FESTIVITATEA DEPUNERII DE COROANE
ÎN ZIUA DE 1 DECEMBRIE 2022
„Duminică 18 noiembrie/1 decembrie 1918, ora 12:00 - ora astrală a României - în prezența a peste 100.000 de participanți, în străvechea cetate, Alba Iulia, s-a dat citire primului punct al Rezoluției Marelui Sfat Național compus din 250 de membri: „Adunarea națională a tuturor românilor din Transilvania, Banat și Țara Ungurească, adunați prin reprezentanții lor îndreptățiți la Alba Iulia, în ziua de 18 noiembrie/1 decembrie 1918, decretează unirea acelor români și a teritoriilor locuite de dânșii cu România. Adunarea națională proclamă îndeosebi dreptul inalienabil al națiunii române la întreg Banatul, cuprins între râurile Mureș, Tisa și Dunăre”.
În ziua de 2 decembrie 1918, Marele Sfat Național a procedat la alegerea Consiliului Dirigent care avea să exercite funcția de guvern al Transilvaniei în perioada de tranziție, până la integrarea acesteia în viața politică și social-economică a României. În calitatea de președinte al acestui organism politic a fost ales Iuliu Maniu, patriot și om politic cu mare experiență. El era ajutat de patru reprezentanți și 12 „resorturi”.
La 1/14 decembrie 1918, la București, delegația Consiliului Dirigent înmâna solemn regelui Ferdinand I, revenit în capitala țării chiar în ziua de 1 decembrie, după o absență fortuită de doi ani, Actul Unirii, scris pe pergament. La 11/24 decembrie 1918, prin Decretul - Lege nr.3631 se consfințea reunirea ținuturilor cuprinse în Hotărârea Adunării Naționale de la Alba Iulia cu România. Un an mai târziu, la 29 decembrie 1919, într-o ședință considerată „istorică” Parlamentul României Mari avea să ratifice în unanimitate Legea asupra unirii Transilvaniei cu România, ce va fi promulgată două zile mai târziu. Tratatul de Pace de la Trianon din 4 iunie 1920 îi va da consacrarea internațională”.
Astăzi, vineri 1 decembrie 2023, cu ocazia sărbătoririi Zilei Naționale a României, membrii ai Subfilialei "VLAD ŢEPEŞ" - Piteşti a Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere au participat, alături de autorităţile locale şi de unităţi militare din Garnizoana Piteşti, la festivitatea depunerii de coroane de flori la Monumentul Eroilor ,str. Nicolae Dobrin din Municipiul Piteşti .
Cu această ocazie transmit un sincer LA MULŢI ANI împreună cu dorinţa de unitate tuturor cadrelor militare active, în rezervă şi în retragere, şi aduc sincere mulţumiri participanţilor la această festivitate.
PREŞEDINTELE SUBFILIALEI "VLAD ŢEPEŞ"-PITEŞTI
Col.(r.)
Alexandru MONEA