27 Martie 1918 -Ziua Unirii Basarabiei cu România

Ziua de 27 martie reprezintă un  moment de referinţă în istoria românilor.Este ziua Unirii Basarabiei cu ţara mamă România- finalul desăvârşirii statului naţional unitar român -în acel memorabil şi fast an 1918.

Denumirea de Basarabia este de dată recentă,raportată la dimensiunea spațio-temporală a devenirii istorice a poprului român,desemnând o entitate delimitată geografic și politico-administrativ.Ea  a fost inventată din considerente politico-strategice de către aceia care prin abuz și forță au sfârtecat trupul Moldovei ,ocupându-i teritoriile dintotdeauna românești,dintre Prut si Nistru,cu scopul  de a masca apartenența istorică la Principatele române.

Chiar dacă denumirea  a rămas acceptată și astăzi pentru teritoriul românesc cuprins între Prut,Dunărea de Jos,Marea Neagră și Nistru,ea are la bază un fals săvârșit de răpitorii ei,care impunându-i  noul nume,fără să-și dea seama,au recunoscut esența ei exclusiv românească,Basarabii fiind timp de secole domni şi voievozi ai românilor.

Basarabia n-a fost a tătarilor,turcilor și a rușilor.Ea este pământ românesc,cât va dăinui acest neam.Năvalitorii au venit in hoarde,l-au cucerit și stăpânit vremelnic,dar niciodată definitiv.

Ca parte integrantă a spațiului geografic românesc,teritoriul dintre Prut și Nistru a parcurs aceleași etape istorice pe care le-a cunoscut întreaga istorie a românilor,din cele mai îndepărtate timpuri  și până la începutul secolului al XIX-lea când a fost cotropită de Rusia.

 

Apariția Rusiei la granițele răsăritene ale Moldovei,în urma prevederilor tratatului ruso-turc încheiat la Iași,la 9 ianuarie 1792 care stabilea granița Rusiei pe Nistru,avea să schimbe în mod radical poziția europeană a acesteia,cu atât mai mult,cu cât viața politică a Europei dobândise o nouă motivație majoră prin așa- zisa ''problemă orientală'',de la rezolvarea căreia Rusia devenită mare putere  nu putea fi exclusă.

Un eveniment grav a umbrit puternic lupta românilor pentru eliberarea națională.Este vorba de războiul ruso-turc dintre 1806-1812,război ale cărui acțiuni au afectat direct situația și teritoriul Principatelor române,acestea fiind ocupate succesiv când de către turci,cănd de către ruși.Acest război încheiat prin pacea de la București (16/28 mai 1812) s-a finalizat cu un dezastru pentru Principatele române,al căror teritoriu nu numai că a fost pârjolit și pustiit timp de 6 ani de către forțele beligerante,dar la sfârșitul războiului Moldova lui Ștefan cel Mare a plătit și cel mai greu tribut,fiind obligată să suporte o nouă ciuntire teritorială (după raptul Bucovinei de către Imperiul Habsburgic la 1775).Rusia i-a răpit teritoriul dintre Prut și Nistru, încorporându-l in imperiul său sub numele de Basarabia.Articolul 4 al Tratatului de la București prevedea ca hotarul dintre cele două imperii să fie fixat '' pe râul Prut,de la pătrunderea acestuia în Moldova și până la vărsarea sa în Dunăre,apoi pe acest fluviu,până la Chilia și până la vărsarea lui în Marea Neagră''.Un recensământ rusesc din 1817 menționează și unele detalii: suprafața de 45630 kp,o populație de 482630 locuitori din care 86 % erau români,5 cetăți,17 orașe și 685 de sate.

Deși nu a dobândit întregul spațiu extracarpatic așa cum și-a propus,Rusia era totuși satisfăcută cu teritoriul dintre Prut și Nistru,căci aceasta însemna un pas sigur spre Peninsula Balcanică ; totodată îi oferea posibilitatea să-și înfigă solid mâna în Dunărea maritimă, să emită pretenții de țară europeană riverană la Dunăre ce-i prelungeau pozițiile spre Strâmtori,spre Balcanii locuiți de slavi și chiar spre centrul Europei.

Ocuparea Moldovei de către trupele țariste în 1806 și apoi,încorporarea la Rusia a teritoriului românesc dintre Prut și Nistru în anul 1812,precum și regimul oarecum lejer ce i-a fost rezervat populației românești în primii ani după război,au fost făcute cu abilitate și perfidie,astfel încât,românii nu au avut posibilitatea să-și dea seama ce-i așteaptă în noua situație în care ajunseseră.Treptat însă,situația s-a limpezit,autoritățile ruse instalate în Basarabia au început să  exprime tot mai ferm și mai clar atitudinea de stăpâni și nu de eliberatori.Regimul politic rezervat provinciei a generat treptat în sânul populației și al conducătorilor ei locali atitudini de nemulțumire și de opoziție față de asprimea și duritatea noilor reguli impuse de stăpânitorii ruși.

Sub pretextul încălcări prevederilor tratatelor ruso-turce și a faptului că ortodocșii din Imperiul Otoman sunt persecutați (așa-zisa ''problemă orientală'' în rezolvarea căreia Rusia era direct interesată),țarul a rupt relațiile diplomatice cu Turcia și a ocupat Principatele române în iunie 1853.Așa a început războiul Crimeii.Conferința de pace de la Paris desfășurată în februarie 1856,după încheierea acestui război a hotărât că gurile Dunării,care trecuseră sub controlul direct al Rusiei prin tratatul de la Adrianopo(1829 ) reveneau sub jurisdicție otomană,iar navigația pe Dunăre devenea complet liberă,nesupusă la nicio piedică și la nicio taxă.Cu scopul de a îndepărta Rusia de gurile Dunării și a îndrepta o nedreptate care se făcuse Moldovei in 1812,au revenit acesteia cele trei judete sudice (Ismail,Cahul și Bolgrad).Teritoriul retrocedat Moldovei avea o suprafață de 10288 kp.,cu o populație de 127330 de suflete,care se compunea din moldoveni,bulgari,lipoveni,găgăuți (ultimele etnii fiind aduse prin colonizare înainte de pacea de la București 1812).

În mod cert, urmările războiului Crimeii,au schimbat raportul de forțe în Europa.Înfrângerea Rusiei a impulsionat mișcarea națională din Basarabia.Returnarea celor trei județe în 1856,și campania pentru unirea Principatelor române(1856-1859),ca și răscoala poloneză din 1863 dădeau speranțe românilor basarabeni.

După războiul de independență(1877-1878) la care România a participat activ  alături de Rusia împotriva Turciei,delegația română - ca,de altfel,și cea sârbă și muntenegreană,nu au fost admise la tratativele de pace de la San Stefano.În plus,României i s-a luat din nou sudul Basarabiei,motivându-se că a primit in compensație Dobrogea,prevedere care a primit și ''binecuvântarea'' oficială a factorilor de decizie europeană întruniți în Congresul de la Berlin (1878).Astfel,areopagul european legifera o nedreptate,în sensul că Basarabia străvechi pământ românesc,cu populație majoritar moldovenească în ciuda numeroaselor colonizări de străini, rămânea ruptă de țara mamă.

România,devenită independentă și cu larg acces la mare prin unirea Dobrogei,devenea  o Mecca pentru românii aflați sub stăpânire străină.Basarabenii priveau cu și mai multă speranță spre București.

În ciuda colonizărilor masive de neromâni și a stabilirii de ruși și ucrainieni în calitate de funcționari,negustori,militari,moșieri etc. ,Basarabia simțea româneşte.Și aceasta se datora mentalitații claselor sociale,adica a culturii,limbii și vieții spirituale ortodoxe românești.

La declanșarea primului război mondial,românii din Basarabia au fost puși în situația tragică de a se găsi în tabere vrăjmașe,cel puțin cu o parte a fraților lor-românii din ținuturile românești încorporate Imperiului austro-ungar.

În perioada 1914-1916 atâta timp cât România a rămas în neutralitate, ceea ce de altfel convenea foarte mult Rusiei,rușii au luat toate măsurile pentru a compromite România cât mai mult în fața basarabenilor și a-i face pe aceștia să se teamă de o eventuală intervenție românească în Basarabia.Printre alte măsuri,autoritațile rusești au încorporat in armata țaristă majoritatea tineretului și cea mai mare parte a intelectualității basarabene.Dintr-o statistică rusească,reiese ca 12 % din populația Basarabiei a fost moblizată pentru râzboi.

Desfășurarea primei conflagrații mondiale,intrarea României în război la 14/27 august 1916 de partea Antantei din care făcea parte și Rusia,au determinat mutații importante în modul de gândire și acțiune pentru emanciparea națională a românilor basarabeni.De asemenea,desfășurarea revoluției ruse în  anul 1917 a marcat profund lupta pentru eliberarea națională a românilor basarabeni.

Pe măsură ce evenimentele evoluau,arăta Stefan Ciobanu,istoric de renume ,specialist  în problemele  basarabene ''mișcarea națională din Basarabia apare ca o frământare adâncă a întregului popor,ca o suflare formidabilă a maselor mari,ca o acțiune colectivă a poporului''.Către sfârșitul lunii martie 1917 a luat ființă la Chișinău o societate națională care a stat la baza constituirii Partidului Național Moldovenesc.Programele politice elaborate de către acesta ilustrează adevărul incontestabil că românii din Basarabia s-au ridicat la luptă, în primul rând pentru dobândirea celor mai sfiinte drepturi ale unui neam-dreptul la limbă națională,la cultură națională,la biserică națională,la justiție națională-drepturi de care au fost deposedați în mod brutal și perfid de o stăpânire ce se pretinsese și se pretindea eliberatoare.O deosebită importanță au avut și acțiunile militarilor moldoveni din fosta armată rusească.În vara anului 1917 s-au constituit primele elemente ale oștirii naționale,care au fost denumite cohorte(cete).

La 21 noiembrie/4 decembrie 1917  și-a deschis lucrările Sfatul Țării,organ politic reprezentativ al populației din Basarabia.Acesta cuprindea 150 de deputați din care 105 moldoveni și 45 minoritari.Președinte al Sfatului Țării a fost ales Ion Inculeț.Concomitent cu acest act politic de mare importanță,la 2/17 decembrie1917 a fost proclamată Republica Democratică Moldovenească care avea statut autonom în cadrul Republicii Federative Democratice Ruse.Ulterior,la 15 decembrie, președintele Sfatului Țării,Ion Inculeț a fost ales și președinte al tinerei republici.La 7 decembrie,Sfatul Țării a constituit guvernul,primul care emana din voința suverană a republicii.Președinte al guvernului(Consiliul Directorilor)a fost numit P.V.Erhan.

Aspirațile naționale ale românilor dintre Prut și Nistru erau insă grav periclitate de pretențiile și acțiunile Ucrainei și ale recentei instalate puteri sovietice de la Petrograd,care doreau și în noile condiții perpetuarea dominației asupra acestui teritoriu   românesc.Proclamarea republicii și a autonomiei sale a coincis cu semnarea armistițiului pe frontul român,fapt ce a determinat dezagregarea totală a armatei ruse din Moldova,dintre Prut și Carpații Orientali.Mișcările ample ale trupelor ruse scăpate de sub control,acțiunile organizațiilor bolșevice în Basarabia și în special al ''Frontotdelului''(Secția Front)-urmăreau să înlăture organele legal și democratic constituite ale Basarabiei.

Prin retragerea lor din România,forțele ruse bolșevizate s-au concentrat în spațiul dintre Prut și Nistru.Prezența și acțiunile lor generau un dublu pericol-impunerea prin forță a unui sistem politic contrar voinței populației de aici și distrugerea sistemului logistic al armatei române,care era dispus în cea mai mare parte în aceasta regiune.

Pericolul pe care  trupele ruse îl constituiau  pentru conducerea politică de la Chișinău,starea anarhică creată în acest teritoriu românesc au impus autoriăților centrale și locale din Basarabia să ceară  protecție statului și armatei române,singurul în măsură să stabilească  ordinea și să  facă siguranță în acest spațiu.În cursul lunii decembrie 1917 pe adresa guvernului și a  conducerii militare de la Iași au sosit cereri pentru intervenția trupelor noastre în Basarabia. În asemenea condiții grave, guvernul român de la Iași a hotărât să pună la dispoziția Sfatului Țării un detașament de voluntari ardeleni care sosea de la Kiev,dar la intrarea în gara Chișinau 24 decembrie1917/6 ianuarie 1918 acest detașament este surprins  și dezarmat de trupele bolșevice.

Cu toate că însuși situația țării era gravă,guvernul român a hotărât la  17 ianuarie 1918 să acorde ajutorul militar solicitat ceea ce a determinat conducerea bolșevică de la Petrograd să ia o serie de măsuri aspre asupra personalului diplomatic,consular și al misiunii militare române care a fost arestat și închis.Numai protestul energic și unanim al șefilor misiunilor diplomatice acreditate la Petrograd l-a determinat pe Lenin să ordone punerea în libertate a personalului român.

Pentru punerea în aplicare a hotărârii adoptate de guvern,Marele Cartier General român a încredințat Corpului 6 armată misiunea ''să respingă peste Nistru bandele ruse care ar încerca să treacă  în Basarabia fără ordinul comandantului rus al frontului și deci cu intenția de a jefui sau ataca trupele noastre; să asigure ordinea și regulata circulație pe calea ferată ;să se facă ordine în tot ținutul Basarabiei, punându-se viața și avutul locuitorilor la adăpostul jafurilor și crimelor".

În seara zilei de 13/26 ianuarie 1918, brigăzile 21 și 22 din Divizia 11 infanterie  comandată de generalul Ernest Broșteanu au intrat ,prin puncte diferite în Chișinău fiind primite entuziast de populație.Vestea apropierii și intrării trupelor române în Chișinău a produs mari nemulțumiri la Petrograd.În aceeași zi Consiliul Comisarilor Poporului a hotărât ruperea relațiilor diplomatice cu România,expulzarea reprezentanților guvernului român și mai mult," fondul de aur(tezaurul României care se găsea la Moscova) este declarat intangibil pentru oligarhia română.Guvernul sovietic își asuma răspunderea pentru a conserva acest fond și de a-l remite în mâinile poporului român".

Prin acțiunile sale militare conjugate,armata română a reușit să restabilească ordinea în zona dintre Prut și Nistru,iar autoritățile locale și centrale ale Republicii Democratice Moldovenești au putut organiza și conduce reluarea activităților politice și culturale,a spiritului național în rândul populației.

La 26 februarie/10 martie 1918,o delegație compusă din Ion Inculeț,președintele republicii și dr.Daniel Ciugureanu,șeful guvernului au venit la Iași pentru a mulțumi regelui și guvernului român pentru sprijinul acordat și pentru a discuta problema unirii Basarabiei cu România.Primul-ministru,Alexandru Averescu și el basarabean de origine a cerut amânarea acestui moment pentru clipe mai favorabile deoarece situația țării era deosebit de grea,Puterile Centrale cerând ultimativ încheierea păcii.

În aceste condiții activitatea populației în favoarea unirii s-a amplificat considerabil,la acesta raliindu-se în integralitate și activitatea intelectualilor de pe ambele  maluri ale Prutului,Constantin Stere remarcându-se  în mod deosebit alaturi de Pan Halippa, Anton Crihan,Ion Pelivan,Onisfor Ghibu etc. Împlinirea acestui act  nu mai putea fi oprită de nicio forță.

 

La 27 martie/9 aprilie 1918,Sfatul Țării organismul politic legitim,reprezentativ și democratic ales al Basarabiei hotărăște unirea cu România.Hotărârea a fost adoptată  cu 86 voturi pentru,3 împotrivă și 36 de abțineri,13 deputați fiind absenți.Unirea s-a facut  cu anumite condiții,ele asigurând autonomia provincială a Basarabiei.De altfel faptul că în Sfatul Țării au existat voturi împotrivă,iar unirea a fost votată cu unele condiții demonstrează caracterul liber al deciziei populației din Basarabia.

După operațiunea de votare a fost  invitată în sală delegația condusă de Alexandru Marghiloman,primul ministru român.Luând cunoștiință de condițiile puse de Sfatul Țării,șeful guvernului a declarat :"În numele poporului român...cu mândrie iau act de declarația domniilor voastre pentru unire și declar că Basarabia este de acum unită cu România unită și nedespărțită..Am luat act de declarația d-voastră și în numele guvernului român declar că o primesc."Mari cuvinte încărcate de adâncă semnificație rostite pentru  eternitate de un mare om politic român hulit pe nedrept!Ulterior o delegație basarabeană s-a deplasat la Iași unde a prezentat regelui și guvernului român Actul Unirii. 

La9/27 aprilie1918,regele Ferdinand Întregitorul a semnat Decretul regal nr.842 de promulgare a actului unirii Basarabiei cu România.Trebuie menționat că Sfatul Țării a fost ales în perfectă libertate și într-o perioadă în care  nu era vorba în niciun fel de unirea Basarabiei cu România.Toate naționalitățile din Basarabia erau reprezentate în Sfatul Țării în raport cu numărul lor,minoritățile trebuind să se supună ca în orice adunare consultativă.

Unirea Basarabiei cu România a generat o imensă satisfacție în rândul opiniei publice românești.I-au dat glas acesteia manifestațiile,întrunirile,serbările,slujbele religioase,declarațiile oamenilor politici,articole de presă.

Un moment de cea mai mare importanță l-a reprezentat hotărârea Sfatului Țării din 27 noiembrie/10 decembrie1918 de a renunța la condiții de unire stipulate în actul de la 27 martie/9 aprilie 1918.Cu această ocazie,Sfatul Țării declara:"Unirea necondiționată cu România mamă", el fiind ulterior desființat,iar toate problemele economice,politice,culturale și  militare ale Basarabiei trecând sub jurisdicția autorităților statului român reîntregit.

Armata română nu s-a implicat în acțiuni politice,dar evident prezența acesteia a stânjenit vizibil libertatea de acțiune a trupelor și forțelor bolșevice,ostile îndeplinirii idealurilor românilor din acest spațiu geografic.Locul si rolul armatei române în Basarabia,în perioada ianuarie-martie 1918 a fost sintetizat în raportul comandantului Corpului 6 armată,generalul Istrati,prezentat la 29 aprilie 1918 ,Marelui Cartier General din care cităm : "...preluarea armamentului de la populația urbană și rurală ; asigurarea celei mai complete ordini ; împingerea peste Nistru a ultimelor coloane ruse din Basarabia și care veneau din Moldova ; asigurarea condiiților pentru ca activitatea agricolă,economică și comercială să reînceapă ; adunarea și inventarierea armamentului lăsat de armatele ruse ;  o purtare corectă și demnă și desfășurarea unei propagande active prin care să se apropie populația de toate naționalitățile, iar moldovenii în special să fie deșteptați la viața națională , combătându-se agitațiile străinilor contra noastră."

De asemenea,rolul armatei române în realizarea Actului unirii Basarabiei cu patria mamă a fost elocvent sintetizat in vara anului 1918 de către Ion Inculeț care în jurnalul său nota:"Pentru noi moldovenii,pentru mișcarea noastră națională,intrarea armatei române în Chișinău a fost un eveniment de primă importanță,decisiv.Elementele românești au câștigat mai mult curaj și mai multe speranțe pentru viitor."

Unirea Basarabiei cu România a fost hotărâtă la Chișinău,prin voința liber exprimată de românii  din acest spațiu geografic.Actul de unire este rezultatul împletirii tuturor forțelor poporului român-clasa politică,țărănimea,intelectualitatea,propaganda națională,biserica etc.În  rândul forțelor care au pregătit și realizat unirea un rol important l-a avut armata.Ea a fost brațul înarmat al națiunii căreia i-a conferit încredere și a netezit procesul de unire.Fără îndoială contextul internațional în care a  avut loc evenimentul a fost favorabil.Dar adversitățile n-au lipsit.Foștii opresori,atât sub steagul republicanismului burghez cât și cel roșu,al comunismului,au luptat din  răsputeri,inclusiv cu forța armelor,pentru a-și perpetua dominația.

 Cu multă pătrundere sesiza acest adevăr Nicolae Iorga.Marele istoric aprecia că dacă ‘’armata nu ar fi realizat un cordon de baionete în jurul reprezentanților nației, dușmanii nu le-ar fi îngăduit să se pronunțe asupra unității naționale."

                                                            Locotenent-colonel (rz.) dr. Ștefan Ciobanu