armata României.) 155 ani ;
25 Octombrie 2017 - ZIUA FORŢELOR ARMATE ROMÂNE (La 25 octombrie 1944, în timpul celui de-al doilea razboi mondial, militarii Diviziei a 9-a Infanterie au eliberat, la Carei, ultima brazdă de pământ românesc aflată sub ocupaţia hortistă. Sărbătorirea Zilei Armatei Române este stipulată de Decretul nr. 381 din 01.10.1959.). 58 ani ;
30 Octombrie 2017 - Ziua Relaţiilor Publice Militare (La 30 octombrie 1993, în baza Ordinului general al ministrului apărării şi a Ordinului Marelui Stat Major, Secţia de Informare şi Relaţii Publice a Armatei (SIRPA -înfiinţată la sfârsitul lunii octombrie 1991), s-a transformat în Direcţia de Informare şi Relaţii Publice a Armatei (DIRPA), iar în perioada 30 aprilie 1997 – 20 februarie 2007 a purtat denumirea de Direcţia Relatii Publice (DRP). Începând cu 20 februarie 2007, structura poartă denumirea de: Direcţia informare şi relaţii publice.). 24 ani ;




DESCHIDEREA ANULUI DE ÎNVĂȚĂMÂNT LA ȘCOALA DE APLICAȚIE PENTRU UNITĂȚI DE LUPTĂ - PITEȘTI

       Pe data de 02 octombrie 2017, la invitația comandantului garnizoanei și comandant al S.A.U.L. Pitești-dl.col. Marian BAE,  am participat la deschiderea anului de învățământ în această instituție de învățământ militar alături de reprezentanți ai autorităților locale și ai unităților militare M.Ap.N și M.A.I din municipiul Pitești.

PREȘEDINTELE 
SUBFILIALEI „VLAD ȚEPEȘ” - PITEȘTI
                                                         Col.(rz.)
Alexandru MONEA









vineri, 29 septembrie 2017

SCRISOARE DESCHISA CĂTRE REPREZENTANTII NATO

Scrisoare deschisa catre Adunarea Parlamentara a tarilor membre NATO
28 septembrie 2017 Categoria Despre Armata 1.021 afisari Scris de Marin Neacsu
Motto:
“Dacă citiţi ultima Carte Albă a Apărării de acuma, o să vedeţi că arată dezastrul Armatei Române, din păcate, acum. Acum nici praf de puşcă nu mai producem. În caz de nevoie, avem muniţie maxim zece ore. De la portughezi am cumpărat avioane vechi de 35 de ani”! Aşa este Armata Română acum. Adică nu are capacitate de acţiune aeriană, nu are capacitate de acţiune antiaeriană, nu are capacitate de apărare a unui teritoriu sau de eliberare a unui teren.
- General de Armata Constantin Degeratu

Stimati reprezentanti,
Avand in vedere prezenta dumneavoastra in Romania cu ocazia lucrarilor Adunarii Parlamentare  NATO va adresez   acest document prin care doresc sa va atrag atentia asupra situatiei grave in care se afla Armata Romaniei ( si prin ea armatele   NATO)  care isi indeplineste cu mari sacrificii misiunile si datoria fata de Alianta. Va supun atentiei cateva aspecte, cunoscute de altfel de reprezentantii statului roman si banuiesc ca si de reprezentantii ambasadelor tarilor dumneavoastra, caci altfel, daca nu le-ar cunoaste  inseamna ca nu isi fac datoria,  si totusi desi sunt cunoscute, continua sa se manifeste si eu ma intreb  pana cand. Daca soarta Romaniei ca stat nu ii intereseaza sper  sa va intereseze pe dumneavoastra soarta flancului Estic al Aliantei.
Din ceea ce s-a intamplat pana acuma in Romania  se poate trage concluzia ca  exista o intelegere secreta intre dumneavoastra,( sau forte oculte, care va depasesc  chiar si pe dumnevoastra) si cei care au condus si conduc Romania, un fel de troc, in care dumneavoastra  le oferiti sprijin sa isi ocupe sau pastreze functiile si pozitiile de conducere, iar ei va ofera cadrul legal si uneori si ilegal, chiar prin atingerea tradarii,  de a distruge si spolia Romania inclusiv armata in asa fel incat devina dependente de banii, tehnica, si armatele dumneavoastra si  sa nu mai fie capabile sa se apere singure nici de  dusmani nici de prieteni.
Iata ce  fapte au loc in Romania de 28 de ani incoace, incluzand perioada de dupa semnarea acordului de aderare a Romaniei la NATO:

1.     Incalcarea Acordurilor de aderare a României la Tratatul Atlanticului de
Nord, din 15 aprilie 2008
Au trecut 28 de ani de la iesirea din blocul comunist  20 de la semnarea cererii de aderare si 13 de apartenenta la NATO si Romania are, desi este  cel mai fidel sustinator al intereselor NATO printre cei mai activi in misiunile si teatrele de operatii ale NATO,  cea mai slab dotata,  inzestrata, echipata si platita armata din NATO. Nu o spunem doar noi, o spun toate cifrele. Desi au existat contracte de inzestrare in domeniul maritim, aviatic si terestru, acestea au fost semnate in pierdere, cu echipamente si tehnica de mana a doua- care au adus avantaje financiare doar celor care le-au semnat – echipamente care trebuie upgradate si reparate aproape anual, pana cand vor cadea definitiv si se vor degrada moral si fizic. Cazul celor doua fregate este elocvent. S-a schimbat uniforma in cateva randuri dar asta spre imbogatirea clientilor din firmele de partid specializate in confectii, nu pentru imbunatatirea calitatii vietii militarilor, caci au fost desfiintate croitoriile militare si au fost suspendate in repetate randuri drepturile de echipament.  Au mai fost primite, cu bucurie Humvee –urile la mana a doua si alte vehicule donate de partenerul americanpentru executarea misiunilor in Afganistan. Cam cu asta ne laudam. Practic inzsetrarea armatei romane a ajuns pe mana unor politicieni/afaceristi corupti care au facut din acest obiectiv o excelenta cale de imbogatire,iar din armata romana o oaie de muls.
a)Conform acestor acorduri vechimea în serviciul militar activ, trebuia sa fie astfel:
–        corpul generalilor – max. 40 de ani,
–        ofiţeri superiori – max. 35 de ani,
–        ofiţeri inferiori – max. 30 de ani,
–        subofiţeri şi maiştri militari – 35 de ani,
–        soldaţii gradaţi – max. 25 de ani,
La aceasta ora, conform legii, toate cadrele militare ies la pensie la 65 de ani.
b) Conform acelorasi acorduri, pensiile rezerviştilor se vor actualiza trimestrial şi vor fi egale cu solda de grad şi funcţie minus sporurile, care se plătesc militarilor din activitate, la care se adaugă un spor de ore suplimentare, efectuate pe timpul serviciului.
Acest lucru nu mai este valabil incapand cu 15 Septembrie anul current. Practic aceasta cerinta nu s-a aplicat niciodata de la aderare incoace desi a mai existat pana in 2011, pentru ca nu au crescut salariile activilor. Acuma cresc, dar nu se mai aplica.
 c)Pentru cadrele decedate în misiuni de lupta, familiilor li se acordă un ajutor egal cu 150 de solde lunare brute, pentru invalizi şi clasaţi inapt pace şi război, ca urmare a unor accidente sau răniri în timpul şi din cauza îndeplinirii obligaţiilor de serviciu în slujba patriei, militarii primesc un ajutor egal cu 125 de solde lunare, la care se adaugă o pensie de invaliditate egala cu solda de grad şi funcţie a colegilor din activitate.
Ne este rusine sa spunem in ce consta ajutorul dat celor raniti sau familiilor celor decedati.
2.     Incalcarea prevederilor normelor euro-atlantice si documentelor
angajament semnate la primirea in NATO
A fost luat angajamentul ca armata Romaniei va deveni o armata competitiva, o armata moderna, o armata dotata, echipata si platita dupa standardele NATO cu un nivel de pregatire, reactie si interventie capabile sa faca fata cerintelor, pretentiilor si nevoilor NATO. Ce a ajuns ? Carta Alba a Apararii, document oficial al MApN anunta faptul ca gradul de operativitate al armatei romane era de 40%. La ora asta situatia s-a deteriorat, cu toate achizitiile de tehnica de mana a doua care mai mult au impovarat decat ajutat sistemul de aparare, astfel incat suntem nevoiti sa imprumutam de la partenerii Cehi, Britanici, Canadieni, avioane care sa ne faca o amarata de politie aeriana pe care Aviatia Romaniei nu o poate executa. Daca acesta a fost angajamentul luat si acestea sunt pretentiile conducerii Aliantei, atunci inseamna ca Alianta a dorit asa ceva, pentru ca nu am vazut pana acuma nici o reactie a Aliantei fata de aceasta situatie, ci doar laude la adresa guvernelor Romaniei. Am vazut in schimb interventii si amestec al diferitelor ambasade in  luptele interne ale partidelor politice, in fata  asa zisele amenintari asupra statului de drept, atunci cand diverse persoane impuse si agreate de acele ambasade erau criticate pentru fapte incompatibile cu legea. Daca Romania este un partener strategic in partea cea mai vulnerabila si mai amenintata a NATO, asa cum chiar dumneavoastra ati mentionat de multe ori, de ce nu a luat Conducerea NATO sau  nici macar  un stat partener,  pozitie asupra modului in care sunt tratati militarii romani, rezerva armatei romane, sau a modului in care partidele, guvernele si conducerile Romaniei au tratat si trateaza acest aspect vital al Romaniei si implicit al Aliantei ? Aici vrem sa vedem implicarea partenerilor, nu in pastrarea pe  post a diferitelor persoane care practic fac jocul unui partid sau al altuia si deservicii Romaniei si aliatilor sai.
3.     Incalcarea directivelor si recomandarilor europene privind transparenta,
drepturile militarilor si statutul militarului in Romania
Sunt incalcate cu buna stiinta, indiferenta si am putea spune chiar nesimtire prevederi, directive, recomandari si cutume ale structurilor Euro –Atlantice vizavi de drepturile militarilor din Romania. Astfel, sunt incalcate prevederile ISCO 08 privind incadrarea meseriilor in grupele de munca, document recunoscut si acceptat ca standard European, care prevede ca meseria de militar este incadrata in categoria 0 deci cea mai importanta. Toata Europa o aplica, Romania nu.
La fel este pur si simplu ignorata Recomandarea 1572 din 2002, aprobată în Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei din 3 septembrie 2002 care prevede posibilitatea infiintarii de sindicate in randul militarilor. De ce? Pentru ca nu trebuie sa lupte nimeni pentru drepturile militarilor, “ MAREA MUTA” cum mai sunt numiti.
Ce este cel putin ciudat este ca UE, prin organismele sale acorda mai multa atentie, sprijin si interes celor din puscariile din Romania decat celor din Armata Romaniei fata de care nu am vazut nici o atitudine a nici unui for militar sau civil, desi militarii au chiar mai putine drepturi si libertati decat cei aflati in inchisori. Militarii nu au dreptul sa dezvolte activitati private, cei din inchisori au, ba unii dintre ei se plang in instanta si cer eliberarea ca sa isi conduca afacerile. Se intampla in Romania.  Militarii nu au dreptul sa faca parte din sindicate, partide politice, culte religioase. Cei din inchisori au. Militarii au ingradit dreptul de deplasare ca si cei din inchisori. Militarii nu au dreptul la opinii politice, cei din inchisori au. Militarii nu au dreptul sa candideze la functii politice, cei din inchisori au si ajung primari sau parlamentari. Asa se intampla si in celelalte tari NATO? Informati-ne si pe noi, ca nu stim si suntem bulversati.
4.     Vanzarea armatei
Domeniile si bunurile armatei au fost vandute sub pretextul obtinerii de fonduri pentru inzestrare, punandu-se  la dispozitia clientelei politice care cumparand pe nimic terenurile le-a vandut si folosit apoi pe sume imense obtinand profituri de milioane de euro. Cazul afaceristului Becali care a cumparat nu doar pamanturile armatei dar si echipa de fotbal pentru care se judeca acuma cu MApN este doar unul din sutele existente.
Pana si haina militara si gradele militare  au devenit obiect de tranzactii in viziunea si practica politicienilor care nu doar controleaza armata ci o conduc dupa bunul plac si profita de lipsa de verticalitate si interes fata de valorile militare a liderilor sai. Pe langa faptul ca avansarile la gradele de general   s-au facut de cele mai mult ori pe crietrii politice, pentru servicii politice (cazurile  generalilor   Oprea Gabriel, fost ministru al apararii, fost ministru de interne, fost viceprim ministru, sau Ontanu Neculai,  actualmente cercetati penal, sunt cele mai cunoscute,) unii politicieni au mers pana acolo incat sub pretextul nevoii de finantare a armatei, pentru ca guvernele au refuzat constant sa se achite de promisiunile facute la aderare si sa mareasca bugetul armatei, au sugerat si inaintat un proiect de lege – din fericire ramas la stadiul de initiativa datorita presiunii publice-  care dadea voie oricarui imbogatit prin furt sa cumpere grade militare in schimbul unor asa zise “donatii”. Bineinteles fiecare grad avea pretul lui. Este aceasta o practica NATO si nu cunoastem noi ?
5.     Distrugerea Sistemului militar de invatamant, deprecierea fortei umane
Invatamantul militar, selectionarea, pregatirea si promovarea militarilor de toate gradele a devenit sursa de inavutire a clasei politice si uneltelor ei din cadrul armatei, dar si de capusare a sistemului militar cu nonvalori progenituri si pupile ale politicienilor care odata introduse si promovate pe criterii de relatii politice vor duce mai departe procedura si vor face din exceptii o regula. Cazul Pitesti spune totul si desi a fost singurul caz mediatizat, obiceiul exista si in alte institutii militare de invatamant. Este aceasta o practica NATO?
Pe langa introducerea unor nulitati in armata prin interventii politice, si promovarea lor pe functii cheie, invatamantul militar a devenit o simpla scoala de diploma civile, ofiterii ies dupa 3 ani de cursuri aproape  la fel de pregatiti profesional ca orice student la orice facultate civila, pentru ca cineva a considerat ca invatamantul militar  trebuie sa se supuna regulilor si curiculei invatamantului civil ca sa fie Euro-Atlantic. Pe diplomele lor scrie manager, nu ofiter, meseria de ofiter practic disparand nu numai ca importanta si instruire dar si din nomenclatorul Ministerului Invatamantului. Dupa cei 4 ani de studii in Academii Militare care se pretind egale cu cele ale altor tari NATO, absolventii nu pot profesa pana nu mai fac o perioada de 6 luni de pregatire intr-o asa zisa Scoala de Aplicatii, inferioara ca organizare, structura si ca grad academic,unde practic invata cateva si singurele  notiuni proceduri si deprinderi cu adevarat  militare. Asa se procedeaza si in Institutiile militare  de la Saint-Cyr si West-Point? Daca nu, poate ar trebui sa vina sa ia lectii de la noi, sa vada ce inseamna educatie militara.
6. Dispretuirea nevoilor si cererilor asociatiilor militarilor
Ministerul Apararii Nationale, vinde, inchiriaza sau cesioneaza fostele unitati militare oricui in Romania, chiar si unor structuri NATO, dar a refuzat constant sa cesioneze sau sa dea spre folosinta foste cazarmi, asociatiilor militarilor activi si in rezerva, care se inghesuie pe unde pot si inchiriaza spatii pentru sedii sau intruniri. Chiar cand vrem sa discutam sau sa purtam dezbateri de interes national privind soarta militarilor, suntem nevoiti sa apelam la terte persoane fizice sau juridice, sa cerem aprobari pe la Parlamentul Romaniei ca sa ne putem intruni. Mai mult, desi invitati in nenumarate randuri la aceste intruniri, nici un ministru nu  avut bunavointa sa dea curs invitatiilor, dar sa ne mai si sprijine. Doar in ultimul timp, avem mai multa intelegere din partea Sefului SMG. Acest fapt este cumva prevazut in procedurile NATO?
Militarii activi sunt “sfatuiti” prieteneste de comandanti si cei din serviciile de informatii ale armatei sa stea deoparte de asociatiile militarilor ca nu sunt “gustoase” si provoaca indigestie. Oare la fel se intampla si in celelalte ARMATE membre NATO?
7)Dezbinarea militarilor, demonizarea elementului militar, decredibilizarea,
umilirea si batjocorirea militarilor
Armata a fost permanent, constant si salbatic batjocorita de toate guvernele si partidele care au fost la putere in ultimii 28 de ani. Sub pretextul reorganizarii armatei si aplicarii cerintelor NATO privind o armata supla dinamica si eficienta, armata a fost epurata ca pe vremea stalinista, au fost marginalizate valorile reale din toate domeniile de activitate, au fost siliti sa treaca in rezerva oameni competenti doar pentru motivul ca erau prea cinstiti pentru a se lasa manjiti si prinsi in cercul coruptilor. Au fost pastrati si promovati in functii de conducere si cheie, militari care au acceptat jocul politicienilor, care chiar daca conform Constitutiei si legii nu aveau voie sa faca parte din partide politice, erau fideli sustinatori si membri mascati  ai clasei politice corupte pentru care   si-au pus la bataie cariera, onoarea dar si interesele armatei. Asa se face ca din cei 8 Sefi ai SMG de dupa 1997,  anul semnatii actului  de aderare, 4 au suferit condamnari pentru acte de coruptie si abuz in serviciu.  Unii dintre capii armatei au folosit bunurile si   tehnica armatei in scop personal sau de partid.   In ce armata NATO mai exista aceasta situatie?
·           S-a dezvoltat si perfectionat politica de dezbinare a militarilor intre ei dar si de asmutire a societatii civile asupra militarilor. Astfel toate legile privind pensile militarilor care au aparut ultimii 10 ani, au fost facute in favoarea celor care erau inca activ si urmau sa iasa la pensie si defavoarea celor trecuti in rezerva anterior.
·           Fiecare act juridic aparut in ultimii 28 de ani in ceea ce priveste salarizarea militarilor a fost in defavoarea militarilor. Astfel valoarea coeficientului de ierarhizare a functiei Sefului SMG  a scazut constant si pas cu pas, de la 9, in 1999 la 4,35 in 2017, iar cea a soldatului de la 1,5 in 1999 la 1,0 in 2017. Valoarea unui militar profesionist luptator in Afganistan alaturi de partenerii NATO este aceeasi cu a unui maturator sau paznic, practic cea mai prost platita meserie din Romania, asta in conditiile in care aceiasi militari au constituit elementul de baza al Aderarii Romaniei la NATO dar si accederii in UE, iar sangele lor a stropit numeroase randuri campurile de lupta ale NATO.
·           Nu a facut exceptie nici Legea 223/2015 care a adancit si mai mult diferenta dintre generatii facand din rezervisti o masa frustrata, stresata, nesigura, disperata si fara nici o perspectiva. Mai mult, ultima isprava a Ministrului Muncii care se amesteca in problemele Armatei ca pe propria mosie desi Armata are un ministru numit, celebra Ordonanta 59/2017 a reusit sa repuna pe tapet o sintagma aparuta inca din 2010, acea a „pensiilor nesimtite” desi toate pensiile militarilor au fost calculate in baza legilor propuse si votate de aceeasi clasa politica si aceiasi politicieni care acuma ne fac iara nesimtiti. In care alta tara NATO pensiile militarilor sunt considerate de guvernanti si societatea civila NESIMTITE?
·           A fost manipulata opinia publica prin exemplificari de pensii  extraterestre puse in spinarea militarilor, care de fapt erau pensii ale unor magistrate sau aviatori iesiti la pensie in baza altor legi, nu a legii pensiilor militare;
·           A fost prezentat exagerat impactul articolului 60 privind actualizarea pensiilor militare dupa cresterea salariilor militarilor activi, spunandu-se ca in 5 ani pensiile vor ajunge sa fie duble fata de salarii, ceea ce ar fi fost imoral si  inechitabil dar nu are nici o baza reala, fiind pure inventii fara suport justificativ, fara un studiu sau simulare justificative. A fost o mistificare si manipulare de ultima speta, ca si cei care au practicat-o. Ce e mai dureros este ca nimeni din MApN nu a iesit sa o demasce.
·           Prin ultimul act emis de guvern care modifica legea pensiilor militare si anume OUG 59/2017, se interzice actualizarea pensiilor militare asa cum era prevazut in legea 223/2015, care oricum suferise amputari prin OUG 57/2015 (ceea ce e o alta incalcare a Constitutiei) desi ceilalti bugetari beneficiaza si de o actualizare in functie de punctul de pensie. Militarii nu au voie la actualizare in acceptiunea Guvernului Romaniei si a Senatului care deja a votat aceasta propunere in varianta Guvernului. Este vorba de o discriminare ca si in celelalte cazuri, discriminare care arata „importanta” pe care Statul Roman o acorda Armatei Romaniei care este si Armata NATO.
·           Pensiile militarilor sunt calculate incepand de la 65% solda de grad si functie nete  nu brute, pe cand   la alte categorii dar si in  alte tari membre NATO  baza de calcul pleaca de la 85% din venituri.
·           Sunt furate sau luate drepturi castigate, impotriva nu doar a legislatie si drepturilor omului ci chiar a principiilor universale de drept si nimeni nu reactioneaza. Presedintele Romaniei, care este seful suprem al Armatei nu are timp de noi, nu a stat de vorba cu nici un reprezentant al asociatiilor militarilor, dar se lauda peste tot cu contributia Armatei Romane la efortul comun in lupta aimpotriva terorismului.  Primul ministru schimba ministrii la Aparare la ordinul sefului partidului de guvernamant, precum teamul Ferrari rotile masinilor  la cursele de Formula 1, ministrii apararii se tem si sa mai dea un comunicat, ca sa nu fie demisi. Ce siguranta si continuitate mai ofera Romania fata de proiectele NATO cu o astfel de politica? Oare la fel se intampla si in celelalte state  NATO?
·           Starea Moralului, increderea in viitorul armatei, atractia meseriei de militar, loialitatea fata de armata sunt la pamant. Ultima epurare, efect al politicii inconstiente a guvernului, a fost catastrofala iar urmarile ei sunt pe termen lung cu EFECTE  DEZASTRUOASE  NU ADOAR ASUPRA ROMANIEI, DAR SI A ALIANTEI.
               Armata nu numai ca nu mai reprezinta factor de incredere – distrusa  prin atatea cazuri de militari condamnati si aratati cu degetul in presa sau etichetati in media drept ” nesimtiti” – nu numai ca nu mai ofera nimic sigur,nici salariu, nici respect, nici pensie, nu numai ca nu mai ofera siguranta zilei de maine, dar nu mai este respectata si rasplatita cu loialitate nici de cei care inca mai lucreaza in sistem. Dupa recenta ordonanta de modificare a legii pensiilor, sute de militari si-au cerut pensionarea pentru ca perspectivele erau sumbre iar ei voiau sa isi asigure o batranete linistita, ceea ce guvernul si conducerea ministerului nu mai garanteaza, nici nu apara si nici nu doresc. Astfel s-a ajuns la uimitoarea si periculoasa situatie in care structuri intregi,  comandamente de mari unitati au fost parasite in doua dintre ele, la cel mai inalt nivel, ramanand doar cate doi sefi de directii. Este nu grav, ci deosebit de periculos pentru armata, pentru securitatea nationala dar si pentru securitatea Aliantei, care va avea o perioada de cativa ani comandanti si sefi de structuri neexperimentati, nerodati si demoralizati pe functii de importanta vitala pentru securitatea zonei. Asta s-a intamplat datorita unui singur act normativ(OUG  59/2017) emis de un guvern inconstient, dornic doar sa aduca bani la buget, cu orice risc. Acest act, impreuna cu alta ordonanta, OG 57/2015 au ingropat armata romana. 
       
          Poate accepta Alianta asa ceva ?