miercuri, 17 iulie 2013

COMUNICAT NR. 21 din 17.07.2013


       Stimaţi camarazi, membrii ai A.N.C.M.R.R. „Alexandru Ioan Cuza”, ne adresăm vouă, dar şi tuturor cadrelor militare în rezervă şi în retragere din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională.
Aşa cum mulţi dintre dumneavoastră au aflat deja, ieri, 16.07.2013, Preşedintele României, domnul Traian BĂSESCU a promulgat legea 164/2013, privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniţi din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională. Suntem siguri că satisfacţia este acum deplină, atât pentru membrii asociaţiei noastre cât şi pentru toţi pensionarii militari.
Considerăm că este un succes major al poziţiei adoptate de ANCMRR pentru rezolvarea problemei pe calea legală, a dialogului, prin intervenţii motivate şi discuţii concrete cu factorii de decizie.
        În aceste momente de bucurie, când vedem că eforturile noastre au fost încununate cu finalizarea acestei legi deosebit de importante pentru noi toţi, apreciem că se cuvine să mulţumim, cu respect, Preşedintelui României, domnului Traian BĂSESCU, pentru înţelegerea de care a dat dovadă faţă de problemele militarilor în rezervă şi în retragere , să reiterăm mulţumirile noastre domnului prim-ministru Victor PONTA pentru înţelegerea şi pentru apropierea sa faţă de pensionarii militari, domnului viceprim-ministru Gabriel OPREA, care a fost alături de noi de la început, s-a implicat total și permanent și a făcut eforturi susținute pentru a ne ajuta în restabilirea drepturilor noastre, domnului Ion MOCIOALCĂ, preşedintele Comisiei pentru apărare, siguranţă naţională şi ordine publică din Camera deputaţilor, care a avut o contribuție deosebită în promovarea acestei legi la toate comisiile şi la cele două camere ale Parlamentului României, cât şi senatorilor şi deputaţilor care au semnat proiectul iniţial al legii. Mulţumim domnului Mircea DUŞA, ministrul apărării naţionale, domnului George MAIOR, directorul S.R.I., domnului Radu STROE, ministrul afacerilor interne şi celorlalţi demnitari implicaţi în această acţiune, fără contribuţia şi înţelegerea cărora revenirea pensiilor militarilor la cuantumul din decembrie 2010 ar fi fost mult întârziată.
        Este un prilej deosebit de a vă îndemna pe toţi la unitate camaraderească în cadrul A.N.C.M.R.R. „Alexandru Ion Cuza” , să ne bucurăm împreună pentru această realizare deosebită, care exprimă direct respectul şi grija față de armata ţării, activă şi de rezervă, să acţionăm în continuare pentru întărirea spiritului de corp şi afirmarea virtuţilor cuprinse în deviza ANCMRR „PATRIE, ONOARE, DEMNITATE”.
BIROUL PERMANENT CENTRAL

duminică, 14 iulie 2013

LA MULŢI ANI TRANSMISIONIŞTILOR MILITARI !

    ACTUL DE NAŞTERE A ARMEI TRANSMISIUNI îl reprezintă  Inaltul Decret nr. 1303/14 iulie 1873 prin care s-a înfiinţat prima subunitate de transmisiuni din armată – secţia de telegrafie din cadrul companiei de  minări a Batalionului de Geniu (1 şef de secţie, 15 manipulatori, şefi de ateliere şi 30 de lucrători telegrafişti).
    De aceea 14 iulie 1873 marchează ziua de naştere a trupelor de transmisiuni şi se  sărbătoreşte în fiecare an ca „Ziua transmisioniştilor militari”.
    Cu prilejul acestei aniversări, când se împlinesc 140 de ani de la înfiinţare,  au avut loc şi sunt în curs de desfăşurare o serie de ceremonii şi activităţi comemorative , cum sunt :
 - 12 iulie: ministrul apărării naţionale, Mircea Duşa, şi şeful Statului Major General, general-locotenent Ştefan Dănilă, au participat la ceremonia desfăşurată cu prilejul Zilei transmisioniştilor militari şi a sărbătoririi a 140 de ani de la înfiinţarea armei comunicaţii şi informatică.
 - 12 iulie: fost inaugurat noul sediu al Muzeului Comunicaţiilor şi Informaticii, cel mai mare de acest gen din Europa, fiind deschis vizitatorilor în zilele de sâmbătă, 13 iulie, şi duminică, 14 iulie, între orele 10.00-14.00;
 - 13 iulie, şi duminică, 14 iulie: manifestările vor continua sub genericul Zilele Muzeului Comunicaţiilor şi Informaticii când se vor putea vizita muzeul şi expoziţia de tehnică aflată în dotarea Comandamentului Comunicaţiilor şi Informatică şi a Modulului de Comunicaţii şi Informatică Dislocabil.


marți, 9 iulie 2013

Aniversări şi evenimente în luna iulie 2013


CALENDARUL ANIVERSĂRILOR ŞI EVENIMENTELOR LUNII IULIE 2013
Evenimente
11 iulie 2013 - Ziua Mondiala a Populatiei ......................................(  26 ani);
23 iulie 2013 - Ziua Mondiala a Miscarii Olimpice
29 iulie 2013 - Ziua Imnului național ...............................................(165 ani);
Zilele aniversare ale armelor si specialitatilor militare
  1 iulie 2013 - Ziua Muzicilor Militare .............................................(182 ani);
13 iulie 2013 - Ziua Specialitatii Militare “Razboi Electronic”
14 iulie 2013 - Ziua Transmisionistilor Militari ................................. (140 ani);
20 iulie 2013 - Ziua Fortelor Aeriene ..............................................(100 ani);
23 iulie 2013 - Ziua Presei Militare .................................................(154 ani);
25 iulie 2013 - Ziua Radiolocatiei ...................................................(  58 ani);
26 iulie 2013 - Ziua Arhivelor Militare ............................................(  93 ani).

Oferte de tratament pentru membrii ANCMRR

Membrilor ANCMRR le-au fost puse la dispoziţie prin Subfiliala "Vlad-Ţepeş"- Piteşti locurile de tratament de mai jos. Procedura de solicitare şi condiţiile sunt cele redate în fotocopia documentului !





13 Iunie 2013, Ziua Eroilor

          Membrii biroului împreună cu membrii Subfilialei "Vlad Ţepeş"- Piteşti  au participat la festivitatea depunerii de coroane la Cimitirul Eroilor din municipiul Piteşti comemorînd astfel, alături de autorităţile locale şi comandanţii unităţilor militare din garnizoana Piteşti, Ziua Eroilor. La festivitate au mai participat membrii ai Asociaţiei Naţionale CULTUL EROILOR, filiala Argeş precum şi reprezentanţi ai instituţiilor de învăţământ de pe plan local şi ai altor organizaţii.