Nevoia
comunicării la distanță a existat o dată cu începuturile societății umane, însă
condițiile n-au fost cele favorabile decât la începutul secolului al XIX-lea.
De la telegraful lui Samuel Finley Breeze Morse din 1837 ori telefonul lui
Alexandre Graham Bell din 1876 și până la societatea informațională de astăzi,
drumul a fost lung și anevoios, saltul tehnologic a fost uriaş, iar efectele în
plan economic și social extraordinare. Toate aceste realizări tehnice din a
doua jumătate a secolului al XIX-lea au pătruns în armatele timpului, inclusiv
în armata statului român. Astfel, încă
din anul 1855 s-a înființat o școală absolvită de primii 7 telegrafiști, iar în
primăvara anului 1873 ofițeri români au fost trimiși pentru documentare în
Franța, Belgia și Austria, pe probleme referitoare la instruirea militarilor,
la organizarea și funcționarea primelor subunități de telegrafiști.
Apariția
transmisiunilor în Armata României s-a produs la 14 iulie 1873 prin Înaltul
Decret nr. 1303, când s-a înființat "Secțiunea de telegrafiști
militari" în cadrul primei companii de minări din organica batalionului de
geniu care avea în compunere: 1 șef de secție, 15 manipulatori, șefi de
ateliere - sergenți sau caporali și 30 lucrători telegrafiști), fapt ce
demonstrează înțelegerea rolului și locului suportului tehnic al conducerii
forțelor militare, desfășurate pe spații mari și în condiții dintre cele mai
grele. Prin Înaltul Decret nr.1132 din 28 mai 1874 s-a hotărât înființarea a
patru secții de telegrafie militară. Nucleul de personal al noilor secții l-au
constituit militarii care încadrau secția înființată în 1873.
Aceste secții, la
numai câțiva ani de la constituire, au
participat la Războiul de Independență din 1877-1878, asigurând nevoile de
conducere a trupelor, fiind, în repetate rânduri, citate pentru destoinicia și priceperea
cu care au acționat. Drumul parcurs în arma transmisiunilor a fost sinuos,
deloc neted, cu spectaculoase ascensiuni, dar și cu inexplicabile căderi sau
stagnări, toate direct legate de capacitatea de înțelegere, înțelepciunea și,
nu în ultimul rând, de complexitatea situației, din punct de vedere politic si
militar, în care s-a aflat țara. De perfecționarea pregătirii teoretice a telegrafiștilor
se ocupau atât ofițerii de geniu, cât și unii lucrători specialiști ai Direcției
Poștelor și Telegrafelor. Activitățile practice de specialitate se desfășurau
sub conducerea directă a comandantului companiei de minări, căpitanul Grigore Giosan, un destoinic
și priceput ofițer, primul ofițer telegrafist din Armata României. Concluziile
rezultate din prima parte a campaniei 1877-1878 au scos în evidență necesitatea
ca secțiile de telegrafie să fie conduse centralizat, pentru a putea crea un
sistem închegat de legături. În consecință, în anul 1877, prin Decretul nr.
1957 din 19 octombrie, cele 4 secții de telegrafie din companiile de geniu au
fost reorganizate în Compania 6 Telegrafie - prima companie de telegrafie din
Armata României. În același an, la 5 decembrie, Compania 6 Telegrafie a trecut
în subordinea directă a Marelui Cartier General Român, participând în
continuare la luptele de la Vidin până la încheierea armistițiului cerut de
guvernul turc. După data de 17 februarie
1878, compania a trecut să strângă liniile telegrafice construite, pe măsură ce
acestea nu mai erau necesare, terminând acest lucru pe data de 16 martie, când,
cu majoritatea forțelor, s-a mutat de la Vidin la Calafat, iar ulterior s-a
deplasat la Târgoviște unde, la 1 octombrie 1878, s-a desființat, iar secțiile
și materialele au fost repartizate celor 4 companii de "săpători-minari
telegrafiști" din batalionul de geniu.
Războiul de Independență din 1877-1878, deși a constituit un examen
deosebit de greu pentru tinerele și puținele subunități de transmisiuni, a dus
totuși la cristalizarea unor principii, este drept cu multe stângăcii și neclarități,
asupra modului de organizare a transmisiunilor și a subunităților de telegrafie
militară, asupra valorii și înzestrării subunităților destinate asigurării
legăturilor Comandamentului suprem, corpurilor de armată și diviziilor.
Momentul
a avut importanța lui, întrucât a marcat începutul preocupărilor pentru
studierea unor principii teoretice de organizare a transmisiunilor. În aceeași
perioadă de timp a apărut, pentru prima dată, necesitatea realizării unor
legături și pentru alte arme, în afară de infanterie, cum a fost cazul
artileriei, care a fost a doua armă ce a beneficiat de legături telegrafice,
destinate conducerii focului. Cele 4 secții
de telegrafie și mai ales înzestrarea acestora erau însă cu totul insuficiente
și nu puteau să asigure legăturile
necesare, fapt ce a făcut ca în primul război - mai ales pe timpul concentrării
trupelor - să se apeleze într-o măsură apreciabilă la posibilitățile forțelor
și mijloacelor telegrafice civile. De altfel, acesta constituie și începutul
colaborării mai strânse între organele de telecomunicații militare și cele
civile, colaborare care, de-a lungul vremii, s-a amplificat și, atunci când
ambele părți au pus pe primul plan problemele apărării naționale, rezultatele
au fost remarcabile.
Perioada
de după Războiul de Independență și până la primul război mondial este marcată
de multe căutări, teoretice și practice, pentru aprofundarea și statuarea
principiilor și procedeelor de organizare și de asigurare a legăturii în
campanie și pe timpșul manevrelor, de organizare, înzestrare și întrebuințare
în luptă a subunităților de transmisiuni militare. Este perioada în care se
trecea de la mica specialitate militară de transmisiuni - telegrafiști - la
conturarea transmisiunilor ca specialitate distinctă, în cadrul căreia, alături
de telegrafiști, se creează subunități de telefoniști, de telegrafie fără fir
(T.F.F.), de curieri, etc. Apar acum primele regulamente și primele manuale de
specialitate. Mai mult decât atât, specialitățile subunităților de transmisiuni
se diversifică în raport de trupele cărora le asigurau legăturile (infanterie,
artilerie, cavalerie), iar pregătirea cadrelor și militarilor devine tot mai
complexă. Se conturează unele concepții interesante în ceea ce privește
organizarea legăturii între conducerea armatei și comandamentele corpurilor de
armată din subordine, care preconizau folosirea a două procedee: a liniilor transversale
și a liniilor paralele. În preajma primului război mondial, îndeosebi ca urmare
a aplicațiilor și manevrelor executate, au apărut și s-au concretizat principii
mai clare de organizare a transmisiunilor - dintre care unele sunt valabile și azi
- care urmăreau statuarea unor metode de asigurare a unor legături stabile;
astfel: - se prevedea obligativitatea dublării legăturii prin mijloace tehnice
de transmisiuni cu legătura prin mijloace mobile (automobile, motociclete); - deplasarea punctelor de comandă să fie
precedată de instalarea, în noile raioane, a mijloacelor de transmisiuni. Se menținea, însă, principiul de realizare a
legăturii între comandamentele inferioare și cele superioare, cu mijloacele
subordonaților. Cu toate stângăciile și existenta
unor prevederi care astăzi par desuete, acest moment trebuie marcat ca fiind de
mare importanță pentru armă. Este momentul în care, la nivel teoretic, arma
transmisiuni începe să fie privită ca un organism complex, cu reguli exacte si
cu un cadru organizatoric-funcțional bine conturat în cadrul armatei.
În
această perioadă, trupele de transmisiuni erau formate din 5 companii de
telegrafie si un batalion de specialități (la dispoziția Ministerului de
Război) cu o înzestrare destul de slabă față de necesitățile impuse de război.
Mijlocul cel mai frecvent folosit la toate eșaloanele a fost telefonul, larg răspândit
în înzestrarea unităților și marilor unități din Armata României și deosebit de
apreciat de comandanți datorită posibilității de transmitere facilă a
comunicărilor, precum și faptului că, la nivelul comandanților de diferite
trepte, se puteau purta convorbiri directe.
Înzestrarea insuficientă cu aparatură de "telegrafie fără fir"
a determinat o folosire mai limitată a acesteia, în special în campania anului
1916. Mijloacele de semnalizare și agenții
de transmisiuni au fost întrebuințate pe scară largă, cu precădere în cadrul eșaloanelor
tactice, mai ales de la regiment în jos. Este de remarcat și faptul că,
datorită instalării punctelor de comandă - mai cu seamă de la regiment în sus -
în localități, pentru realizarea legăturilor telefonice și telegrafice prin fir
se foloseau și linii din rețeaua civilă, îndeosebi pentru legăturile cu spatele
frontului. Experiența anilor de război, greutățile de care comandanții s-au
izbit în conducerea trupelor au fost tot atâtea motive pentru ca optica față de
transmisiuni să se schimbe, iar reticența inițială - care mai exista - să
dispară. De altfel, chiar în anul 1919 - la 30 octombrie - batalionul de
specialități a fost transformat în regiment de specialități, denumit ulterior Regimentul 1 Transmisiuni, care
reprezenta la acea dată primul regiment de transmisiuni din Armata României.
Între cele două războaie, în paralel cu dezvoltarea trupelor de transmisiuni,
s-a trecut și la înzestrarea acestora cu tehnică specifică, provenită în
special din import. În același timp, s-a
creat un puternic curent de opinie în legătură cu rolul și importanța armei
transmisiunilor pentru asigurarea conducerii trupelor, elaborându-se diferite
regulamente, instrucțiuni și manuale, care statuau, cu mai multă claritate,
principii și procedee de realizare a sistemelor de transmisiuni, de instruire a
specialiștilor în diferite domenii. Apar și se cristalizează unele principii
noi:
-
realizarea transmisiunilor pe axe (în ofensivă) sau în rețele (în apărare);
-
realizarea legăturii de la eșalonul superior - și cu mijloacele acestuia - către
eșaloanele inferioare;
-
concentrarea mijloacelor de transmisiuni, pe timpul ofensivei, pe direcţia
loviturii principale;
-
obligativitatea unei rezerve de forţe și mijloace de transmisiuni.
În
anul 1932, prin reorganizarea armei, se mai înființează încă două regimente de
transmisiuni și un batalion de transmisiuni de munte. Apare acum nevoia
coordonării unitare a acestor unități, din punct de vedere al specialității, de
către un organ de specialitate competent, investit cu deplină autoritate. Drept
urmare, la 1 aprilie 1932, în baza Înaltului Decret nr. 497 este înființată
Brigada de transmisiuni. La comanda acesteia a fost numit colonelul Cătoiu Stefan.
Structura sistemului de transmisiuni a evoluat și se bazează acum pe
centre de transmisiuni, centre înaintate de transmisiuni și centre de informații,
axe transversale și rețele de transmisiuni. Toate acestea arată progresele
însemnate pe care le-au făcut, treptat, trupele de transmisiuni sub toate
aspectele: organizatoric, al înzestrării și al folosirii în luptă. Se
profilează de acum, cu pregnanță, existența unei arme cu totul specifice, cu un
pronunțat caracter de diferențiere față de celelalte arme. Separarea definitivă a transmisiunilor de
arma geniului, prin înființarea Comandamentului transmisiunilor, a școlilor de
ofițeri și subofițeri și a Centrului de instrucție al transmisiunilor, s-a
produs la 1 iulie 1942, prin Decretul nr. 3818. Așa cum am mai arătat,
momentele grele - care reclamă o conducere fermă și permanentă - au fost,
întotdeauna, favorabile dezvoltării armei.
În cel de-al doilea război mondial atât în compania din est, cât si în
cea din vest, transmisiunile și-au făcut datoria pe deplin. În cei 139 de ani de existență,
Transmisiunile au dat multe cadre de valoare, care și-au fă cut datoria
comunicând pe calea undelor în interesul general al țării și al poporului său.
Sunt foarte multe exemple de ofițeri, maiștri militari, subofițeri și militari
în termen care nu au precupețit nici viața pentru a-și îndeplini misiunile,
uneori în condiții deosebit de grele, asigurând, în acest fel, suportul tehnic
necesar transmiterii informațiilor corect și oportun către eșaloanele
superioare precum și pentru și pentru oportunitatea comunicării către unități a
hotărârilor sau ordinelor.
Militarii
acestei arme, numită și sistemul nervos al armatei, sunt întâlniți în toate
categoriile de forțe, unde prin muncă lor, nu întotdeauna foarte vizibilă,
asigură suportul de comunicații și informatic necesar exercitării actului de
comandă. Transmisioniștii își fac simțită prezența peste tot. De cele mai multe
ori acționează din umbră, sunt nevăzuți. Ei sunt mulțumiți dacă nu se vorbește
despre ei. Acest lucru înseamnă că toate legăturile funcționează normal și pot
fi liniștiți. Celelalte arme și specialități îi cunosc foarte bine. De-a lungul
existenței lor, transmisiunile, ca armă, au cunoscut un proces continuu de
modernizare în raport cu dezvoltarea structurilor armatei, cu perfecționarea
tehnicii de specialitate și cu cerințele tot mai complexe ale exercitării
actului de comandă în cadrul ducerii acțiunilor de luptă. Munca transmisioniștilor
s-a materializat în asigurarea legăturilor de conducere, cooperare, informare,
înștiințare și alarmare pentru toate activitățile de pregătire pentru luptă și
operative din armată. Pentru toți transmisioniștii militari legăturile prin fir,
radio, de transmiteri de date, mobile, poștale și de semnalizare nu mai au
secrete, asigurarea legăturilor de comunicații la nivelul Armatei României fiind
o activitate fără cusur. La 144 de ani
de la nașterea armei transmisiuni, dezvoltarea și perfecționarea sistemelor
informatice s-a făcut simțită și în armată, ea transformându-se în arma
comunicații și informatică.
Necesitatea
asigurării transmiterii unui volum din ce în ce mai mare de informații în timp scurt
a avut drept consecință evoluția permanentă a mijloacelor tehnice de asigurare
a legăturii, pornind de la telegraful militar, în anul 1873, trecând prin
telegrafia fără fir (1909), liniile permanent aeriene (1942), ajungând în
prezent, la Sistemul de Transmisiuni al Armatei României (S.T.A.R.) sistem care
satisface la pace nevoile de comunicații de voce și date pentru unitățile
Ministerului Apărării Naționale. Înzestrarea cu mijloace moderne de comunicații
nu se rezumă doar la acest sistem ci are în vedere asigurarea compatibilității
mijloacelor de comunicații cu cele ale partenerilor noștri din N.A.T.O. ceea ce
are drept consecință asigurarea interoperabilității și compatibilității
sistemelor tehnice pentru asigurarea unui suport tehnic eficient necesar
realizării conducerii și cooperării între parteneri.
La
împlinirea a 144 de la nașterea trupelor de transmisiuni, urăm tuturor camarazilor
transmisioniști militari un sincer LA MULŢI ANI! și "Să ne auzim cu
5!"
PREȘEDINTELE
SUBFILIALEI „VLAD ȚEPEȘ”- PITEȘTI
Col.(rz,) com.infm.
Alexandru MONEA
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.