La îndemnul unor camarazi și prieteni, postez mai jos intervenția mea la activitatea de la Cercul Militar Național din 9 iunie a.c.
REZERVA ARMATEI ROMÂNIEI ÎNTRE TEORIE ȘI PRACTICĂ
sau „O veste bună și una rea...”
Doamnelor și domnilor,
Camarazi de arme,
Nu mi-am propus să fac o retrospectivă a ceea ce s-a întâmplat cu o parte din rezerva armatei după anul 2005. Știm prea bine: reduceri drastice de efective, nenumărate schimbări structurale, fără a fi compensate cu tehnică modernă și adaptări doctrinare; scăderea dramatică a calității actului de conducere și a gradului de pregătire a resursei umane; afaceri oneroase pentru înzestrare preponderent cu „second hand”-uri ș.a.m.d. Consecințele sunt cunoscute de toți, chiar dacă nu se recunoaște public. După 2010 Armata română nu a mai avut rezervă decât în documente, căci de cea reală s-a ales praful. La situația asta a contribuit din plin percepția eronată a factorului politic conform căreia „România e apărată de NATO”. Fiind vorba despre securitatea națională las istoricii și specialiștii să califice această percepție ineptă care a indus o atitudine păguboasă și acțiuni diletante.
Nu doamnelor și domnilor, România va fi apărată, dacă va fi cazul, de armata română, împreună cu poporul român, sper (conform articolului 5) și cu ajutorul NATO. Cine nu înțelege acest lucru elementar să nu se amestece în problemele apărării naționale.
Nu intenționez să vă plictisesc cu analize scolastice și cu statistici arhicunoscute, privind rezerva armatei ori diferența dintre teorie și practică, dar nu se poate să nu amintesc militărește, în pas alergător, despre:
-loviturile primite de cei trecuți în rezervă (militari și polițiști) la impactul cu societatea civilă, care în cele mai multe cazuri i-a respins (în administrație, afaceri, economie, politică etc.);
-afectarea statutului profesional (atunci când am fost transformați în asistați sociali) și când s-a dezlănțuit prigoana privind drepturile legale de pensie;
-lipsa de interes a societății de a valorifica abilitățile și experiența militarilor în rezervă, ba chiar încăpățânarea de a promova cu orice preț „tineretul” incompetent, dar reprezentând grosul clientelei politice, în dauna seriozității, disciplinei și deprinderilor specifice ale militarilor în rezervă;
-modul josnic în care ministerele de resort i-au umilit continuu pe militarii în rezervă și pe cei în retragere, lăsându-i de izbeliște, prin decizii ilegale, inumane, inoportune;
-autismul și obediența justiției supusă sistematic de cei aflați vremelnic la putere;
-sutele și miile de memorii, adrese, petiții, scrisori ș.a., toate rămase fără rezultat;
-nenumăratele consfătuiri, simpozioane, forumuri, mese rotunde, întâlniri, audiențe, de asemenea fără rezultat;
-zecile de mii de acțiuni în justiție (umilința maximă la care e supus un militar care se judecă cu ministerul pe care l-a slujit cu devotament zeci de ani, 24/24, 7/7, bani cheltuiți și timp irosit, inclusiv „pierderi colaterale”): totul fără rezultat;
-ieșirea în stradă a pensionarilor militari (la -18 grade Celsius și la +35 de grade Celsius!!) - o altă situație umilitoare, dar disperată pentru redobândirea drepturilor legale nesocotite de statul pe care aceștia l-au servit cu credință;
-scandalul perpetuu, mediatizat excesiv și mincinos, privind pensiile și salariile numite „nesimțite și nejustificate” ale militarilor și polițiștilor;
-disprețul resimțit de reprezentanții pensionarilor militari la interacțiunea cu conducătorii vremelnici, deopotrivă civili și militari... dincolo de amabilitatea cabotină.
Și lista ar putea continua, dar AJUNGE!
Încerc o scurtă concluzie preliminară:
Într-un stat eșuat, cu armată eșuată și cu rezervă ignorată, militarii adevărați, profesioniști și patrioți nu pot fi respectați. Ei sunt o amenințare la adresa corupților, hoților, mincinoșilor, plagiatorilor, dar mai ales a trădătorilor. În societatea românească bolnavă, militarii și polițiștii sunt demoralizați, batjocoriți, unii chiar omorâți înainte de vreme, iar onoarea și demnitatea nu mai reprezintă o valoare.
Pentru orice om întreg la minte este evident dezinteresul și incapacitatea celor care au prerogativele conducerii de a gestiona problemele legitime ale pensionarilor militari, de a rezolva operativ discriminările și inechitățile grosolane. Iar aici nu vorbim doar de pensie, căci din păcate s-a bătut prea multă monedă pe acest detaliu financiar în dauna statutului, onoarei și demnității de militar. Statul român obligă cetățenii săi să respecte legile și chiar Constituția. Dar tocmai statul român le nesocotește, transformându-se într-un stat-infractor, într-un stat interlop.
Se mai întreabă cineva: Cui folosește batjocura la adresa militarilor într-o țară care se pretinde civilizată, membră NATO și UE? Vă spun eu: dușmanilor țării.
Doamnelor și domnilor,
Camarazi de arme,
Am pentru dvs. o veste bună și una rea.
Vestea rea... intuită de cei mai mulți, inacceptabilă pentru unii, demoralizatoare pentru cei mai slabi de îngeri, dar motivantă pentru cei care chiar vor și pot să mai facă ceva pentru breaslă, pentru țară, dar și pentru ei ca indivizi este că, în actuala conjunctură, NIMIC nu se va schimba în situația pensionarilor militari! NIMIC! De ce? Pentru că nu se vrea.
Pentru că cei aflați la butoanele puterii sunt total indiferenți, reticenți sau chiar rău voitori la problemele pensionarilor militari și doar mimează empatia, deschiderea și pofta de dialog... din păcate, aceștia sunt sprijiniți pe alocuri și de anumiți „militari activi”.
Din capul locului trebuie să precizez și să stopez orice interpretare perfidă că îi bag în aceeași oală pe toți militarii activi. Aceștia, în marea lor majoritate, sunt oameni ca noi, cu bun simț și caracter, militari respectabili, buni profesioniști. Schisma dintre activi, pe de o parte, și pensionarii militari, pe de altă parte, trebuie să înceteze... nici noi la vremea noastră nu am ridicat piatra... am considerat că trebuie să ne facem treaba, cu convingerea fermă că alții, în speță șefii noștri, ne protejează drepturile legale. O vreme lucrurile au mers normal, probabil din inerție, pensionarii militari trăindu-și ultima parte a vieții într-un mod relativ predictibil și decent.
Ei bine, acele vremuri au trecut. Realitatea ultimilor 30 de ani ne dovedește că ne-am pricopsit cu o clasă politică incompetentă, cu lideri veroși și șantajabili, chiar cu trădători de breaslă și de neam, care nu dau doi bani pe statul român și pe instituțiile sale fundamentale, care își permit să batjocorească militarii și să nesocotească legile țării, ba chiar și Constituția. Toate acestea s-au petrecut sub ochii noștri, ba chiar și cu complicitatea noastră... directă sau indirectă... trebuie să fim sinceri cu noi și să n-o mai dăm cotită...
Asta nu înseamnă că suntem cu toții la fel de vinovați.
Când lucrurile au luat-o complet razna, mai ales de vreo 10-15 ani încoace, liderii militarilor, unii dintre cei care erau la butoane, au tăcut... mâlc. Au tăcut cu ticăloșie. Din păcate, pentru o funcție mai mare, o stea în plus sau alte favoruri meschine, au acceptat ca foștii lor camarazi, șefi și subordonați, dascăli și mentori, trecuți în rezervă și retragere, să fie umiliți, purtați prin tribunale, lipsiți de apărare ori depuși, înainte de termen, „în loc liniștit, loc cu lumină, loc cu verdeață”.
Astăzi, unii dintre ei fac sluj pe lângă politicieni troglodiți pentru o primărie, un fotoliu de deputat ori senator, poate vreun jilț de europarlamentar, unii cară doar servietele unor indivizi dubioși... alții se ascund pur și simplu de justiție. Ca militar, mă simt rușinat... aceștia sunt cei care trebuiau să vegheze ca drepturile legale ale militarilor să nu fie călcate în picioare. Așa le cereau onoarea și demnitatea militară. Alături de politicieni diletanți, aceștia și-au călcat în picioare blazonul și într-o nesimțire greu de digerat, cu plagiate, abuzuri, ilegalități s-au cățărat în ierarhia militară și pe scara socială. Ba unii chiar fac de râs haina și cariera militară.
Cine nu a înțeles aceste lucruri sau se preface că nu e așa, a îmbătrânit degeaba.
Cine mai crede că justiția, ministerele de resort, curtea de conturi, parlamentul, președintele sau NATO, CEDO sau ONU vor rezolva problemele legale ale pensionarilor militari înseamnă că e rupt de cruda realitate românească.
Cine nu înțelege că sub conducerea celor amintiți țara se prăbușește, iar alături de concetățenii noștri de bună credință, noi militarii suntem cu toții abuzați, sărăciți, batjocoriți, furați, mințiți, dezrădăcinați și trădați, înseamnă că nu înțelege ce vremuri trăiește.
Se mai poate totuși spera la o minune? Se mai poate face totuși ceva?
Și aici vine vestea bună.
Camarazi,
Da, încă se mai poate acționa. Dar nu așa ca până acum. AJUNGE cu memoriile, cu protestele, cu scrisorile patetice, cu simpozioanele simandicoase și întâlnirile de complezență. Acestea s‑au dovedit ineficiente. AJUNGE cu procesele în justiția românească, eșuată și ea. AJUNGE cu sentințele comandate.
Societatea românească, în care militarii români au un loc și un rol pe care trebuie să-l confirme, e la un moment de răscruce și trebuie să se decidă:
1. Ori se lasă în continuare manipulată și menține clasa politică coruptă și incompetentă;
2. Ori o ia de la cap și desăvârșește ceea ce unii au numit pompos și viclean „Revoluția din 1989”. Dar de data asta democratic, pașnic, tenace, pragmatic și... până la capăt!!
Decizia e în mâinile celor peste 60% dintre alegători români, aceia care nu se mai simt reprezentați de clasa politică actuală... Asta e forța noastră: unitatea și votul liber!!
Decizia e în mâna tuturor patrioților români, oriunde s-ar afla. Numai așa, uniți și determinați, ne putem lua țara înapoi de la cei care o transformă în colonie și pe noi în sclavi.
Decizia trebuie susținută, de asemenea, de toți patrioții din serviciile care mai slujesc interesele României și care sunt sigur că ne aud.
Decizia trebuie exprimată fără echivoc de toți patrioții care vor și pot să stopeze declinul țării și să pună umărul la renașterea și reconstrucția României în folosul cetățenilor ei, cu onoare și demnitate.
Militarii în rezervă și în retragere, dincolo de vârsta biologică, multiplele afecțiunile medicale și problemele personale, trebuie să decidă dacă se așază în fruntea societății civile românești pentru a o conduce într-o nouă etapă a existenței sale istorice: una a demnității naționale și a onoarei mondiale.
Răspunsul trebuie dat ferm, prin implicare civică și politică, până la viitoarele alegeri.
Doamnelor și domnilor invitați,
Nu vă uitați la noi că suntem în vârstă, că suntem bolnavi și uneori prea nervoși. Timpul nu ne mai ajută, dar mai avem încă suficientă minte și chiar forță să ne redobândim și să ne apărăm drepturile legale... și nu ne lăsăm...
Închei cu un sfat camaraderesc pentru mai tinerii militari activi:
Dragii mei,
Luptați pentru un sindicat al militarilor, căci nimeni nu vă mai apără interesele. E constituțional, e legal, e în cutuma și în standardele NATO, dar mai ales e musai... căci altfel veți ajunge ca noi „fiii ploii”. Luptați!
Doresc sănătate tuturor militarilor activi, în rezervă și în retragere... sănătate trupească, dar mai ales „în cuget și-n simțiri”!
Am și câteva vorbe de duh pentru cei care au îngăduit ca bătrânețile pensionarilor militari și civili să fie viciate, care m-au făcut să-mi fie rușine că sunt militar, că am un doctorat obținut „pe bune” și care au permis ca astăzi România să fie rușinea Europei și a lumii civilizate: BLESTEMAȚI SĂ FIȚI, VOI ȘI TOȚI URMAȘII VOȘTRI! Să vă fie rușine!
Col.r. Edmond MILEA
9 iun.2022
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.