Sunt momente și momente
solemne în istoria unui popor. În
istoria poporului român, ziua de 25 octombrie 1944 rămâne înscrisă cu litere de aur pentru veșnicia neamului
românesc.Este ziua când datorită eforturilor materiale, spirituale, juridice, dar
mai ales de sânge ale poporului român prin brațul sau înarmat -armata- ,ultima
porțiune de pământ al Transilvaniei de nord-vest, răpită prin odiosul dictat de
la Viena, a revenit pentru totdeauna la țara mamă.
În analele poporului român au fost foarte
multe momente tragice, unul mai dureros decât altul, dar de gravitatea, primejdia
și consecințele incalculabile pentru existența națională, evenimentele din vara
și toamna anului 1940, care s-au abătut asupra României nu pot fi comparate
nicidecum. Acum,marii actori politici de pe scena europeană - U.R.S.S.-ul lui
Stalin și Germania lui Hittler - la care s-au alăturat și sateliții
acestora-Italia, Ungaria, Bulgaria - în ciuda diferențelor ideologice ce-i
despărțeau, și-au dat mâna și au început târguiala pe seama României, urmărind
destrămarea sau chiar desființarea acesteia ca stat național.
România,
întocmai ca în alte rânduri Polonia, a fost pusă pe ''masa de operatie'',
iar marii ''chirurgi'' au început să taie în ciuda tuturor evidențelor
contrare, a tuturor protestelor și dezacordurilor.
U.R.S.S.-ul a început ''operatia''.
Basarabia, nordul Bucovinei și ținutul Herței , prin notele ultimative
sovietice din 26 și 27 iunie 1940 au fost răpite României și nu cedate
așa cum a pretins U.R.S.S.-ul. Odată satisfăcute pretențiile Moscovei, cine mai
putea stăvili acțiunile revizioniste ale Ungariei și Bulgariei, ambele
încurajate de Germania, Italia și U.R.S.S.?
Neînțelegerile dintre diplomațiile
guvernelor de la București și Budapesta asupra pretențiilor exagerate aceleia
din urmă asupra Transilvaniei au determinat intrarea în scenă a Germaniei și a
Italiei , care s-au erijat în '' arbitrii'' ai conflictului , deși nu
le-o ceruse nimeni. Acestea au convocat pentru arbitraj, ''operatie'' pe
reprezentanții români și ungari la Viena , unde la 30 august 1940, le-au impus
semnarea unui document (arbitraj denumit în mod oficial, dar un veritabil
dictat) în virtutea căreia România era silită să transmită Ungariei
partea de nord-vest a Transilvaniei însumând un teritoriu de 42.610 km.p. și
aproximativ 2.3 milioane de locuitori. Pasul Ungariei a fost urmat și de
Bulgaria care la 7 septembrie 1940,la Craiova a pretins și a câștigat
Cadrilaterul, un alt pământ românesc, prin voința acelorași mari actori.În mai
puțin de trei luni, România Mare, opera atâtor generații și rămasă veșnic
legată de memorabilul an 1918, s-a prăbușit,pierzând prin voința învingătorilor
de moment ,aproximativ 100.000 km.p. și 7 milioane locuitori în marea lor
majoritate români.
Pentru salvarea ființei naționale
grav amenințate și recuperarea teritoriilor răpite, ambițiile vecinilor nefiind
satisfăcute în totalitate, România a ales calea alianței militare cu Germania
hitleristă.
Evoluția
nefavorabilă a cursului războiului dus alături de Germania hitleristă și
constituirea în 1943 a alianței militare a Națiunilor Unite împotrivă acestuia
a determinat schimbarea orientării politico-militare a României,moment realizat
prin lovitura de palat de la 23 august 1944 prin arestarea Mareșalului Ion Antonescu
și a principalilor membrii ai guvernului său la ordinul regelui Mihai I.
După
cum afirmă în Proclamația sa către țară difuzată la posturile de radio în seara
zilei de 23 august 1944, Regele Mihai I definea noua orientare
politico-militară a statului român - alianța cu forțele coaliției
antihitleriste-țara retrăgându-se din războiul purtat alături de Axă. De
asemenea, România solicita un armistițiu cu forțele coaliției (se va încheia tocmai la 12 septembrie 1944,
la Moscova în condiții mai mult decât dure pentru România). În același document
politic,se mai preciza în mod expres că , pentru eliberarea întregului
teritoriu național de sub ocupația forțelor hitleriste și hortyste, România era
decisă să lupte împreună ''cu armatele aliate și cu ajutorul lor, mobilizând
toate forțele națiunii''.
Armata
română a aflat în seara zilei de 23 august 1944 la orele 22.35 despre
schimbarea orientării politico-militare a României și a răspuns cu rapiditate și în totalitate
noii orientări, aspect apreciat ca un eveniment unic în istoria celui de-al
doilea război mondial. Atitudinea
armatei s-a datorat convingerii majorității acesteia că, în acele momente
dramatice pentru țară, războiul dus alături de Germania, care nu acordase atenția
necesară apărării teritoriului românesc, nu mai avea sens.
Pentru
conducerea '' operațiilor tuturor forțelor armate de uscat,aer și marină până
la stabilirea raporturilor de comandament în cooperarea viitoare cu
trupele Națiunilor Unite'', la scurt timp după arestarea Mareșalului Ion
Antonescu, Marele Stat Major român a emis trei directive operative. Primele
două, elaborate în ziua loviturii de palat aveau drept obiectiv eliberarea capitalei și a zonelor adiacente
acesteia de trupele hitleriste,acțiune
care s-a desfășurat cu succes și s-a finalizat până la 31 august 1944,precum și
încetarea ''oricărui act de agresiune contra forțelor sovietice''. Pentru
respectarea adevărului istoric, acest ultim aspect nu a fost respectat și de către
armata sovietică, care și-a continuat acțiunile ofensive în forță
împotrivă armatei române, procedând la dezarmarea unitațiilor militare și la
transformarea efectivelor acestora în prizonieri de război.
Operațiunile militare desfășurate de România
începând cu 23 august 1944 cuprind două etape distincte : etapa eliberării
teritoriului național și etapa participării la eliberarea Ungariei, Cehoslovaciei și a Austriei .
În prima etapă, până
la 31 august 1944 a fost eliberat Bucureștiul și zonele adiacente acestuia,
înlesnind considerabil asaltul Aliaților contra Reich-ului nazist și, în primul
rând, a creat condiții din cele mai
favorabile pentru ofensiva Fronturilor 2 și 3 ucraniene, care au depășit
din ''marș'' faimoasa linie fortificată Focșani-Nămoloasa-Brăila-Dunărea
maritimă, înaintând fără lupte 600 de km,până la granițele Bulgariei și
Iugoslaviei. Ulterior,tot în cadrul acestei etape, începând cu 1 septembrie și
până la 25 octombrie 1944 s-a trecut la eliberarea teritoriului național
vremelnic ocupat de inamicul germano-hortyst.
Prin
Directiva operativă nr.51 din 30 august 1944, Marele Stat Major român stabilea
armatelor de operație 1 și 4 române obiectivele imediate și ulterioare în
vederea eliberării teritoriului național vremelnic ocupat de armatele germane și
ungare '' să se interzică orice încercare de pătrundere a inamicului spre
trecătorile Carpatiilor Meridionali și Apuseni, interesând, îndeosebi, menținerea
zonelor Brașov, Turda, Beiuș, Arad, Timisoara, iar ulterior să treacă la acțiuni
ofensive mai importante pentru cucerirea Ardealului de Nord''. Din
directivă rezultă că Marele Stat Major preconiza că etapa luptelor de
apărare să fie de scurtă durată, acordându-se prioritate ofensivei pentru
atingerea obiectivului strategic -eliberarea părții de nord-vest a României.
Pentru
îndeplinirea acestui obiectiv strategic au fost destinate armatele 1 și 4
române, care au acționat la nord de Carpații Meridionali și la est de Carpații
Occidentali pe un front de circa 900km, pătrunzând în dispozitivul de luptă
germano-hortyst aproximativ 350 de km. Fixarea și urmărirea inamicului în
interiorul arcului carpatic pe direcția Brașov, Cluj, Carei a înlesnit ofensiva
armatelor sovietice în Carpații Orientali spre Târgu Mureș, Dej, Satu Mare. Armata
1 română participa la operațiuniile militare cu un efectiv de 73.844 militari, în
timp ce Armata 4 a cărei comandă o preluase, de la 4 septembrie 1944, generalul
de corp de armată Gheorghe Avramescu, avea începând cu 10 septembrie un efectiv ce se ridica la peste 113.000 de
luptători, în funcție de importanța misiunilor încredințate. Situația diferită
în timp și spațiu își va pune amprenta
asupra organizării și desfășurării
luptelor.
Față
de situația favorabilă creată ca urmare a rezistenței dârze a trupelor
române,care a determinat slăbirea forțelor inamice și scăderea intensității acțiunilor
ofensive ale acestora,comandamentul Armatei 4 române a luat măsuri pentru a se
trece la ofensivă.Prima acțiune ofensivă de amploare în Podișul Transilvaniei
s-a declanșat în dimineața zilei de 9 septembrie 1944,acțiunile militare
încadrându-se în operațiunea ofensivă ''Debrețin'' concepută și executată de
Înaltul Comandament Sovietic,care a vizat și eliberarea părții estice a
Ungariei(până la Tisa).
Cele
mai puternice și impetuoase atacuri le-au executat ostașii Diviziilor 9 și 11
infanterie și 8 cavalerie române pentru ocuparea Dealului Sângeorgiu care
domina valea Mureșului între Cipău și Iernut ca o adevărată fortificație
naturală, puternic amenajată genistic și apărată cu înverșunare de unități din
Divizia 8 cavalerie S.S germană. Înălțimea a fost cucerită la 26-27 septembrie
în urma atacurilor executate de ostașii Diviziei 9 infanterie română, care a
reușit astfel să realizeze un important corp de pod pe malul nordic al Mureșului.
Insistența comandantului Armatei 27
sovietică de a cuceri cu orice preț această poziție puternic fortificată prin
atacuri frontale, fără sprijin de aviație a făcut că Armata 4 română să piardă numai în această zonă
cunoscută generic Oarba de Mureș circa 7000 de militari (morți,răniți și
dispăruți). În Banat,concomitent, Armata 1 română,cooperând cu forțe militare
sovietice din armatele 46 și 53, a respins, până la 5 octombrie trupele inamice
dincolo de frontiera națională.
Armata 4 română încadrată inițial la flancul drept de
Armata 7 de gardă sovietică, apoi de Armata 40 , iar la flancul stâng de Armata
27, a dezvoltat ofensiva pe direcția generală Luduș, Bonțida, Jibou, Carei
pătruzând rapid după eliberarea Clujului (11 octombrie de către Divizia 18
infanterie română și Divizia 4 sovietică) prin ''Poarta Somesului'',până
la adevărata frontieră a țării, pe care a depășit-o la 25 octombrie 1944, la
est de aliniamentul Carei, Satu Mare. Concomitent, marile unități și unități
din Armata 1 română au eliberat Crișana, în cooperare cu Armata 27 sovietică și
Grupul hipomecanizat ''General Pliev''.
Eliberarea părții de nord-vest a României ocupate de
Ungaria hortystă în 1940 a permis comandantului
Armatei 4 române, generalul Gheorghe Avramescu, să se adreseze
militarilor din subordine și să sublinieze în Ordinul de zi nr.392 bis din 29
octombrie 1944 eroismul și dăruirea acestora :''La chemarea țării pentru dezrobirea Ardealului răpit prin dictatul
de la Viena, ați răspuns cu insuflețire și credință în izbânda dreptății
neamului românesc. ...Azi,când avangărzile trec pe pământ străin pentru desăvârșirea
înfrângerii definitive a dușmanilor,gândul meu se îndreaptă către voi cu
dragoste și admirație pentru faptele voastre de arme.Peste veacuri veți fi
stăviliți,voi ofițeri și ostași care ați eliberat Ardealul''. Victoria
a fost obținută prin lupta a 525.702 de militari români, angajați de la 23
august 1944 în operații militare cu trupele germane și ungare, din care au fost
pierduți peste 52.330 (morți ,răniți sau dispăruți). Pierderile provocate
inamicului s-au ridicat la 72.937 de militari.
La rândul său, ministrul de război, generalul
de corp de armată Mihai Racoviță, în Ordinul general nr.77 din 26 octombrie
1944, aprecia jertfa ostașului român pentru "..eliberarea
Ardealului sfânt,leagăn scump al românismului, furat printr-un odios dictat...Reculeși
după izbânda atât de dorită și așteptată, trecem cu încredere și bărbăție la luptă,pentru
zdrobirea definitivă a dusmanului''.
Slavă eternă glorioasei Armate române!
Locotenent-colonel (rz) dr.
Ştefan
Ciobanu
