joi, 24 ianuarie 2019

24 IANUARIE 2019 - 160 DE ANI DE LA UNIREA PRINCIPATELOR ROMÂNE

CEREMONIA ANIVERSĂRII ZILEI UNIRII PRINCIPATELOR ROMÂNE
ÎN ZIUA DE 24 IANUARIE 2019


      Mica Unire – Unirea Principatelor Române sub conducerea lui Alexandru Ioan Cuza s-a realizat în 24 ianuarie 1859. Mica Unire de la 1859 a fost primul pas important pe calea înfăptuirii statului național unitar român.
      Procesul Unirii celor două principate a început în 1848 și s-a bazat pe puternica apropiere culturală și economică între cele două țări. În anul 1848 s-a realizat uniunea vamală între Moldova și Țara Românească, în timpul domniilor lui Mihail Sturdza, respectiv Gheorghe Bibescu.
      În Moldova, Alexandru Ioan Cuza a fost ales domnitor în unanimitate, la 5 ianuarie 1859, reprezentantul „Partidei Naționale”, urmând ca ulterior într-o ședință secretă a Adunării, deputatul Vasile Boerescu a propus la 24 ianuarie 1859 alegerea lui Alexandru Ioan Cuza, aceasta fiind acceptată în unanimitate. Faptul împlinit la 24 ianuarie 1859 era considerat de Poarta Otomană și de Austria drept o încălcare a Convenției de la Paris, însă în textul Convenției din 1858 nu se stipula ca domnii aleși în cele două Principate să fie persoane separate.

           Astăzi, Joi 24 ianuarie 2019, cu ocazia sărbătoririi a 160 de ani de la înfăptuirea Unirii Principatelor Române, membrii Subfilialei "VLAD ŢEPEŞ"-Pitești a C.M.R.R. au participat, alături de autoritățile locale și de unitățile militare din Garnizoana Pitești,  la ceremonia aniversării Unirii Principatelor Române în municipiul Pitești la statuia domnitorului Alexandru Ioan Cuza  .
          Cu această ocazie transmit un sincer LA MULŢI ANI ROMÂNIA împreună cu dorința de întărire a unității tuturor cadrelor militare active, în rezervă și în retragere, și aduc sincere mulțumiri participanților la această activitate.

     PREŞEDINTELE SUBFILIALEI "VLAD ŢEPEŞ"-PITEŞTI
                       Col.(rz.)
Alexandru MONEA






Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.