joi, 31 decembrie 2020

REVELION 2020 / 2021

 


Dragi camarazi,

 

Ultimele zile ale anului sunt gata să treacă prin clepsidra timpului! Anul 2021 este aproape să-şi deschidă primele file albe, încă necunoscute. Lăsaţi o parte din lumina artificiilor aprinse în noaptea Anului Nou să vă lumineze. Dorim ca anul care vine să fie pentru noi toți o punte spre ceva mai bun, mai luminos care să ne aducă mai mult respect din partea guvernanților. Când clopotele vor suna vestind că anul s-a sfârșit, prin crengi de brad și fulgi de nea, noi vă transmitem cu mult respect și considerație un călduros: 


LA MULȚI ANI !

și dorim ca 2021 să ne fie un an fericit, plin de sănătate, bucurii şi împliniri alături de cei dragi!

 

BIROUL

SUBFILIALEI „VLAD ȚEPEȘ” – PITEȘTI

A CADRELOR MILITARE ÎN REZERVĂ ȘI ÎN RETRAGERE



               


joi, 24 decembrie 2020

CRĂCIUN FERICIT 2020

 


Sărbători fericite cu bucurii și împliniri alături de cei dragi! 
Să vă găsească Moșul cu masa bogată și sufletul curat dragii mei camarazi. Vă doresc un Crăciun fericit, mult noroc mai departe și un an mai bun, mai bogat și mai frumos decât toți care au fost !

                        Col. (r.) 
Alexandru MONEA

marți, 1 decembrie 2020

EVENIMENTELE LUNII DECEMBRIE 2020

 Evenimente importante


01 Decembrie 2020 Ziua Națională a României
03 Decembrie 2020 - Ziua Internațională a persoanelor cu handicap
05 Decembrie 2020 - Ziua Internațională a Voluntarilor
07 Decembrie 2020- Ziua Mondială a Aviației Civile
10 Decembrie 2020 - Ziua Mondială a Drepturilor Omului

Zilele genurilor de armă și specialităților militare

14 Decembrie 2020 - Ziua Direcției Operații
27 Decembrie 2020 - Ziua Centrului de Operații Psihologice

ZIUA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI !


 FESTIVITATEA DEPUNERII DE COROANE

ÎN ZIUA DE 1 DECEMBRIE 2020
           „Duminică 18 noiembrie/1 decembrie 1918, ora 12:00 - ora astrală a României - în prezența a peste 100.000 de participanți, în străvechea cetate, Alba Iulia, s-a dat citire primului punct al Rezoluției Marelui Sfat Național compus din 250 de membri: Adunarea națională a tuturor românilor din Transilvania, Banat și Țara Ungurească, adunați prin reprezentanții lor îndreptățiți la Alba Iulia, în ziua de 18 noiembrie/1 decembrie 1918, decretează unirea acelor români și a teritoriilor locuite de dânșii cu România. Adunarea națională proclamă îndeosebi dreptul inalienabil al națiunii române la întreg Banatul, cuprins între râurile Mureș, Tisa și Dunăre”.
În ziua de 2 decembrie 1918, Marele Sfat Național a procedat la alegerea Consiliului Dirigent care avea să exercite funcția de guvern al Transilvaniei în perioada de tranziție, până la integrarea acesteia în viața politică și social-economică a României. În calitatea de președinte al acestui organism politic a fost ales Iuliu Maniu, patriot și om politic cu mare experiență. El era ajutat de patru reprezentanți și 12 „resorturi”.
La 1/14 decembrie 1918, la București, delegația Consiliului Dirigent înmâna solemn regelui Ferdinand I, revenit în capitala țării chiar în ziua de 1 decembrie, după o absență fortuită de doi ani, Actul Unirii, scris pe pergament. La 11/24 decembrie 1918, prin Decretul - Lege nr.3631 se consfințea reunirea ținuturilor cuprinse în Hotărârea Adunării Naționale de la Alba Iulia cu România. Un an mai târziu, la 29 decembrie 1919, într-o ședință considerată „istorică” Parlamentul României Mari avea să ratifice în unanimitate Legea asupra unirii Transilvaniei cu România, ce va fi promulgată două zile mai târziu. Tratatul de Pace de la Trianon din 4 iunie 1920 îi va da consacrarea internațională”.

           Astăzi, 1 decembrie 2020, cu ocazia sărbătoririi Zilei Naționale a României, membrii Subfilialei "VLAD ŢEPEŞ"-Piteşti a Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere au participat, alături de autorităţile locale şi de unităţile militare din Garnizoana Piteşti,  la festivitatea depunerii de coroane de flori la Monumentul Eroilor din Municipiul Piteşti .
          Cu această ocazie transmit un sincer LA MULŢI ANI împreună cu dorinţa de unitate tuturor cadrelor militare active, în rezervă şi în retragere, şi aduc sincere mulţumiri participanţilor la această festivitate.

PREŞEDINTELE SUBFILIALEI "VLAD ŢEPEŞ"-PITEŞTI
                                           Col.(r.)
                                                        Alexandru MONEA