1 Decembrie, Ziua Naţională a României

        Anul acesta, la 1 Decembrie se împlinesc nouăzeci şi cinci de ani de la acel moment apoteotic, crucial care a încoronat lupta de veacuri a românilor de pretutindeni pentru Unirea lor în graniţele unui singur stat naţional puternic şi independent.

       Dorinţa de Unire s-a reflectat pregnant de-a lungul istoriei milenare a poporului nostru sub forma conştiinţei originii comune a tuturor locuitorilor din spaţiul geografic al fostei Dacii, în conştiinţa comunităţii de limbă,cultură,tradiţii,obiceiuri, aspiraţii, în permanenţa vieţuirii pe acelaşi teritoriu istoric în unitatea sa etnică.

       Ideea unităţii Ţării Româneşti cu Moldova şi cu Transilvania a fost exprimată frecvent şi hotărât în decursul secolelor de exponenţii cei mai de prestigiu ai poporului român, ceea ce pune în evidenţă viabilitatea conştiinţei sale naţionale. Ea a fost susţinută cu argumente de ordin istoric, politic, lingvistic, spiritual, religios, adesea conjugate.

        În ciuda fărâmiţării sale statale specifice structurii feudale, ideea de unitate a românilor avea străvechi şi solide temelii: comunitatea de origine şi de limbă, omogenitatea structurii economice şi culturale a întregului teritoriu locuit de români, consolidate de legăturile multiple existente de-a lungul istoriei între toate proviincile româneşti.

         Numeroşi cărturari şi oameni politici şi-au dăruit întreaga lor capacitate şi energie sprijinirii şi înfăptuirii acestui  vis secular al românilor -unirea într-un singur stat naţional în graniţele Daciei - vis care a devenit o condiţie şi o necesitate a progresului şi civilizaţiei româneşti.

          Primul moment crucial în lupta românilor pentru dobândirea independenţei şi făurirea unităţii politice este marcat de opera lui Mihai Viteazul, intrat în conştiinţa naţională ca "restitutor Daciae  ". Marele act politic al Unirii tuturor românilor , înfăptuit în anul 1600, deşi de scurtă durată, va exercita o influenţă puternică şi permanentă asupra conştiinţei naţionale. Mihai Viteazul avea să se intituleze "domn a toată Ţara Românească,al Ardealului şi al Ţării Moldovei". Din acest moment, lupta pentru unitatea statală şi independenţă nu a cunoscut niciun moment de pauză.

           Un alt moment definitoriu pentru visul românilor este 24 ianuarie 1859 când se va înfaptui unirea celor două principate Moldova şi Muntenia " Unirea cea Mică ", dar "perla bijuteriei ",     -Transilvania- încă nu revenise la ţara mamă.

            Primul război mondial a fost o asemenea zguduire pentru întreaga Europă, inclusiv pentru România. După doi ani de neutralitate, dar  activă (1914-1916) guvernul Brătianu a decis intrarea în luptă alături de Antantă . Această decizie a factorilor politico-militari a fost întâmpinată cu entuziasm de cei mai mulţi dintre români, care socoteau că a venit timpul să-şi realizeze cu arma în mână , idealul  naţional. Dar după izbânzile din primele săptămâni, au urmat dezastrele pe plan militar, care au constituit un adevărat şoc pentru clasa politică românească şi pentru o mare parte a populaţiei. A venit apoi retragerea în Moldova, lunga iarnă din noiembrie 1916-martie 1917, cu numeroase privaţiuni şi mai ales cu un număr incredibil de morţi din cauza bolilor contagioase izbucnite. Apoi, din nou cerul s-a luminat, au fost obţinute izbânzile de la Mărăşti-Mărăşeşti şi Oituz din vara anului 1917, care au adus revigorarea stării de spirit, a sentimentului naţional. Dar retragerea Rusiei din război, în noiembrie 1917, a determinat România să pornească şi ea pe calea armistiţiului şi a păcii separate.

              Dar, parcă printr-un miracol al istoriei, anul 1918 -care pentru români începuse sub cele mai negre auspicii -avea să devină anul unor măreţe împliniri , prin realizarea unirii Basarabiei,Bucovinei şi Transilvaniei cu patria mamă.

              Mentalul colectiv al românilor a fost influenţat de trei factori esenţiali: unirea ,războiul şi reformele, care au impus o trăire intensă, o largă participare a populaţiei. În privinţa Unirii este de menţionat că evenimentele din spaţiul românesc s-au desfăşurat în strânsă conexiune cu cele înregistrate la nivelul întregului continent european. Primul semnal a fost dat de popoarele din Rusia, care în 1917-1918 s-au ridicat la luptă în numele dreptului la autodeterminare. Românii din Basarabia s-au integrat şi ei în acest şuvoi, care nu mai putea fi stăvilit. La 24 ianuarie 1918, Sfatul Ţării de la Chişinău a decis independenţa Republicii Moldova (Basarabia) faţă de Rusia. La 27 martie, acelaşi Sfat al Ţării a hotărât unirea Basarabiei cu " mama sa România". La 9 aprilie 1918, prin decret regal a fost ratificată unirea Basarabiei cu România .

              La sfârşitul războiului , monarhia habsburgică se clătina şi ea din temelii. Lupta popoarelor pentru libertate a luat avânt şi a fost încununată de succes. În toamna anului 1918, Austro-Ungaria s-a prăbuşit. În şuvoiul revoluţionar produs de acest eveniment, românii din Bucovina şi Transilvania  au fost " o voce " distinctă. Venise pentru ei "ora astrală" a unirii cu patria mamă. La Cernăuţi s-a constituit mai întâi o Adunare Constituantă,apoi au avut loc alegeri pentru Congresul general al Bucovinei,organism democratic, larg reprezentativ. În ziua de 28 noiembrie 1918, Congresul general a votat în unanimitate , unirea Bucovinei cu România.

                   Aproape în acelaşi timp s-a desfăşurat şi acţiunea pentru unirea Transilvaniei cu România. Rolul conducător l-a avut Consiliul Naţional Român Central, alcătuit din câte şase reprezentanţi ai Partidului Naţional Român şi ai Partidului Social Democrat. Un rol important în dinamizarea acţiunilor revoluţionare l-au avut ostaşii întorşi de pe front. Alegerile pentru Marea Adunare Naţională au prilejuit o puternică exprimare a spiritului civic, deputaţii primind mandate (credinţionale) de a vota pentru unirea Transilvaniei cu România. Deputaţii în număr de 1228 , întruniţi la Alba Iulia în ziua de 1 Decembrie 1918, au votat în unanimitate  unirea acestei străvechi provincii româneşti cu ţara mamă.

                      La 1/14 decembrie 1918, o prestigioasă delegaţie de ardeleni a venit la Bucureşti, unde a prezentat regelui Ferdinand actul Unirii Transilvaniei cu România. Prin decrete regale, la 11/24 decembrie a fost ratificată unirea Transilvaniei ,iar la 18/31 decembrie şi cea a Bucovinei.

O fericită coincidenţă a făcut ca exact în istorica zi de 1 decembrie 1918,când la Alba Iulia se hotăra unirea Transilvaniei cu România, Bucureştiul să trăiască un eveniment cu valoare de simbol pentru toţi românii: revenirea în capitala ţării a regelui Ferdinand şi a reginei Maria, după ce ,în noiembrie 1916 fuseseră nevoiţi să se retragă la Iaşi.

                       Nu putem încheia această scurtă retrospectivă a evenimentelor care au precedat Marea Unire de la 1 decembrie 1918, fără a aminti rolul şi implicarea armatei române. Acestea constau în principal din jertfa celor aproape un milion de fii ai neamului îmbrăcaţi în haina oştăşească şi căzuţi în Războiul de eliberare şi întregire naţională din 1916-1919, jertfă precedată de stăruitoarele eforturi ale oştirii pentru afirmarea crezului naţional în secolul al-XIX-lea şi continuată în plan superior,după desăvârşirea măreţului act prin asumarea de către armată a rolului de garant al consolidării statului naţional unitar şi suveran. Nu armata a săvârşit Unirea cea Mare, ci naţiunea română în totalitatea părţilor ei componente uzând de toate căile şi resursele ei materiale şi umane, prin îmbinarea dreptului cu forţa  pusă în slujba dreptăţii şi adevărului.

                                                                                                Lt.col.(rz.)dr.Ştefan CIOBANU