CRĂCIUN FERICIT !

PENTRU INFORMAREA MEMBRILOR A.N.C.M.R.R.

 NORME METODOLOGICE

din 29 octombrie 2014 de aplicare a prevederilor Legii nr. 125/2014 privind scutirea de la plată a unor debite provenite din pensii şi procedura de efectuare a restituirilor

EMITENT: MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI, PROTECŢIEI SOCIALE ŞI PERSOANELOR VÂRSTNICE

PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 878 din 3 decembrie 2014

    CAP. I    DISPOZIŢII GENERALE

     ART. 1

    Prevederile Legii nr. 125/2014 privind scutirea de la plată a unor debite provenite din pensii, denumită în continuare lege, sunt aplicabile pensionarilor aflaţi în evidenţa sistemului public de pensii la data de 1 octombrie 2014, data intrării în vigoare a legii.

    ART. 2

    În sensul legii, sintagma "pensionari aflaţi în evidenţa sistemului public de pensii" înseamnă pensionarii ale căror drepturi de pensie sunt cuvenite, aflate în plată, sau suspendate de la plată la data de 1 octombrie 2014 inclusiv.

    ART. 3

    Prevederile legii nu se aplică persoanelor care, la data de 1 octombrie 2014, se aflau în evidenţa sistemului public de pensii, însă ulterior acestei date s-a constatat, în mod retroactiv, că la data de 1 octombrie 2014 nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege pentru acordarea acestora, fiind scoase din această evidenţă din cauza încetării calităţii de pensionar.

    CAP. II    Scutirea de la plată a debitelor provenite din pensii

    ART. 4

    În conformitate cu prevederile art. 1 alin. (1) din lege sunt scutite de la plată sumele rămase de recuperat, înscrise în evidenţa debitorilor la data de 1 octombrie 2014, din debitele constituite anterior acestei date.

    ART. 5

    Sunt scutite, de asemenea, de la plată, conform legii, debitele constatate ulterior datei intrării în vigoare a legii în sarcina pensionarilor aflaţi în evidenţa sistemului public de pensii la această dată, corespunzătoare perioadei anterioare datei de 1 octombrie 2014.

    ART. 6

    Conform legii, debitele prevăzute la art. 4 şi 5,care au drept cauză culpa debitorului, nu se scutesc de la plată.

    ART. 7

   Fac obiectul scutirii de la plată sumele reprezentând:

    a) pensii stabilite conform legislaţiei sistemului public de pensii, pensii recalculate potrivit prevederilor Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, precum şi pensii de serviciu;

    b) indemnizaţia socială pentru pensionari prevăzută de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 6/2009 privind instituirea pensiei sociale minime garantate, aprobată prin Legea nr. 196/2009, cu modificările ulterioare;

    c) indemnizaţia pentru însoţitor, prevăzută de legislaţia privind sistemul public de pensii, în cazul pensionarilor de invaliditate gradul I.

     ART. 8

    Beneficiază de prevederile art. 1 alin. (1) din lege, cu respectarea prevederilor art. 4-7, următoarele categorii de pensionari:

    a) pensionarii sistemului public de pensii;

    b) pensionarii beneficiari de pensii de serviciu.

   ART. 9

    Debitele aflate în evidenţă la data de 1 octombrie 2014, care fac obiectul legii, se scutesc de la plată în baza deciziei emise de casa de pensii competentă, întocmită potrivit modelului aprobat prin ordin al preşedintelui Casei Naţionale de Pensii Publice.

 Deciziile se emit în 3 exemplare, din care unul se comunică pensionarului. În temeiul acestor decizii debitele se scad din evidenţa contabilă.

 ART. 10

    În situaţiile în care, ulterior intrării în vigoare a legii, respectiv după data de 1 octombrie 2014, se constată debite reprezentând sume plătite necuvenit în sarcina pensionarilor aflaţi în evidenţa sistemului public de pensii la data intrării în vigoare a legii, se procedează la revizuirea pensiilor, iar pe deciziile de modificare a drepturilor se va înscrie menţiunea "Suma de ....... lei, încasată necuvenit în perioada ....... 1 octombrie 2014, se scuteşte de la plată în temeiul Legii nr. 125/2014".

    Pentru sumele plătite necuvenit corespunzătoare perioadei de după data de 1 octombrie 2014 se emite decizie de recuperare a acestor sume.

    ART. 11

    Sumele prevăzute la art. 10, scutite de la plată, se evidenţiază într-un cont în afara bilanţului.

    ART. 12

    În situaţia în care se constată plata unor sume necuvenite ca urmare a mai multor cauze, dintre care unele sunt din culpa debitorului, prin decizie a casei de pensii competente, se va stabili cuantumul corect şi legal al pensiei, valoarea debitului care urmează a fi recuperat şi sumele scutite de la plată din totalul debitului stabilit.

    ART. 13

    Nu fac obiectul prevederilor art. 1 alin. (1) din lege debitele stabilite în sarcina pensionarilor prevăzuţi la art. 8, care au drept cauză culpa acestora, respectiv:

    a) depunerea, în vederea stabilirii drepturilor, a unor documente eliberate cu nerespectarea reglementărilor legale în vigoare, ulterior infirmate de către angajator sau de către deţinătorul de drept al arhivei angajatorului;

    b) depunerea, în vederea stabilirii drepturilor, a unor carnete de muncă sau adeverinţe în care sunt înscrise date neconforme realităţii, respectiv: date personale, stagiu de cotizare, venituri asigurate, care au suferit modificări necertificate conform prevederilor legale în vigoare şi care, ulterior stabilirii dreptului, se dovedesc a fi neconforme realităţii;

    c) depunerea, în vederea stabilirii drepturilor, a unor acte de identitate sau a unor documente de stare civilă care, ulterior stabilirii dreptului, se dovedesc a fi neconforme realităţii;

    d) depunerea, la dosarul de pensionare, a unordecizii medicale asupra capacităţii de muncă, care s-au dovedit ulterior că au fost neconforme realităţii sau au fost obţinute fără ca titularii să fi urmat procedura de încadrare în grad de invaliditate sau de revizuire medicală prevăzută de lege;

    e) depunerea, la dosarul de pensionare, a unor certificate de persoană cu handicap care s-au dovedit ulterior că au fost neconforme realităţii sau au fost obţinute în lipsa derulării procedurilor prevăzute de lege;

    f) declararea nesinceră sau nedeclararea unor situaţii pentru care legea prevede declaraţia pe propria răspundere ca act necesar pentru acordarea dreptului respectiv;
    g) necomunicarea de către beneficiar sau de către reprezentantul legal către casa de pensii competentă a modificărilor intervenite în situaţia proprie, de natură să conducă la modificarea condiţiilor în funcţie de care a fost stabilit şi s-a plătit dreptul respectiv;

    h) încasarea, de către aceeaşi persoană, cu încălcarea prevederilor legale, a două prestaţii de asigurări sociale incompatibile între ele, dintre cele prevăzute la art. 7, obţinute ca urmare a depunerii a două solicitări sau a nedeclarării tuturor drepturilor de care beneficiază;

    i) cumularea pensiei cu venituri de natură salarială, în cazurile interzise de reglementările legale în vigoare;
    j) utilizarea, la calculul drepturilor de pensie, a unor documente în cazul cărora s-a constatat nulitatea;
    k) orice alte cauze care au condus la plata unor sume necuvenite din culpa pensionarului.

    CAP. III    Procedura de efectuare a restituirii sumelor reprezentând debite recuperate până la data de 1 octombrie 2014

    ART. 14

    Restituirea sumelor, reprezentând debite recuperate de la pensionari, în perioada 1 ianuarie 2011-1 octombrie 2014, se face numai către titularul dreptului de pensie, al indemnizaţiei sociale pentru pensionari sau al indemnizaţiei pentru însoţitor, aflat în evidenţa sistemului public de pensii la data de 1 octombrie 2014, la cererea acestuia.

    ART. 15

    Conform prevederilor art. 2 din lege nu fac obiectul restituirii sumele reprezentând debite care au drept cauză culpa debitorului.

    ART. 16

    Fac obiectul restituirii sumele recuperate din debitele reprezentând:

    a) pensii stabilite conform legislaţiei sistemului public de pensii, pensii recalculate potrivit prevederilor Legii nr. 119/2010, precum şi pensii de serviciu;
    b) indemnizaţia socială pentru pensionari prevăzută de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 6/2009, aprobată prin Legea nr. 196/2009, cu modificările ulterioare;

    c) indemnizaţia pentru însoţitor, prevăzută de legislaţia privind sistemul public de pensii, în cazul pensionarilor de invaliditate gradul I.

    ART. 17

    Nu fac obiectul restituirii sumele reprezentând debite instituite pensionarilor sistemului public de pensii ale căror drepturi de pensie s-au deschis începând cu data de 2 octombrie 2014.

    ART. 18

    Sumele prevăzute la art. 16, care fac obiectul restituirii, sunt cele provenite din debite constituite anterior sau ulterior datei de 1 ianuarie 2011 şi recuperate, total sau parţial, după caz, în perioada 1 ianuarie 2011-1 octombrie 2014. Aceste sume se evidenţiază prin contul de creditori.

    ART. 19

    Restituirea se face la cererea titularului dreptului de pensie, al indemnizaţiei sociale pentru pensionari sau al indemnizaţiei pentru însoţitor, depusă la casa de pensii competentă, în a cărei evidenţă se află titularul dreptului, respectiv a tutorelui, curatorului, a persoanei căreia i s-a încredinţat sau i s-a dat în plasament copilul minor, a mandatarului.

    ART. 20

    Restituirea sumelor care fac obiectul legii se efectuează în perioada 1 ianuarie 2015-31 decembrie 2019, în cinci tranşe anuale egale.

    ART. 21

    După înregistrarea cererii, casa de pensii procedează la verificarea îndeplinirii condiţiilor pentru restituirea sumelor recuperate şi calculează suma totală de restituit, precum şi cuantumul celor cinci tranşe anuale, corespunzătoare perioadei anilor 2015-2019. În situaţia în care suma totală de restituit nu se divide în mod egal la cinci, fracţiunile de leu se întregesc la un leu în favoarea pensionarilor, urmând ca în ultima tranşă să se facă regularizarea.

    ART. 22

    Restituirea primei tranşe către solicitant se efectuează în maximum 3 luni de la data înregistrării cererii la casa de pensii.

    ART. 23

    În situaţia cererilor depuse la casele de pensii în cursul anului 2014, dar nu mai devreme de 1 octombrie, eşalonarea la plată este cea corespunzătoare cererilor înregistrate în luna ianuarie 2015.
    ART. 24

    Tranşele următoare de restituire se fac anual, în luna octombrie a fiecărui an.

    ART. 25

    În funcţie de data depunerii cererii, casa de pensii poate achita mai multe tranşe cumulate, maximum cinci.

    ART. 26

    Suma de restituit se achită odată cu drepturile de care beneficiază solicitantul, prin aceleaşi mijloace de plată. Pe talonul de plată a drepturilor se va înscrie distinct suma restituită ce face obiectul legii.

    ART. 27

    În situaţia persoanelor care, la data efectuării tranşei de plată, nu mai sunt în evidenţa sistemului public de pensii, suma de restituit se achită prin mandat poştal.

EVENIMENTELE LUNII DECEMBRIE

Evenimente importante

01 Decembrie 2014 - Ziua Naţională a României ( Prin legea nr. 10 din 31 iulie 1990, promulgată de preşedintele Ion Iliescu și publicată în Monitorul Oficial nr. 95 din 1 august 1990, ziua de 1 decembrie a fost adoptată ca zi naţională și sărbătoare publică în România. Această prevedere a fost reluată de Constituţia României din 1991 la articolul 12, alineatul 2. )  
03 Decembrie 2014 - Ziua Internaţională a persoanelor cu handicap  
05 Decembrie 2014 - Ziua Internaţională a Voluntarilor  
07 Decembrie 2014 - Ziua Mondială a Aviaţiei Civile 
10 Decembrie 2014 - Ziua Mondială a drepturilor Omului


Zilele genurilor de arma si specialitatilor militare

14 Decembrie 2014 - Ziua Direcţiei Operaţii  
27 Decembrie 2014 - Ziua Centrului de Operaţii Psihologice

FESTIVITATEA DEPUNERII DE COROANE 
ÎN ZIUA DE 
1 DECEMBRIE - ZIUA NAŢIONALĂ A TUTUROR ROMÂNILOR

           Astăzi, 01 decembrie 2014, cu ocazia sărbătoririi Zilei Naţionale a României, membrii ai Subfililei "VLAD ŢEPEŞ"-Piteşti a Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere au participat, alături de autorităţile locale şi de unităţile militare din Garnizoana Piteşti,  la festivitatea depunerii de coroane la Monumentul Eroilor .

          Cu acestă ocazie transmit un sincer LA MULŢI ANI tuturor cadrelor militare active, în rezervă şi în retragere şi aduc sincere mulţumiri participanţilor la această festivitate.

TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE!

PREŞEDINTELE SUBFILIALEI "VLAD ŢEPEŞ"-PITEŞTI

                                                Col.(rz.)

Alexandru MONEA

MESAJUL MINISTRULUI APĂRĂRII NAŢIONALE

 MESAJUL

MINISTRULUI APĂRĂRII NAŢIONALE

transmis în cadrul Reuniunii dedicate aniversării Zilei Naţionale a României

– 1 Decembrie 2014, organizată de Asociaţia Naţională a Cadrelor Militare

în Rezervă şi în Retragere „Alexandru Ioan Cuza”

             Domnilor generali, distinşi reprezentanţi ai autorităţilor statului, stimaţi organizatori  şi invitaţi,

             Se apropie Sărbătorile de Iarnă şi, odată cu ele, cea mai mare sărbătoare a neamului românesc -  Ziua Naţională a României, la o distanţă de 96 de ani de la Marea Unire din 1 Decembrie 1918, eveniment care venea după mai bine de 300 de ani de la actul întregitor al lui Mihai Viteazul.

             Aşa cum a făcut-o în mod constant  de-a lungul istoriei, Armata Română şi-a confirmat şi la 1918 vocaţia de pilon de stabilitate şi încredere pentru poporul român. Atunci,  în cea mai sublimă pagină a istoriei româneşti, s-au întâlnit în chip fericit politicieni inspiraţi şi oneşti, diplomaţi de excepţie, dar şi ostaşi patrioţi şi devotaţi, de toate rangurile. Împreună, au reuşit să valorifice admirabil conjunctura internaţională favorabilă creată la finele Primului Război Mondial.

             Armata României şi-a făcut datoria faţă de ţară, în mod constant, indiferent dacă a fost pace sau război. Nu mai avem supravieţuitori din Primul Război Mondial. Îi avem în schimb, în sală, pe câţiva dintre bravii eroi ale celei de-a doua conflagraţii mondiale, în frunte cu preşedintele Asociaţiei Naţionale a Veteranilor de Război -  domnul general Marin Badea Dragnea, în faţa căruia mă înclin cu respect.

             Fiecare generaţie de militari şi-a făcut datoria faţă de ţară necondiţionat, pe front, în aplicaţii, în economia naţională, la calamităţi naturale, iar mai nou, în teatrele de operaţii internaţionale. Armata a fost totdeauna  o instituţie credibilă şi apreciată, iar acest lucru a fost posibil pentru că militarii  şi-au înţeles menirea, cu toate constrângerile şi riscurile meseriei armelor.

             Mulţumesc Asociaţiei Naţionale a Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere pentru această iniţiativă care, iată, aduce laolaltă militari activi, cadre militare pensionate, veterani, oameni de ştiinţă, exponenţi ai autorităţilor statului centrale şi locale, astfel încât apropiata Zi de 1 Decembrie să ne găsească pe toţi cu conştiinţa naţională pregătită istoriceşte şi emoţional.

             Vă doresc tuturor ca Ziua Naţională a României şi apropiatele Sărbători de Iarnă să vă găsească sănătoşi, pozitivi şi încrezători în România pe care aţi slujit-o fiecare dintre dumneavoastră.

LA MULŢI ANI!

MINISTRUL APĂRĂRII NAŢIONALE

Mircea DUŞA

Mesajul preşedintelui A.N.C.M.R.R. „Alexandru Ioan Cuza”

1 Decembrie, Ziua Naţională a României

      Ziua de 1 Decembrie, ziua naţională a României, dată aniversară instituită pentru totdeauna de Parlamentul României după jertfa de sânge din Decembrie 1989, reprezintă omagiul suprem adus miilor de generaţii care s-au jerfit pentru împlinirea dezideratului suprem-Unirea tuturor românilor într-un singur stat naţional,independent şi suveran.

Dorinţa de Unire s-a reflectat pregnant de-a lungul istoriei milenare a poporului nostru sub forma conştiinţei originii comune a tuturor locuitorilor din spaţiul geografic al fostei Dacii, în conştiinţa comunităţii de limbă, cultură, tradiţii, obiceiuri, aspiraţii, în permanenţa vieţuirii pe acelaşi teritoriu istoric în unitatea sa etnică.

      Ideea unităţii Ţării Româneşti cu Moldova şi cu Transilvania a fost exprimată frecvent şi hotărât în decursul secolelor de exponenţii cei mai de prestigiu ai poporului român, ceea ce pune în evidenţă viabilitatea conştiinţei sale naţionale.Ea a fost susţinută cu argumente de ordin istoric, politic, lingvistic, spiritual, religios, adesea conjugate.

În ciuda fărâmiţării sale statale specifice structurii feudale, ideea de unitate a românilor avea străvechi şi solide temelii:comunitatea de origine şi de limbă, omogenitatea structurii economice şi culturale a întregului teritoriu locuit de români, consolidate de legăturile multiple existente de-a lungul istoriei între toate proviincile româneşti.

      Numeroşi cărturari şi oameni politici şi-au dăruit întreaga lor capacitate şi energie sprijinirii şi înfăptuirii acestui  vis secular al românilor -unirea într-un singur stat naţional în graniţele Daciei - vis care a devenit o condiţie şi o necesitate a progresului şi civilizaţiei româneşti.

      Primul moment crucial în lupta românilor pentru dobândirea independenţei şi făurirea unităţii politice este marcat de opera lui Mihai Viteazul, intrat în conştiinţa naţională ca "restitutor Daciae". Marele act politic al Unirii tuturor românilor , înfăptuit în anul 1600, deşi de scurtă durată,va exercita o influenţă puternică şi permanentă asupra conştiinţei naţionale.Mihai Viteazul avea să se intituleze" domn a toată Ţara Românească,al Ardealului şi al Ţării Moldovei".Din acest moment, lupta pentru unitatea statală şi independenţă nu a cunoscut niciun moment de pauză.

      Un alt moment definitoriu pentru visul românilor este 24 ianuarie 1859 când se va înfaptui unirea celor două principate Moldova şi Muntenia " Unirea cea Mică ", dar "perla bijuteriei ", -Transilvania - încă nu revenise la ţara mamă.

            Primul război mondial a fost o asemenea zguduire pentru întreaga Europă, inclusiv pentru România. După doi ani de neutralitate, dar  activă (1914-1916) guvernul Brătianu a decis intrarea în luptă alături de Antantă . Această decizie a factorilor politico-militari a fost întâmpinată cu entuziasm de cei mai mulţi dintre români, care socoteau că a venit timpul să-şi realizeze cu arma în mână , idealul  naţional. Dar după izbânzile din primele săptămâni,au urmat dezastrele pe plan militar, care au constituit un adevărat şoc pentru clasa politică românească şi pentru o mare parte a populaţiei. A venit apoi retragerea în Moldova, lunga iarnă din noiembrie 1916-martie 1917, cu numeroase privaţiuni şi mai ales cu un număr incredibil de morţi din cauza bolilor contagioase izbucnite. Apoi, din nou cerul  s-a luminat, au fost obţinute izbânzile de la Mărăşti-Mărăşeşti şi Oituz din vara anului 1917, care au adus revigorarea stării de spirit, a sentimentului naţional. Dar retragerea Rusiei din război, în noiembrie 1917, a determinat România să pornească şi ea pe calea armistiţiului şi a păcii separate.

       Dar, parcă printr-un miracol al istoriei, anul 1918 -care pentru români începuse sub cele mai negre auspicii -avea să devină anul unor măreţe împliniri, prin realizarea unirii Basarabiei, Bucovinei şi Transilvaniei cu patria mamă.

      Mentalul colectiv al românilor a fost influenţat de trei factori esenţiali: unirea , războiul şi reformele , care au impus o trăire intensă, o largă participare a populaţiei. În privinţa Unirii este de menţionat că evenimentele din spaţiul românesc s-au desfăşurat în strânsă conexiune cu cele înregistrate la nivelul întregului continent european. Primul semnal a fost dat de popoarele din Rusia, care în 1917-1918 s-au ridicat la luptă în numele dreptului la autodeterminare. Românii din Basarabia s-au integrat şi ei în acest şuvoi, care nu mai putea fi stăvilit. La 24 ianuarie 1918 , Sfatul Ţării de la Chişinău a decis independenţa Republicii Moldova (Basarabia) faţă de Rusia. La 27 martie , acelaşi Sfat al Ţării a hotărât unirea Basarabiei cu " mama sa România". La 9 aprilie 1918, prin decret regal a fost ratificată unirea Basarabiei cu România .

     La sfârşitul războiului , monarhia habsburgică se clătina şi ea din temelii. Lupta popoarelor pentru libertate a luat avânt şi a fost încununată de succes. În toamna anului 1918, Austro-Ungaria s-a prăbuşit. În şuvoiul revoluţionar produs de acest eveniment, românii din Bucovina şi Transilvania  au fost "o voce " distinctă. Venise pentru ei "ora astrală" a unirii cu patria mamă. La Cernăuţi s-a constituit mai întâi o Adunare Constituantă, apoi au avut loc alegeri pentru Congresul general al Bucovinei, organism democratic, larg reprezentativ. În ziua de 28 noiembrie 1918, Congresul general a votat în unanimitate, unirea Bucovinei cu România.

        Aproape în acelaşi timp s-a desfăşurat şi acţiunea pentru unirea Transilvaniei cu România. Rolul conducător l-a avut Consiliul Naţional Român Central , alcătuit din câte şase reprezentanţi ai Partidului Naţional Român şi ai Partidului Social Democrat. Un rol important în dinamizarea acţiunilor revoluţionare l-au avut ostaşii întorşi de pe front.Alegerile pentru Marea Adunare Naţională au prilejuit o puternică exprimare a spiritului civic, deputaţii primind mandate (credinţionale) de a vota pentru unirea Transilvaniei cu România. Deputaţii în număr de 1228 , întruniţi la Alba Iulia în ziua de 1 Decembrie 1918, au votat în unanimitate unirea acestei străvechi provincii româneşti cu ţara mamă.

La 1/14 decembrie 1918 , o prestigioasă delegaţie de ardeleni a venit la Bucureşti, unde a prezentat regelui Ferdinand actul Unirii Transilvaniei cu România. Prin decrete regale,la 11/24 decembrie a fost ratificată unirea Transilvaniei , iar la 18/31 decembrie şi cea a Bucovinei. Unirea cea Mare avea apoi să fie consacrată şi recunoscută pe plan internaţional prin tratatele de la Versailles-Paris din 1919-1920. O fericită coincidenţă a făcut ca exact în istorica zi de 1 decembrie 1918, când la Alba Iulia se hotăra unirea Transilvaniei cu România, Bucureştiul să trăiască un eveniment cu valoare de simbol pentru toţi românii: revenirea în capitala ţării a regelui Ferdinand şi a reginei Maria, după ce , în noiembrie 1916 fuseseră nevoiţi să se retragă la Iaşi.

Moment fast al istoriei româneşti -Unirea de la 1918 sau Marea Unire cum i se mai spune -, este rezultatul unor lupte de durată, pe toate fronturile: politic, economic, social, cultural, spiritual şi după expresia marelui luptător pentru unire Onisifor Ghibu „opera întregului popor, care s-a ridicat pentru a pune capăt stărilor de lucruri de până atunci şi a-şi realiza unitatea naţională.” 

       Nu putem încheia această scurtă retrospectivă a evenimentelor care au precedat Marea Unire de la 1 decembrie 1918, fără a aminti rolul şi implicarea armatei române. Acestea constau în principal din jertfa celor aproape un milion de fii ai neamului îmbrăcaţi în haina oştăşească şi căzuţi în Războiul de eliberare şi întregire naţională din 1916-1919, jertfă precedată de stăruitoarele eforturi ale oştirii pentru afirmarea crezului naţional din secolul al-XIX-lea şi continuată în plan superior, după desăvârşirea măreţului act prin asumarea de către armată a rolului de garant al consolidării statului naţional unitar şi suveran. Nu armata a săvârşit Unirea cea Mare, ci naţiunea română în totalitatea părţilor ei componente uzând de toate căile şi resursele ei materiale şi umane, prin îmbinarea dreptului cu forţa  pusă în slujba dreptăţii şi adevărului.

                                                                                                Lt.col.(rz.)dr.Ştefan Ciobanu

PROGRAMUL ACTIVITĂŢILOR DIN 01 DECEMBRIE 2013

1.- FESTIVITATEA DEPUNERII COROANELOR DE FLORI
 
        - LOCUL DE DESFĂŞURARE A ACTIVITĂŢII : MONUMENTUL EROILOR (Lângă stadion);
       - ZIUA, DATA : Luni, 01 Decembrie 2014 
       - ORA DE PREZENTARE A MEMBRILOR A.N.C.M.R.R. PARTICIPANŢI : 10.15
       - ORA DE ÎNCEPERE A ACTIVITĂŢII : 10.30
       - DEFILARE : 12.00 - str. Victoriei -(în faţa Cercului Militar);
       - ŢINUTA :  DE SEZON, DECENTĂ


2.- ADUNARE FESTIVĂ : 12.30 - Cercul Militar, la sediul Subfilialei "Vlad Ţepeş" (cam.58);
      -COMEMORAREA ZILEI DE 1 DECEMBRIE;
      -FESTIVITATEA AVANSĂRII CADRELOR MILITARE ÎN REZERVĂ;

3.- ACTIVITATE DE SOCIALIZARE A MEMBRILOR SUBFILIALEI: 13.00- 17.45

4.- RETRAGERE CU TORŢE : 18.00

28 NOIEMBRIE -ZIUA UNIRII BUCOVINEI CU ROMÂNIA

“N-ai uitat vreodată,dulce Bucovină

Geniu-ţi romantic,munţii în lumină,

Văile în flori,

Rîuri răsăltînde printre stînce’ nalte,

Apele lucinde-n dalbe diamante

Peste cîmpi în zori

Astfel totdeauna,când gândesc la tine,

Sufletul mi-apasă nouri de suspine,

Bucovina mea ! “

                                                (Mihai Eminescu, La Bucovina)

            Moldova de Sus,cu ţinuturile Cernăuţiului şi Sucevei, era nucleul statului feudal Moldova care, în 1359 îşi făcuse intrarea în rândul statelor independente din sud-estul Europei. Iar prin  vitejia lui Ştefan cel Mare-scrie Dimitrie Cantemir-, apele Nistru, Serafineţ, Colacin şi Ceremuş, unite între ele ,formau hotarul de miazănoapte al Moldovei. Dacă cetăţile Hotin, Soroca, Orhei, Tighina, Cetatea Albă,Chilia marcau graniţa de est a românismului, lanţul satelor răzeşeşti păzeau zona nordică-graniţa cu Polonia. Aici vor fi  primele capitale ale ţării (Siret, Suceava) şi perlele de mănăstiri, venind fiecare din căte o domnie glorioasă sau cucernică.

            De la mijlocul secolului al XIV-lea şi până la 1775, când partea nordică a Moldovei răpită prin şantaj şi vicleşug de către Habsburgi (denumită ulterior Bucovina), va fi dominată de o puternică viaţă românească prin instituţii, legi ,lăcaşuri de cult şi de cultură. Satele şi oraşele înfloritoare adăposteau o populaţie gata oricând de luptă, „dar şi iubitoare de artă şi literatură“ opina istoricul Ion Nistor în lucrarea sa monumentală Istoria Bucovinei.

            Odată cu redeschiderea problemei orientale, în 1683 - prin eşecul marelui vizir Kara Mustafa în faţa Vienei şi prin victoriile trupelor austriece şi constituirea unei Ligi Sfinte (Austria, Polonia, Veneţia şi ulterior Rusia ) - începea etapa cea mai  complicată din istoria Principatelor Române.

            În a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, ciocnirea de interese dintre marile imperii ajunsese la apogeu, punând în pericol existenţa şi fiinţa naţională a popoarelor din centrul şi răsăritul Europei. Prima a căzut pradă Polonia,împarţită în 1772 între Prusia, Imperiul Habsburgic şi Imperiul Ţarist.Vitejia soartei s-a abătut şi asupra ţării româneşti a Moldovei.

            După încheierea păcii de la Kuciuk-Kainargi (10iulie 1774) în urma războiului ruso-otoman din anii 1768-1774 – care consfinţea încetarea ostilităţilor ruso-turce, Austria, deşi nu luase parte la război, profitând de slăbirea beligeranţilor şi-a concentrat trupe la hotarul de nord al Moldovei, urmând să  anexeze cel puţin  o parte din această ţară.Pentru a îmbrăca în forme juridice această anexare, guvernul habsburgic pretexta că în vechime Pocuţia ar fi stăpânit regiunea de nord a Moldovei, numită acum Bucovina. Prin împărţirea Poloniei din 1772, Pocuţia (împreună cu Galiţia) fiindu-i atribuită Austriei, tot ei i-ar “reveni” şi dreptul de a stăpâni regiunea menţionată. Cucerirea unei părţi din pământul românesc era motivată, de asemenea, de Austria şi prin  necesitatea de a stabili o comunicaţie mai directă între Transilvania (intrată la începutul secolulul al XVIII-lea în stăpânirea Austriei) şi Galiţia. Odată pretextele găsite, în toamna anului  1774, după retragerea armatei ruse din Moldova, trupele habsburgice au ocupat succesiv ţinuturle Cernăuţiului, Câmpulungului şi Succevei, ‘’împlîntînd pajurile imperiale pe unde le conveneau”.

            După ocuparea Bucovinei , Curtea de la Viena a folosit „intimidarea, coruperea şi alte mijloace convingătoare” pentru a obţine din partea Porţii otomane recunoaşterea faptului împlinit. La 7 mai 1775 - printr-o convenţie încheiată la  Constantinopol - Poarta a consimţit la cedarea Bucovinei către Austria, Rusia „asistând pasivă” la aceasta. Împotriva târgului dintre Poarta otomană şi habsburgi-cu privire la teritorii ce nu le aparţineau – domnul Grigore Ghica şi boierii patrioţi din Moldova au protestat, in repetate rânduri, cu toată energia, dar în zadar. Şi astfel Bucovina, cea mai frumoasă parte a Moldovei, cu vechea capitală Suceava, cu 10 000 km pătraţi şi 75 000 locuitori, cu 233 de oraşe şi state româneşti, cu mormântul lui Ştefan cel Mare de la Putna, cu splendidele monumente de artă medievală : Suceviţa, Moldoviţa, Voroneţul şi Humorul, a fost ruptă din trupul ţării – prin mijloace odioase şi în  pofida oricăror principii de drept internaţional de către Imperiul Habsburgic, iar ca urmare a protestelor vehemente, domnitorul Grigore Ghica a fost asasinat mişeleşte de otomani în octombrie 1777.

            Guvernul habsburgic a denumit la început noul teritoriu ‘’Moldova austriacă’’. Curând pentru a marca anexiunea, Austria denumeşte acest teritoriu’’Bucovina’’- adică ”Făget”- datorită bogăţiei pădurilor de fag. Statutul de organizare al Bucovinei cunoaşte mai multe etape: Cea a administraţiei militare(1775-1786), a administraţiei civile galiţiene(1786-1848) şi perioada organizării ca ducat, cu statutul de autonomie regională (1862-1918), când Bucovina a avut Dietă (Parlament), ca organ legislativ, cât şi un organ executiv-Comitetul Ţării Bucovinei.       

            Unirea celor două ţări române la 24 ianuarie 1859, proclamarea independenţei României şi războiul victorios ce a consfinţit independenţa ţării au impulsionat lupta naţională a românilor din monarhia austro-ungară. În Transilvania, inclusiv Banatul şi Bucovina, domnea o  mare însufleţire în faţa acestor evenimente cruciale pentru viitorul naţiunii române.

            Bucovina, după răpirea ei din trupul Moldovei la 1775, a cunoscut în perioada ce a urmat  un proces de dominaţie, asuprire socială şi naţională similar cu  cel din Transilvania şi Banat. În cei 143 de ani de dominaţie habsburgică (până la 1918), autorităţiile imperiale au promovat o politică sistematică de deznaţionalizarea a  populaţiei româneşti, practicând în acest scop colonizarea germanilor, a ungurilor şi a slovacilor şi încurajând aşezarea în masă a  rutenilor fugiţi de pe moşiile nobililor polonezi din Galiţia şi Podolia. De-a lungul întregii perioade, ţărănimea a reprezentat 75 % din populaţia Bucovinei, formată în cea mai mare parte din români.

            Românii din Bucovina, aparţinând tuturor generaţiiilor care s-au succedat până la Unirea din 1918, au opus o dârză rezistenţă  politicii de deznaţionalizare şi asuprire promovată de autorităţile habsburgice. Cărturarii români, clerul şi ţăranii din Bucovina  şi-au ridicat nu o dată glasul de protest, revendicând drepturi politice şi naţionale. Ziare şi reviste, societăţi etc. au militat pentru reunirea Bucovinei cu patria mamă în vechile hotare ale Daciei străbune.

            La 15/28 iulie 1914, Austro-Ungaria a declarat război Serbiei. Începuse dansul morţii. Într-o săptămână, şapte state europene, printe care cele cinci mari puteri, erau în stare de război. O lună mai târziu, Turcia şi Japonia s-au angajat în confruntările militare. Conflagraţia armelor care va fi mai apoi numită în istorie ‘’primul război mondial’’ se declanşase.

            Din primul moment al declanşării conflictului, ambele grupări beligerante (Antanta şi Tripla Alianţă) au oferit României garanţii pentru inviolabilitatea frontierelor şi i-au recunoscut statutul de neutralitate.

            Neutralitatea proclamată de România nu putea fi şi nu era, o soluţie de durată. România era pusă în faţa unei hotărâtoare soluţionări istorice a unei probleme cu aceeaşi semnificaţie, dar cu două direcţii de bătaie. Avea revendicări istorice, naţionale şi peste Carpaţi şi peste Prut. Cele dintâi  duceau la conflict cu Austro-Ungaria, cele de al doilea cu Rusia. Trebuia aleasă soluţia cea mai avantajoasă,momentul oprortun şi posibilitatea de a o aplica. Neutralitatea, evident,era un simplu expedient, o temporalizare, în care România trebuia să-şi  facă toate pregătrile politice şi militare, pentru ca la momentul potrivit să intre în luptă cu maxim de putere şi de şanse de izbândă.

            Schimbările majore petrecute pe frontul din Apus în defavoarea Aliaţilor (Antantei) i-au determinat , în iunie 1916, pe şeful marelui Stat Major al armatei ruse, şi pe comandantul şef al armatelor franceze să ceară guvernului român intrarea în război, „acum ,ori niciodată”.

            În cele din urmă, la 4/17 august 1916, Brătianu şi reprezentanţii diplomatici ai Franţei, Angliei, Rusiei şi Italiei la Bucureşti au semnat convenţiile politice şi militare care stipulau condiţiile intrării României în război. De importanţă imediată erau prevederile referitoare la un atac împotriva Austro-Ungariei nu mai târziu de 15/28 august şi recunoaşterea dreptului românilor din Austro-Ungaria la autodeterminare şi la unirea cu Regatul României. Consiliul de Coroană român a aprobat oficial tratatele şi a declarat război Austro-Ungariei la 14/27 august. În ziua următoare, Germania a declarat război României. Turcia şi Bulgaria i-au urmat exemplul la 17/30 august şi respectiv 19august /  1 septembrie.

            Prima fază a campaniei începută în noaptea de 14/15-27/28 august s-a desfăşurat cu rezultate notabile pentru armata română, care a înaintat constant în Transilvania ocupând un numar de oraşe importante, printre care şi Braşov (17/30august), dar la 26 august/ 8 septembrie Înaltul Comandament a oprit ofensiva. Aceasta datorită declanşării ofensivei bulgaro-germane în Dobrogea. Transferul rapid de trupe de pe frontul din Transilvania a încetinit şi apoi a oprit ofensiva inamică. Evoluţiile ulterioare complet nefavorabile armatei române au determinat în urma bătăliei Bucureştilor (17/30 noiembrie- 20 noiembrie /3 decembrie 1916) retragerea generală a acesteia, trupele germane intrând în Bucureşti la 23 noiembrie /6 decembrie. În final, frontul s-a stabilizat la 28 decembrie/10 ianuarie 1917 în sudul Moldovei, de-a lungul Dunării şi a râului Siret. Regele, guvernul, parlamentul şi o bună parte a populaţiei s-au retras anterior în Moldova, singura parte a României rămasă neocupată.

            După oprirea ofensivei Puterilor Centrale pe aliniamentul general Carpaţii Orientali, Carpaţii de Curbură, lunca Siretului, Dunărea maritimă, prin efortul armatelor română şi rusă, armata română care suferise pierderi importante  în cursul campaniei din toamna  anului 1916(250 000 ostaşi adică o treime din efectivele mobilizate în august 1916 fiind morţi, răniţi sau prizonieri, importante pierderi în armamentul de infanterie şi artilerie şi alte materiale), a intrat într-un proces de reorganizare, instruire şi înzestrare, acţiune la care efortului făcut de comandamentul şi cadrele armatei române s-au alăturat şi cel al misiunilor militare: franceză, rusă, engleză şi italiană.

            Pe plan extern, în martie 1917 are loc revoluţia burghezo-democratică din Rusia, eveniment cu posibile repercursiuni aupra soldaţilor şi ţăranilor români.

            Sub presiunea acestior evenimente, la 23 martie/5 aprilie 1917, regele Ferdinand a emis o proclamaţie către trupele sale, promiţându-le pământ şi dreptul la vot imediat după încheierea razboiului.Gestul său a fost sprijinit atât de liberali , cât de conservatori şi pare să fi avut efectul dorit asupra moralului armatei. Biruinţele de la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz din vara anului 1917 stau dreaptă mărturie a dragostei de ţară şi neam a  ostaşului român. În urma bătăliei de la Mărăşeşti din 6/19 august 1917, armata română a oprit înaintarea trupelor austriece şi germane şi a pus practic capăt ofensivei acestora.

            După bătaliile de la ‘’Porţile Moldovei’’ a urmat din nou o  perioadă dificilă pentru statul  roman şi armata sa. La 25 octombrie/7 noiembrie 1917 a izbucnit revoluţia bolşevică la Petersburg. Noua putere sovietică a anunţat ieşirea Rusiei din război propunând tuturor beligeranţilor încheierea imediată a unei păci fără anexiuni şi despăgubiri, cu respectarea principiului de autodeterminare a popoarelor.

            În urma discuţiilor dintre delegaţii rusă, germană şi austro-ungară, la 20 noiembrie/3 decembrie 1917, la Brest-Litovsk, s-a semnat armistiţiul între cele trei puteri europene. Acest act a produs o adâncă îngrijorare pentru România.Guvernul roman presat de noua situaţie survenită a hotărât să participle la armistiţiul pe care armata rusă l-a propus. S-au desfăşurat tratative la Tecuci şi Focşani la care a participat o delegaţie română şi una rusă.

            Marile puteri ale Antantei au reacţionat negativ la acest act, săvârşit de România sub imperiul unei situaţii fără ieşire. Inconsistenţa aprecierii liderilor Antantei, a fost confirmată de evoluţia evenimentelor politico-militare din lunile următoare. Închieierea armistiţiului dintre Rusia sovietică şi Puterile Centrale a avut ca rezultat amplificarea procesului de dezagregare a armatei ruse ceea ce  a determinat  părăsirea liniei frontului de către aceasta şi crearea unei stări anarhice în spaţiul  dintre Carpaţii Orientali şi Nistru, cu consecinţe grave pentru siguranţa internă a statului român şi capacitatea combativă a armatei.

            Evenimentele politico-militare din estul continentului au creat o situaţie deosebit de complexă şi în teritoriul  românesc dintre Prut şi Nistru, numit de Rusia Basarabia, în momentul anexării lui in 1812. Redeşteptarea naţională din această bucată de pământ românesc, avantajată de situaşia existentă în Rusia sovietică, a determinat, în final la 27 martie/9 aprilie 1918 unirea Republicii Moldova cu România.

            Guvernul român se putea bucura prea puţin de acest act istoric al unirii Basarabiei cu România. La 18 februarie/3 martie 1918, noul guvern bolşevic al Rusiei a semnat pacea de la Brest-Litovsk cu Puterile Centrale şi a ieşit din razboi, lipsind România de sprijinul rus şi izolând-o de Occident. La 24 aprilie/7 mai 1918, în Palatul Cotroceni, a fost semnată pacea dintre România şi Puterile Centrale, prin care aceasta devenea dependentă politc şi economic de Puterile Centrale. Pacea nu a fost ratificată de regele Ferdinand, iar puterile Antantei au  apreciat că nu o recunosc. Ea a devenit un simplu capitol de istorie, în toamna anului 1918, Puterile Centrale fiind învinse.

            Apropierea armatelor  anglo-franceze de Dunăre a impus măsuri hotărâte din partea României. La 27 octombrie/9 noiembrie 1918 guvernul român a adresat un ultimatum feldmareşalului Mackensen, comandantul trupelor de ocupaţie, prin care cerea retragerea armatei sale de pe teritoriul statului roman. La 28 octombrie/ 10 noiembrie 1918, armata română a fost mobilizată.

            În ordinal de zi către oştire emis de regele Ferdinand se spunea : “Fraţii voştrii din Bucovina şi din Ardeal vă cheamă pentru această ultimă luptă, ca prin avântul vostru să le aduceţi eliberare de sub jugul străin’’.

            Între timp românii din teritoriile aflate  sub dominaţie austro-ungară şi-au intensificat lupta pentru unire. În vederea realizării idealului naţional, la 4/17 octombrie 1918 grupul parlamentar de la Viena s-a transformat în Consiliul Naţional Român din Austria, preşedinte fiind C.Isopescu Grecul. În Bucovina greu încercată de stihiile razboiului, din iniţiativa unui grup de intelectuali, ziarul “Glasul Bucovinei”, care în primul său număr a publicat programul de luptă sub titlul “Ce vrem”. Unirea cu ceilalţi români era ţelul fundamental al românilor din acest ţinut, răpit prin mijloace onoroase de Austria, în 1774.

            La 14/27 octombrie 1918, la Cernăuţi, ia fiinţă Adunarea Constituantă, alcătuită din foştii deputaţi ai Dietei provinciei, deputaţii din parlament, primarii români din Bucovina, sub preşedinţia lui Dionisie Bejan care hotărăşte ca scop primordial unirea Bucovinei  cu celelalte ţări româneşti, într-un stat naţional independent. În acelaşi cadru a fost instituit un Consiliu Naţional, format din 50 membrii abilitat a hotărî şi a trata asupra poporului din această zonă.

            Demersul politic al românilor bucovineni era însă stânjenit de acţiunea ucrainienilor care manifestau veleităţi de dominaţie asupra Bucovinei, detaşamentele lor înarmate dedându-se la jafuri, devastând depozite cu material militar  şi civil, la acte de teroare asupra populaţiei. În această situaţie deosebit de gravă, Iancu Flondor, preşedintele Consiliului Naţional de la Cernăuţi se adresează guvernului român de a interveni cu forţa armată pentru a apăra drepturile încălcate ale românilor din Bucovina.

            Urmărind evoluţia evenimentelor de la Cernăuţi ( cele arătate mai sus la care se adaugă şi instalarea prin forţă a unui guvern ucrainian la 24 octombrie 1918) guvernul român a luat măsurile ce se impuneau în sprijinul fraţilor din Bucovina. Ministerul de Război, având în vedere că populaţia românească din Bucovina era ameninţată de bandele bolşevice, a hotărât ca Divizia 8 infanterie, comandată de generalul Zadic Iacob precum şi toţi grănicerii şi jandarmii care se găseau în pază pe frontiera Bucovinei, să înainteze progresiv, ocupând Bucovina până la Cernăuţi inclusiv. Generalul Zadic urma să se pună în legătură cu guvernul naţional din Bucovina.

            Intrarea trupelor Diviziei 8 infanterie în Cernăuţi a avut loc în ziua de 29 octombrie/11noiembrie 1918. Pe durata acţiunilor pentru luarea sub control a nordului Bucovinei unităţile Diviziei 8 infanterie au luat „contact” cu cele ale Diviziei 1 cavalerie, care primise ordin să pătrundă în nordul Basarabiei.

            Concomitent cu acţiunile Diviziei 8 infanterie, lupta pentru unire a intrat în faza sa decisivă. Consiliul Naţional a hotărât convocarea pentru 15/28 noiembrie 1918, la Cernăuţi, a unui congres general al populaţiei din provincie care să decidă viitorul acesteia. Congresul,deschis la orele 11 în sala de  marmură a Mitropoliei, a întrunit 74 membrii ai Consiliului Naţional Român, 7 delegaţi germani, 6 delegaţi polonezi şi 13 din  comunele ucrainiene printre ei, o serie de români după nume.Basarabia era reprezentată de Pan Halippa, Ion Pelivan, Ion Buzdugan şi Grigore Cazacliu. Lucrările au fost conduse de dr.Iancu Flondor, şeful guvernului bucovinean. S-a dat  citire Declaraţiei de Unire care, în sinteză, făcea următoarea precizare : „… Unirea necondiţionată a Bucovinei în vechile ei hotare, până la Ceremuş, Colacin şi Nistru, cu Regatul României”.

            În zilele următoare, la Iaşi, o delegaţie compusă din 15 bucovineni în frunte cu dr.Iancu Flondor a predat regelui Ferdinand actul Unirii. Acesta declara că „primeşte cu bucurie Actul de Unire al Bucovinei cu Regatul Român, asigurând pe noii săi credincioşi de dragoste, ocrotirea şi loialitatea sa”. La 31 decembrie 1918 apărea Decretul-lege privitor la unirea Bucovinei. La 1 ianuarie 1920, prin articol unic, se ratifica Decretul- lege nr.3744 din 18 octombrie 1918, publicat în Monitorul Oficial nr.217 din 19 octombrie 1918.

            Unirea Bucovinei cu România a fost hotărâtă la Cernăuţi, prin voinţa liber exprimată de românii din acest teritoriu rupt dn Moldova lui Ştefan cel Mare. Actul de unire este rezultatul îngemănării tuturor forţelor româneşti- clasa politică, ţărănimea, intelectualitatea, propaganda naţională, biserica etc. În rândul forţelor care au pregătit şi realizat acest act un rol important l-a avut armata. Ea a fost braţul înarmat al naţiunii careia i-a conferit încredere şi a netezit procesul de unire.

                                                            Locotenent-colonel(rz.)dr.Ştefan Ciobanu