Anul acesta ,la 27 martie, se
implinesc 96 de ani de la unirea
Basarabiei cu țara mamă România, după 106
ani de stapânire rusească.
Denumirea de Basarabia este
de dată recentă, raportată la dimensiunea spațio-temporală a devenirii istorice
a poporului român, desemnând o entitate delimitată geografic și
politico-administrativ. Ea a fost
inventată din considerente politico-strategice de către aceia care prin abuz și
forță au sfârtecat trupul Moldovei , ocupându-i teritoriile dintotdeauna românești, dintre
Prut si Nistru, cu scopul de a masca
apartenența istorică la Principatele române.
Chiar dacă denumirea a rămas acceptată și astăzi pentru teritoriul
românesc cuprins între Prut, Dunărea de Jos, Marea Neagră și Nistru, ea are la
bază un fals săvârșit de răpitorii ei, care impunându-i noul nume, fără să-și dea seam, au recunoscut
esența ei exclusiv românească, Basarabii fiind timp de secole domni şi voievozi
ai românilor.
Basarabia n-a fost a tătarilor, turcilor
și a rușilor. Ea este pământ românesc, cât va dăinui acest neam. Năvalitorii au
venit in hoarde, l-au cucerit și stăpânit vremelnic, dar niciodată definitiv.
Ca parte integrantă a spațiului
geografic românesc, teritoriul dintre Prut și Nistru a parcurs aceleași etape
istorice pe care le-a cunoscut întreaga istorie a românilor, din cele mai
îndepărtate timpuri și până la începutul
secolului al XIX-lea când a fost cotropită de Rusia.
Apariția Rusiei la granițele
răsăritene ale Moldovei, în urma prevederilor tratatului ruso-turc încheiat la
Iași,la 9 ianuarie 1792 care stabilea granița Rusiei pe Nistru, avea să schimbe
în mod radical poziția europeană a acesteia,cu atât mai mult, cu cât viața
politică a Europei dobândise o nouă motivație majoră prin așa- zisa ''problemă
orientală'', de la rezolvarea căreia Rusia nu putea fi exclusă.
Un eveniment grav a umbrit
puternic lupta românilor pentru eliberarea națională. Este vorba de războiul
ruso-turc dintre 1806-1812, război ale cărui acțiuni au afectat direct situația și
teritoriul Principatelor române, acestea fiind ocupate succesiv când de către
turci, când de către ruși. Acest război încheiat prin pacea de la București
(16/28 mai 1812) s-a finalizat cu un dezastru pentru Principatele române,al
căror teritoriu nu numai că a fost pârjolit și pustiit timp de 6 ani de către
forțele beligerante, dar la sfârșitul războiului Moldova lui Ștefan cel Mare a
plătit și cel mai greu tribut, fiind obligată să suporte o nouă ciuntire
teritorială (după raptul Bucovinei de către Imperiul Habsburgic la 1775). Rusia
i-a răpit teritoriul dintre Prut și Nistru, încorporându-l in imperiul său sub
numele de Basarabia. Articolul 4 al Tratatului de la București prevedea ca
hotarul dintre cele două imperii să fie fixat '' pe râul Prut, de la pătrunderea
acestuia în Moldova și până la vărsarea sa în Dunăre, apoi pe acest fluviu, până
la Chilia și până la vărsarea lui în Marea Neagră''. Un recensământ rusesc
din 1817 menționează și unele detalii: suprafața de 45630 kp, o populație de
482630 locuitori din care 86 % erau români, 5 cetăți, 17 orașe și 685 de sate.
Deși nu a dobândit întregul spațiu
extracarpatic așa cum și-a propus, Rusia era totuși satisfăcută cu teritoriul
dintre Prut și Nistru, căci aceasta însemna un pas sigur spre Peninsula
Balcanică ; totodată îi oferea posibilitatea să-și înfigă solid mâna în Dunărea
maritimă, să emită pretenții de țara europeană riverană la Dunăre ce-i
prelungeau pozițiile spre Strâmtori, spre Balcanii locuiți de slavi și chiar
spre centrul Europei.
Ocuparea Moldovei de către
trupele țariste în 1806 și apoi, încorporarea la Rusia a teritoriului românesc
dintre Prut și Nistru în anul 1812, precum și regimul oarecum lejer ce i-a fost
rezervat populației românești în primii ani după război, au fost făcute cu
abilitate și perfidie, astfel încât, românii nu au avut posibilitatea să-și dea
seama ce-i așteaptă în noua situație în care ajunseseră. Treptat însă, situația
s-a limpezit, autoritățile ruse instalate în Basarabia au început să exprime tot mai ferm și mai clar atitudinea
de stapâni și nu de eliberatori. Regimul politic rezervat provinciei a generat
treptat în sânul populației și al conducătorilor ei locali atitudini de nemulțumire
și de opoziție față de asprimea și duritatea noilor reguli impuse de
stăpânitorii ruși.
Sub pretextul încălcării
prevederilor tratatelor ruso-turce și a faptului că ortodocșii din Imperiul
Otoman sunt persecutați (așa-zisa ''problemă orientală'' în rezolvarea căreia
Rusia era direct interesată), ţarul a rupt relațiile diplomatice cu Turcia și a
ocupat Principatele române în iunie 1853. Așa a început războiul
Crimeii. Conferința de pace de la Paris desfășurată în februarie 1856, după
încheierea acestui război a hotărât că gurile Dunării, care trecuseră sub
controlul direct al Rusiei prin tratatul de la Adrianopol reveneau sub jurisdicție
otomană, iar navigația pe Dunăre devenea complet liberă, nesupusă la nicio
piedică și la nicio taxă. Cu scopul de a îndepărta Rusia de gurile Dunării și a
îndrepta o nedreptate care se facuse Moldovei in 1812, au revenit acesteia cele
trei judete sudice (Ismail,Cahul și Bolgrad). Teritoriul retrocedat Moldovei
avea o suprafață de 10288 kp.,cu o populație de 127330 de suflete,care se
compunea din moldoveni, bulgari, lipoveni, găgăuți (ultimele etnii fiind aduse
prin colonizare înainte de pacea de la București 1812).
În mod cert, urmările războiului
Crimeii, au schimbat raportul de forțe în Europa. Înfrângerea Rusiei a
impulsionat mișcarea națională din Basarabia. Returnarea celor trei județe în
1856, și campania pentru unirea Principatelor române(1856-1859), ca și răscoala
poloneză din 1863 dădeau speranțe românilor basarabeni.
După războiul de independență(1877-1878)
la care România a participat activ
alături de Rusia împotriva Turciei, delegația română - ca,de altfel, și
cea sârbă și muntenegreană, nu au fost admise la tratativele de pace de la San
Stefano. În plus, României i s-a luat din nou sudul Basarabiei, motivându-se că a
primit în compensație Dobrogea, prevedere care a primit și ''binecuvântarea''
oficială a factorilor de decizie europeană întruniți în Congresul de la Berlin
(1878). Astfel, areopagul european legifera o nedreptate, în sensul că Basarabia
străvechi pământ românesc, cu populație majoritar moldovenească în ciuda
numeroaselor colonizări de străini, rămânea ruptă de țara mamă.
România,devenită independentă și
cu larg acces la mare prin unirea Dobrogei, devenea o Mecca pentru românii aflați sub stăpânire
străină. Basarabenii priveau cu și mai multă speranță spre București.
În ciuda colonizărilor masive de
neromâni și a stabilirii de ruși și ucranieni în calitate de funcționari, negustori, militari, moșieri
etc. , Basarabia simțea româneste. Și aceasta se datora mentalitații claselor
sociale, adica a culturii, limbii și vieții spirituale ortodoxe românești.
La declanșarea primului război
mondial,românii din Basarabia au fost puși în situația tragică de a se găsi în
tabere vrăjmașe, cel puțin cu o parte a fraților lor-românii din ținuturile
românești încorporate Imperiului austro-ungar.
În perioada 1914-1916 atâta timp
cât România a rămas în neutralitate, ceea ce de altfel convenea foarte mult
Rusiei, rușii au luat toate măsurile pentru a compromite România cât mai mult în
fața basarabenilor și a-i face pe aceștia să se teamă de o eventuală intervenție
românească în Basarabia. Printre alte măsuri, autoritațile rusești au încorporat
in armata țaristă majoritatea tineretului și cea mai mare parte a
intelectualitații basarabene. Dintr-o statistică rusească,reiese ca 12 % din
populația Basarabiei a fost moblizată pentru război.
Desfășurarea primei conflagrații
mondiale, intrarea României în război la 14/27 august 1916 de partea Antantei
din care făcea parte și Rusia, au determinat mutații importante în modul de
gândire și acțiune pentru emanciparea națională a românilor basarabeni. De
asemenea, desfășurarea revoluției ruse în
anul 1917 a marcat profund lupta pentru eliberarea națională a românilor
basarabeni.
Pe măsură ce evenimentele
evoluau, arăta Stefan Ciobanu, istoric de renume , specialist în problemele
basarabene ''mișcarea națională din Basarabia apare ca o frământare
adâncă a întregului popor, ca o suflare formidabilă a maselor mari, ca o acțiune
colectivă a poporului''. Către sfârșitul lunii martie 1917 a luat ființă la
Chișinău o societate națională care a stat la baza constituirii Partidului Național
Moldovenesc.Programele politice elaborate de către acesta ilustrează adevărul
incontestabil că românii din Basarabia s-au ridicat la luptă, în primul rând
pentru dobândirea celor mai sfinte drepturi ale unui neam - dreptul la limbă națională, la
cultură națională, la biserică națională, la justiție națională-drepturi de care
au fost deposedați în mod brutal și perfid de o stăpânire ce se pretinsese și
se pretindea eliberatoare. O deosebită importanță au avut și acțiunile
militarilor moldoveni din fosta armată rusească. În vara anului 1917 s-au
constituit primele elemente ale oștirii naționale,care au fost denumite
cohorte(cete).
La 21 noiembrie/4 decembrie
1917 și-a deschis lucrările Sfatul Țării, organ
politic reprezentativ al populației din Basarabia. Acesta cuprindea 150 de
deputați din care 105 moldoveni și 45 minoritari. Președinte al Sfatului Țării a
fost ales Ion Inculeț. Concomitent cu acest act politic de mare importanță, la
2/17 decembrie1917 a fost proclamată Republica Democratică Moldovenească care
avea statut autonom în cadrul Republicii Federative Democratice
Ruse. Ulterior,la 15 decembrie, președintele Sfatului Țării, Ion Inculeț a fost
ales și președinte al tinerei republici. La 7 decembrie,Sfatul Țării a
constituit guvernul, primul care emana din voința suverană a republicii. Președinte
al guvernului(Consiliul Directorilor)a fost numit P.V.Erhan.
Aspirațile naționale ale
românilor dintre Prut și Nistru erau însă grav periclitate de pretențiile și acțiunile
Ucrainei și ale recentei instalate puteri sovietice de la Petrograd, care doreau
și în noile condiții perpetuarea dominației asupra acestui teritoriu românesc. Proclamarea republicii și a
autonomiei sale a coincis cu semnarea armistițiului pe frontul român,fapt ce a
determinat dezagregarea totală a armatei ruse din Moldova, dintre Prut și Carpații
Orientali. Mișcările ample ale trupelor ruse scăpate de sub control, acțiunile
organizațiilor bolșevice în Basarabia și în special al ''Frontotdelului'' (Secția
Front)-urmăreau să înlăture organele legal și democratic constituite ale
Basarabiei.
Prin retragerea lor din
România, forțele ruse bolșevizate s-au concentrat în spațiul dintre Prut și
Nistru. Prezența și acțiunile lor generau un dublu pericol-impunerea prin forță
a unui sistem politic contrar voinței populației de aici și distrugerea
sistemului logistic al armatei române, ce era dispus în cea mai mare parte în
aceasta regiune.
Pericolul pe care trupele ruse îl constituiau pentru conducerea politică de la Chișinău,starea
anarhică creată în acest teritoriu românesc au impus autoriăților centrale și
locale din Basarabia să ceară protecție
statului și armatei române, singurul în masură să stabilească ordinea și să
facă siguranță în acest spațiu. În cursul lunii decembrie 1917 pe adresa
guvernului și a conducerii militare de
la Iași au sosit cereri pentru intervenția trupelor noastre în Basarabia. În
asemenea condiții grave, guvernul român de la Iași a hotărât să pună la dispoziția
Sfatului Țării un detașament de voluntari ardeleni care sosea de la Kiev, dar la
intrarea în gara Chișinau 24 decembrie1917/6 ianuarie 1918 acest detașament
este surprins și dezarmat de trupele bolșevice.
Cu toate că însuși situația țării
era gravă, guvernul român a hotărât la 17
ianuarie 1918 să acorde ajutorul militar solicitat ceea ce a determinat
conducerea bolșevică de la Petrograd să ia o serie de măsuri aspre asupra
personalului diplomatic, consular și al misiunii militare române care a fost
arestat și închis. Numai protestul energic și unanim al șefilor misiunilor
diplomatice acreditate la Petrograd l-a determinat pe Lenin să ordone punerea
în libertate a personalului român.
Pentru punerea în aplicare a
hotărârii adoptate de guvern, Marele Cartier General român a încredințat
Corpului 6 armată misiunea ''să respingă peste Nistru bandele ruse care ar
încerca să treacă în Basarabia fără
ordinul comandantului rus al frontului și deci cu intenția de a jefui sau ataca
trupele noastre; să asigure ordinea și regulata circulație pe calea ferată ; să
se facă ordine în tot ținutul Basarabiei, punându-se viața și avutul
locuitorilor la adăpostul jafurilor și crimelor".
În seara zilei de 13/26 ianuarie
1918, brigăzile 21 și 22 din Divizia 11 infanterie comandată de generalul Ernest Broșteanu au
intrat , prin puncte diferite în Chișinău fiind primite entuziast de populație. Vestea
apropierii și intrării trupelor române în Chișinău a produs mari nemulțumiri la
Petrograd. În aceeași zi Consiliul Comisarilor Poporului a hotărât ruperea relațiilor
diplomatice cu România, expulzarea reprezentanților guvernului român și mai
mult, "fondul de aur(tezaurul României care se găsea la Moscova) este
declarat intangibil pentru oligarhia română. Guvernul sovietic își asuma
răspunderea pentru a conserva acest fond și de a-l remite în mâinile poporului
român".
Prin acțiunile sale militare
conjugate, armata română a reușit să restabilească ordinea în zona dintre Prut și
Nistru, iar autoritățile locale și centrale ale Republicii Democratice Moldovenești
au putut organiza și conduce reluarea activităților politice și culturale,a
spiritului național în rândul populației.
La 26 februarie/10 martie 1918, o
delegație compusă din Ion Inculeț, președintele republicii și dr.Daniel
Ciugureanu, șeful guvernului au venit la Iași pentru a mulțumi regelui și
guvernului român pentru sprijinul acordat și pentru a discuta problema unirii
Basarabiei cu România. Primul-ministru, Alexandru Averescu și el basarabean de
origine a cerut amânarea acestui moment pentru clipe mai favorabile deoarece
situația țării era deosebit de grea, Puterile Centrale cerând ultimativ
încheierea păcii.
În aceste condiții activitatea
populației în favoarea unirii s-a amplificat considerabil, la acesta raliindu-se
în integralitate și activitatea intelectualilor de pe ambele maluri ale Prutului, Constantin Stere
remarcandu-se în mod deosebit alaturi de
Pan Halippa, Anton Crihan,Ion Pelivan,Onisfor Ghibu etc. Împlinirea acestui
act nu mai putea fi oprită de nicio forță.
La 27 martie/9 aprilie
1918,Sfatul Țării organismul politic legitim, reprezentativ și democratic ales
al Basarabiei hotărăște unirea cu România. Hotărârea a fost
adoptată cu 86 voturi pentru,3
împotrivă și 36 de abțineri, 13 deputați fiind absenți. Unirea s-a
facut cu anumite condiții,ele asigurând
autonomia provincială a Basarabiei. De altfel faptul că în Sfatul Țării au
existat voturi împotrivă, iar unirea a fost votată cu unele condiții
demonstrează caracterul liber al deciziei populației din Basarabia.
După operațiunea de votare a
fost invitată în sală delegația condusă
de Alexandru Marghiloman, primul ministru român. Luând cunoștiință de condițiile
puse de Sfatul Țării, șeful guvernului a declarat :"În numele poporului
român...cu mândrie iau act de declarația domniilor voastre pentru unire și
declar că Basarabia este de acum unită cu România unită și nedespărțită.. Am
luat act de declarația d-voastră și în numele guvernului român declar că o
primesc." Mari cuvinte încărcate de adâncă semnificație rostite pentru
o eternitate de un mare om politic român hulit pe nedrept! Ulterior o delegație
basarabeană s-a deplasat la Iași unde a prezentat regelui și guvernului român
Actul Unirii. La 9/27 aprilie 1918, regele Ferdinand Întregitorul a semnat Decretul
regal nr.842 de promulgare a actului unirii Basarabiei cu România. Trebuie menționat
că Sfatul Țării a fost ales în perfectă libertate și într-o perioadă în
care nu era vorba în niciun fel de
unirea Basarabiei cu România. Toate naționalitățile din Basarabia erau
reprezentate în Sfatul Țării în raport cu numărul lor, minoritățile trebuind să
se supună ca în orice adunare consultativă.
Unirea Basarabiei cu România a
generat o imensă satisfacție în rândul opiniei publice românești. I-au dat glas
acesteia manifestațiile, întrunirile, serbările, slujbele religioase, declarațiile
oamenilor politici, articole de presă.
Un moment de cea mai mare
importanță l-a reprezentat hotărârea Sfatului Țării din 27 noiembrie/10
decembrie1918 de a renunța la condiții de unire stipulate în actul de la 27
martie/9 aprilie 1918. Sfatul Țării declara: "Unirea necondiționată cu
România mamă", el fiind ulterior desființat, iar toate problemele
economice, politice, culturale și militare
ale Basarabiei trecând sub jurisdicția autorităților statului român reîntregit.
Armata română nu s-a implicat în
acțiuni politice, dar evident prezența acesteia a stânjenit vizibil libertatea
de acțiune a trupelor și forțelor bolșevice, ostile îndeplinirii idealurilor
românilor din acest spațiu geografic. Locul si rolul armatei române în
Basarabia, în perioada ianuarie-martie 1918 a fost sintetizat în raportul
comandantului Corpului 6 armată, generalul Istrati, prezentat la 29 aprilie
1918 ,Marelui Cartier General din care cităm : "...preluarea
armamentului de la populația urbană și rurală ; asigurarea celei mai complete
ordini ; împingerea peste Nistru a ultimelor coloane ruse din Basarabia și care
veneau din Moldova ; asigurarea condiiților pentru ca activitatea
agricolă, economică și comercială să reînceapă; adunarea și inventarierea
armamentului lăsat de armatele ruse ; o
purtare corectă și demnă și desfășurarea unei propagande active prin care să se
apropie populația de toate naționalitățile, iar moldovenii în special să fie deșteptați
la viața națională , combătându-se agitațiile străinilor contra noastră."
De asemenea, rolul armatei române
în realizarea Actului unirii Basarabiei cu patria mamă a fost elocvent
sintetizat in vara anului 1918 de către Ion Inculeț care în jurnalul său nota: "Pentru
noi moldovenii, pentru mișcarea noastră națională, intrarea armatei române în Chișinău
a fost un eveniment de primă importanță, decisiv. Elementele românești au câștigat
mai mult curaj și mai multe speranțe pentru viitor."
Unirea Basarabiei cu România a
fost hotărâtă la Chișinău,prin voința liber exprimată de româii din acest spațiu
geografic. Actul de unire este rezultatul împletirii tuturor forțelor poporului român-clasa politică, țărănimea, intelectualitatea, propaganda națională, biserica
etc. În rândul forțelor care au pregătit și
realizat unirea un rol important l-a avut armata. Ea a fost brațul înarmat al națiunii
căreia i-a conferit încredere și a netezit procesul de unire. Fără îndoială
contextul internațional în care a avut
loc evenimentul a fost favorabil. Dar adversitățile n-au lipsit. Foștii
opresori, atât sub steagul republicanismului burghez cât și cel roșu, al
comunismului, au luptat din
răsputeri, inclusiv cu forța armelor, pentru a-și perpetua dominația.
Cu multă pătrundere sesiza acest
adevăr Nicolae Iorga. Marele istoric aprecia că dacă armata "nu ar fi
realizat un cordon de baionete în jurul reprezentanților nației, dușmanii nu le-ar
fi îngaduit să se pronunțe asupra unității naționale."
Locotenent-colonel
(r) dr. Ștefan Ciobanu
