vineri, 28 septembrie 2018

COMUNICAT FORUM


FORUMUL
STRUCTURILOR ASOCIATIVE ALE MILITARILOR DIN
SISTEMUL APARARII, ORDINII PUBLICE SI SIGURANTEI NATIONALE
COMUNICAT
        In ziua de 26 septembrie a.c. a avut loc la JUDECĂTORIA SECTOR 5 BUCUREȘTI, ședința de judecată în procesul dintre L.A.D.P.M., F.M.R., reprezentate de gl.(rtr.) Nicolae GROPAN, A.N.C.M.R.R., reprezentată de gl. (rtr.) Nicolae BĂHNĂREANU, A.O.R.R., reprezentata de gl(.r.) Virgil BĂLĂCEANU, Asociația R.O.M.I.L. reprezentata de col.(rtr.) Marian TUDOR , în calitate de reclamanți și Traian BĂSESCU în calitate de pârât.
          Chemarea în judecată a pârâtului Băsescu Traian a fost solicitată ca urmare a  afirmațiilor acestuia în cadrul declarației de presă făcută în 13.03.2018, la sediul SENATULUI ROMÂNIEI, față de reprezentanții agenției de presă – AGERPRES, prin care susținea faptul că, pensionarii militari sunt beneficiarii unor pensii speciale, pe care le-a catalogat ca fiind furt, lezând astfel, demnitatea și onoarea militarilor rezerviști.
        Reclamanții au solicitat:
        - obligarea pârâtului la plata   sumei de 1 leu, reprezentând prejudiciul moral , simbolic, creat pensionarilor militari;
        - obligarea pârâtului la plata cheltuielilor judiciare;
        - obligarea pârâtului să-și ceară scuze publice, în toate mijloacele media în care a apărut atingerea demnității pensionarilor militari.
         La solicitarea instanței fiecare parte, și-a susținut cauza.
      În cuvântul său , pârâtul Băsescu Traian, și-a reafirmat aprecierile făcute, susținând că pe timpul mandatului său a promulgat legea pensiilor pe criteriul contributivității, lege ce făcea referiri clare la pensiile de serviciu, nu speciale. Totodată a afirmat că recunoaște ca pensii militare de stat , pensiile celor care au desfășurat acțiuni în teatrele de operații, deci nu bazate pe contributivitate, generând noi opinii cu caracter discriminatoriu.
         La solicitarea instanței privind alte probe sau înscrisuri, gl.(rtr.) Nicolae Gropan urmează sa înainteze solicitarea, în scris, ca pârâtul Băsescu Traian, având în vedere faptul că își susține afirmațiile defăimătoare, la adresa pensionarilor militari, să fie obligat la plata unei despăgubiri , în sumă de 1 leu, pentru fiecare rezervist militar.
            INSTANȚA A RĂMAS ÎN PRONUNȚARE.
           După încheierea ședinței de judecată, pe holurile instituției, Traian Băsescu și-a reafirmat, față de participanții militari, intenția sa de a continua să susțină în PARLAMENTUL ROMÂNIEI, în calitatea sa de senator, faptul că rezerviștii militari primesc pensii speciale nemeritate, ÎN PRINCIPAL DATORITĂ IMPLICĂRII ARMATEI ÎN REVOLUȚIA DIN 1989.
        Neținând cont de afirmațiile făcute de fostul președinte al țării, rămâne de subliniat faptul că , UN NUMĂR DE CINCI STRUCTURI ASOCIATIVE ALE MILITARILOR ÎN REZERVĂ  AU CHEMAT ÎN JUDECATĂ UN FOST PREȘEDINTE AL ȚĂRII, FOST COMANDANT CONSTITUȚIONAL AL ARMATEI, PENTRU LEZAREA DEMNITĂȚII ȘI ONOAREI MEMBRILOR ACESTOR STRUCTURI ASOCIATIVE.
Președintele FORUMULUI
Gl( rtr) Nicolae GROPAN
Purtătorul de cuvânt al FORUMULUI
Col(r) Marian TUDOR


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.