ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ A CADRELOR MILITARE ÎN REZERVĂ ŞI ÎN RETRAGERE Subfiliala "VLAD ŢEPEŞ" - Piteşti
Deviza noastră: PATRIE - ONOARE - DEMNITATE !
miercuri, 24 decembrie 2014
miercuri, 10 decembrie 2014
PENTRU INFORMAREA MEMBRILOR A.N.C.M.R.R.
NORME
METODOLOGICE
din 29 octombrie 2014 de aplicare a prevederilor Legii
nr. 125/2014 privind scutirea de la plată a unor debite provenite din pensii şi
procedura de efectuare a restituirilor
EMITENT: MINISTERUL
MUNCII, FAMILIEI, PROTECŢIEI SOCIALE ŞI PERSOANELOR VÂRSTNICE
CAP. I DISPOZIŢII GENERALE
ART. 1
Prevederile
Legii nr. 125/2014 privind scutirea de la plată a unor debite provenite din
pensii, denumită în continuare lege, sunt aplicabile pensionarilor aflaţi în
evidenţa sistemului public de pensii la data de 1 octombrie 2014, data intrării
în vigoare a legii.
ART.
2
În
sensul legii, sintagma "pensionari aflaţi în evidenţa sistemului public de
pensii" înseamnă pensionarii ale căror drepturi de pensie sunt cuvenite,
aflate în plată, sau suspendate de la plată la data de 1 octombrie 2014 inclusiv.
ART.
3
Prevederile
legii nu se aplică persoanelor care, la data de 1 octombrie 2014, se aflau în
evidenţa sistemului public de pensii, însă ulterior acestei date s-a constatat,
în mod retroactiv, că la data de 1 octombrie 2014 nu îndeplineau condiţiile
prevăzute de lege pentru acordarea acestora, fiind scoase din această evidenţă
din cauza încetării calităţii de pensionar.
CAP. II Scutirea de la plată a debitelor provenite din pensii
ART. 4
În
conformitate cu prevederile art. 1 alin. (1) din lege sunt scutite de la plată
sumele rămase de recuperat, înscrise în evidenţa debitorilor la data de 1
octombrie 2014, din debitele constituite anterior acestei date.
ART.
5
Sunt
scutite, de asemenea, de la plată, conform legii, debitele constatate ulterior
datei intrării în vigoare a legii în sarcina pensionarilor aflaţi în evidenţa
sistemului public de pensii la această dată, corespunzătoare perioadei
anterioare datei de 1 octombrie 2014.
ART.
6
Conform
legii, debitele prevăzute la art. 4 şi 5,care au drept cauză culpa debitorului,
nu se scutesc de la plată.
ART.
7
Fac
obiectul scutirii de la plată
sumele reprezentând:
a)
pensii stabilite conform legislaţiei sistemului public de pensii, pensii
recalculate potrivit prevederilor Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor
măsuri în domeniul pensiilor, precum şi pensii de serviciu;
b)
indemnizaţia socială pentru pensionari prevăzută de Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 6/2009 privind instituirea pensiei sociale minime garantate,
aprobată prin Legea nr. 196/2009, cu modificările ulterioare;
c)
indemnizaţia pentru însoţitor, prevăzută de legislaţia privind sistemul public
de pensii, în cazul pensionarilor de invaliditate gradul I.
ART. 8
Beneficiază
de prevederile art. 1 alin. (1) din lege, cu respectarea prevederilor art. 4-7,
următoarele categorii de pensionari:
a)
pensionarii sistemului public de pensii;
b)
pensionarii beneficiari de pensii de serviciu.
ART. 9
Debitele
aflate în evidenţă la data de 1 octombrie 2014, care fac obiectul legii, se
scutesc de la plată în baza deciziei emise de casa de pensii competentă,
întocmită potrivit modelului aprobat prin ordin al preşedintelui Casei
Naţionale de Pensii Publice.
Deciziile se emit în 3 exemplare, din care
unul se comunică pensionarului. În temeiul acestor decizii debitele se scad din
evidenţa contabilă.
ART. 10
În
situaţiile în care, ulterior intrării în vigoare a legii, respectiv după data
de 1 octombrie 2014, se constată debite reprezentând sume plătite necuvenit în
sarcina pensionarilor aflaţi în evidenţa sistemului public de pensii la data
intrării în vigoare a legii, se procedează la revizuirea pensiilor, iar pe
deciziile de modificare a drepturilor se va înscrie menţiunea "Suma de
....... lei, încasată necuvenit în perioada ....... 1 octombrie 2014, se
scuteşte de la plată în temeiul Legii nr. 125/2014".
Pentru
sumele plătite necuvenit corespunzătoare perioadei de după data de 1 octombrie
2014 se emite decizie de recuperare a acestor sume.
ART.
11
Sumele
prevăzute la art. 10, scutite de la plată, se evidenţiază într-un cont în afara
bilanţului.
ART.
12
În
situaţia în care se constată plata unor sume necuvenite ca urmare a mai multor
cauze, dintre care unele sunt din culpa debitorului, prin decizie a casei de
pensii competente, se va stabili cuantumul corect şi legal al pensiei, valoarea
debitului care urmează a fi recuperat şi sumele scutite de la plată din totalul
debitului stabilit.
ART.
13
Nu
fac obiectul prevederilor art. 1 alin. (1) din lege debitele stabilite în
sarcina pensionarilor prevăzuţi la art. 8, care au drept cauză culpa acestora,
respectiv:
a)
depunerea, în vederea stabilirii drepturilor, a unor documente eliberate cu
nerespectarea reglementărilor legale în vigoare, ulterior infirmate de către
angajator sau de către deţinătorul de drept al arhivei angajatorului;
b)
depunerea, în vederea stabilirii drepturilor, a unor carnete de muncă sau
adeverinţe în care sunt înscrise date neconforme realităţii, respectiv: date
personale, stagiu de cotizare, venituri asigurate, care au suferit modificări
necertificate conform prevederilor legale în vigoare şi care, ulterior
stabilirii dreptului, se dovedesc a fi neconforme realităţii;
c)
depunerea, în vederea stabilirii drepturilor, a unor acte de identitate sau a
unor documente de stare civilă care, ulterior stabilirii dreptului, se dovedesc
a fi neconforme realităţii;
d)
depunerea, la dosarul de pensionare, a unordecizii medicale asupra capacităţii
de muncă, care s-au dovedit ulterior că au fost neconforme realităţii sau au
fost obţinute fără ca titularii să fi urmat procedura de încadrare în grad de
invaliditate sau de revizuire medicală prevăzută de lege;
e)
depunerea, la dosarul de pensionare, a unor certificate de persoană cu handicap
care s-au dovedit ulterior că au fost neconforme realităţii sau au fost
obţinute în lipsa derulării procedurilor prevăzute de lege;
f) declararea nesinceră sau nedeclararea unor situaţii
pentru care legea prevede declaraţia pe propria răspundere ca act necesar
pentru acordarea dreptului respectiv;
g) necomunicarea de către beneficiar sau de către reprezentantul legal către casa de pensii competentă a modificărilor intervenite în situaţia proprie, de natură să conducă la modificarea condiţiilor în funcţie de care a fost stabilit şi s-a plătit dreptul respectiv;
g) necomunicarea de către beneficiar sau de către reprezentantul legal către casa de pensii competentă a modificărilor intervenite în situaţia proprie, de natură să conducă la modificarea condiţiilor în funcţie de care a fost stabilit şi s-a plătit dreptul respectiv;
h)
încasarea, de către aceeaşi persoană, cu încălcarea prevederilor legale, a două
prestaţii de asigurări sociale incompatibile între ele, dintre cele prevăzute
la art. 7, obţinute ca urmare a depunerii a două solicitări sau a nedeclarării
tuturor drepturilor de care beneficiază;
i)
cumularea pensiei cu venituri de natură salarială, în cazurile interzise de reglementările
legale în vigoare;
j) utilizarea, la calculul drepturilor de pensie, a unor documente în cazul cărora s-a constatat nulitatea;
k) orice alte cauze care au condus la plata unor sume necuvenite din culpa pensionarului.
j) utilizarea, la calculul drepturilor de pensie, a unor documente în cazul cărora s-a constatat nulitatea;
k) orice alte cauze care au condus la plata unor sume necuvenite din culpa pensionarului.
CAP. III Procedura de efectuare a restituirii sumelor reprezentând debite recuperate până la data de 1 octombrie 2014
ART.
14
Restituirea
sumelor, reprezentând debite recuperate de la pensionari, în perioada 1
ianuarie 2011-1 octombrie 2014, se face numai către titularul dreptului de
pensie, al indemnizaţiei sociale pentru pensionari sau al indemnizaţiei pentru
însoţitor, aflat în evidenţa sistemului public de pensii la data de 1 octombrie
2014, la cererea acestuia.
ART.
15
Conform
prevederilor art. 2 din lege nu fac obiectul restituirii sumele reprezentând
debite care au drept cauză culpa debitorului.
ART.
16
Fac
obiectul restituirii sumele recuperate din debitele reprezentând:
a)
pensii stabilite conform legislaţiei sistemului public de pensii, pensii
recalculate potrivit prevederilor Legii nr. 119/2010, precum şi pensii de
serviciu;
b) indemnizaţia socială pentru pensionari prevăzută de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 6/2009, aprobată prin Legea nr. 196/2009, cu modificările ulterioare;
b) indemnizaţia socială pentru pensionari prevăzută de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 6/2009, aprobată prin Legea nr. 196/2009, cu modificările ulterioare;
c)
indemnizaţia pentru însoţitor, prevăzută de legislaţia privind sistemul public
de pensii, în cazul pensionarilor de invaliditate gradul I.
ART.
17
Nu
fac obiectul restituirii sumele reprezentând debite instituite pensionarilor sistemului
public de pensii ale căror drepturi de pensie s-au deschis începând cu data de
2 octombrie 2014.
ART.
18
Sumele
prevăzute la art. 16, care fac obiectul restituirii, sunt cele provenite din
debite constituite anterior sau ulterior datei de 1 ianuarie 2011 şi
recuperate, total sau parţial, după caz, în perioada 1 ianuarie 2011-1
octombrie 2014. Aceste sume se evidenţiază prin contul de creditori.
ART.
19
Restituirea
se face la cererea titularului dreptului de pensie, al indemnizaţiei sociale
pentru pensionari sau al indemnizaţiei pentru însoţitor, depusă la casa de
pensii competentă, în a cărei evidenţă se află titularul dreptului, respectiv a
tutorelui, curatorului, a persoanei căreia i s-a încredinţat sau i s-a dat în
plasament copilul minor, a mandatarului.
ART.
20
Restituirea
sumelor care fac obiectul legii se efectuează în perioada 1 ianuarie 2015-31
decembrie 2019, în cinci tranşe anuale egale.
ART.
21
După
înregistrarea cererii, casa de pensii procedează la verificarea îndeplinirii
condiţiilor pentru restituirea sumelor recuperate şi calculează suma totală de
restituit, precum şi cuantumul celor cinci tranşe anuale, corespunzătoare
perioadei anilor 2015-2019. În situaţia în care suma totală de restituit nu se
divide în mod egal la cinci, fracţiunile de leu se întregesc la un leu în
favoarea pensionarilor, urmând ca în ultima tranşă să se facă regularizarea.
ART.
22
Restituirea
primei tranşe către solicitant se efectuează în maximum 3 luni de la data
înregistrării cererii la casa de pensii.
ART. 23
În
situaţia cererilor depuse la casele de pensii în cursul anului 2014, dar nu mai
devreme de 1 octombrie, eşalonarea la
plată este cea corespunzătoare cererilor înregistrate
în luna ianuarie 2015.
ART. 24
ART. 24
Tranşele
următoare de restituire se fac anual, în luna octombrie a fiecărui an.
ART. 25
În
funcţie de data depunerii cererii, casa de pensii poate achita mai multe tranşe
cumulate, maximum cinci.
ART.
26
Suma
de restituit se achită odată cu drepturile de care beneficiază solicitantul,
prin aceleaşi mijloace de plată. Pe talonul de plată a drepturilor se va
înscrie distinct suma restituită ce face obiectul legii.
ART. 27
În
situaţia persoanelor care, la data efectuării tranşei de plată, nu mai sunt în
evidenţa sistemului public de pensii, suma de restituit se achită prin mandat
poştal.
EVENIMENTELE LUNII DECEMBRIE
Evenimente importante
01 Decembrie 2014 - Ziua Naţională a României ( Prin legea nr. 10 din 31 iulie 1990, promulgată de preşedintele Ion Iliescu și publicată în Monitorul Oficial nr. 95 din 1 august 1990, ziua de 1 decembrie a fost adoptată ca zi naţională și sărbătoare publică în România. Această prevedere a fost reluată de Constituţia României din 1991 la articolul 12, alineatul 2. )
03 Decembrie 2014 - Ziua Internaţională a persoanelor cu handicap
05 Decembrie 2014 - Ziua Internaţională a Voluntarilor
07 Decembrie 2014 - Ziua Mondială a Aviaţiei Civile
10 Decembrie 2014 - Ziua Mondială a drepturilor Omului
Zilele genurilor de arma si specialitatilor militare
14 Decembrie 2014 - Ziua Direcţiei Operaţii
27 Decembrie 2014 - Ziua Centrului de Operaţii Psihologice
01 Decembrie 2014 - Ziua Naţională a României ( Prin legea nr. 10 din 31 iulie 1990, promulgată de preşedintele Ion Iliescu și publicată în Monitorul Oficial nr. 95 din 1 august 1990, ziua de 1 decembrie a fost adoptată ca zi naţională și sărbătoare publică în România. Această prevedere a fost reluată de Constituţia României din 1991 la articolul 12, alineatul 2. )
03 Decembrie 2014 - Ziua Internaţională a persoanelor cu handicap
05 Decembrie 2014 - Ziua Internaţională a Voluntarilor
07 Decembrie 2014 - Ziua Mondială a Aviaţiei Civile
10 Decembrie 2014 - Ziua Mondială a drepturilor Omului
Zilele genurilor de arma si specialitatilor militare
14 Decembrie 2014 - Ziua Direcţiei Operaţii
27 Decembrie 2014 - Ziua Centrului de Operaţii Psihologice
luni, 1 decembrie 2014
FESTIVITATEA DEPUNERII DE COROANE
ÎN ZIUA DE
1 DECEMBRIE - ZIUA NAŢIONALĂ A TUTUROR ROMÂNILOR
ÎN ZIUA DE
1 DECEMBRIE - ZIUA NAŢIONALĂ A TUTUROR ROMÂNILOR
Astăzi, 01 decembrie 2014, cu ocazia sărbătoririi Zilei Naţionale a
României, membrii ai Subfililei "VLAD ŢEPEŞ"-Piteşti a Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere au
participat, alături de autorităţile locale şi de unităţile militare din
Garnizoana Piteşti, la festivitatea depunerii de coroane la
Monumentul Eroilor .
Cu acestă ocazie transmit un sincer LA MULŢI ANI tuturor cadrelor
militare active, în rezervă şi în retragere şi aduc sincere mulţumiri
participanţilor la această festivitate.
TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE!
PREŞEDINTELE SUBFILIALEI "VLAD ŢEPEŞ"-PITEŞTI
Col.(rz.)duminică, 30 noiembrie 2014
MESAJUL MINISTRULUI APĂRĂRII NAŢIONALE
MESAJUL
MINISTRULUI APĂRĂRII NAŢIONALE
transmis în cadrul Reuniunii
dedicate aniversării
Zilei Naţionale a României
– 1 Decembrie 2014, organizată de Asociaţia
Naţională a Cadrelor Militare
în Rezervă şi în Retragere „Alexandru Ioan Cuza”
Domnilor generali, distinşi
reprezentanţi ai autorităţilor statului, stimaţi organizatori şi invitaţi,
Se apropie Sărbătorile de Iarnă şi, odată cu ele, cea
mai mare sărbătoare a neamului românesc - Ziua
Naţională a României, la o distanţă de 96 de ani de la Marea Unire din 1
Decembrie 1918, eveniment care venea după mai bine de 300 de ani de la actul
întregitor al lui Mihai Viteazul.
Aşa cum a făcut-o în mod constant de-a lungul istoriei, Armata Română şi-a
confirmat şi la 1918 vocaţia de pilon de stabilitate şi încredere pentru
poporul român. Atunci, în cea mai
sublimă pagină a istoriei româneşti, s-au întâlnit în chip fericit politicieni
inspiraţi şi oneşti, diplomaţi de excepţie, dar şi ostaşi patrioţi şi devotaţi,
de toate rangurile. Împreună, au reuşit să valorifice admirabil conjunctura
internaţională favorabilă creată la finele Primului Război Mondial.
Armata României şi-a făcut datoria faţă de ţară, în mod
constant, indiferent dacă a fost pace sau război. Nu mai avem supravieţuitori
din Primul Război Mondial. Îi avem în schimb, în sală, pe câţiva dintre bravii
eroi ale celei de-a doua conflagraţii mondiale, în frunte cu preşedintele
Asociaţiei Naţionale a Veteranilor de Război -
domnul general Marin Badea Dragnea, în faţa căruia mă înclin cu respect.
Fiecare generaţie de militari şi-a făcut datoria faţă de
ţară necondiţionat, pe front, în aplicaţii, în economia naţională, la
calamităţi naturale, iar mai nou, în teatrele de operaţii internaţionale.
Armata a fost totdeauna o instituţie
credibilă şi apreciată, iar acest lucru a fost posibil pentru că militarii şi-au înţeles menirea, cu toate constrângerile
şi riscurile meseriei armelor.
Mulţumesc Asociaţiei Naţionale a Cadrelor Militare în
Rezervă şi în Retragere pentru această iniţiativă care, iată, aduce laolaltă
militari activi, cadre militare pensionate, veterani, oameni de ştiinţă,
exponenţi ai autorităţilor statului centrale şi locale, astfel încât apropiata
Zi de 1 Decembrie să ne găsească pe toţi cu conştiinţa naţională pregătită
istoriceşte şi emoţional.
Vă doresc tuturor ca Ziua Naţională a României şi
apropiatele Sărbători de Iarnă să vă găsească sănătoşi, pozitivi şi încrezători
în România pe care aţi slujit-o fiecare dintre dumneavoastră.
LA MULŢI ANI!
MINISTRUL APĂRĂRII NAŢIONALE
Mircea DUŞA
1 Decembrie, Ziua Naţională a României
Ziua de 1
Decembrie, ziua naţională a României, dată aniversară instituită pentru
totdeauna de Parlamentul României după jertfa de sânge din Decembrie 1989,
reprezintă omagiul suprem adus miilor de generaţii care s-au jerfit pentru
împlinirea dezideratului suprem-Unirea tuturor românilor într-un singur stat
naţional,independent şi suveran.
Dorinţa de Unire
s-a reflectat pregnant de-a lungul istoriei milenare a poporului nostru sub
forma conştiinţei originii comune a tuturor locuitorilor din
spaţiul geografic al fostei Dacii, în conştiinţa comunităţii de limbă,
cultură, tradiţii, obiceiuri, aspiraţii, în permanenţa vieţuirii pe
acelaşi teritoriu istoric în unitatea sa etnică.
Ideea unităţii
Ţării Româneşti cu Moldova şi cu Transilvania a fost exprimată frecvent şi
hotărât în decursul secolelor de exponenţii cei mai de prestigiu ai poporului
român, ceea ce pune în evidenţă viabilitatea conştiinţei sale naţionale.Ea a
fost susţinută cu argumente de ordin istoric, politic, lingvistic, spiritual, religios,
adesea conjugate.
În ciuda
fărâmiţării sale statale specifice structurii feudale, ideea de unitate a
românilor avea străvechi şi solide temelii:comunitatea de origine şi de limbă, omogenitatea
structurii economice şi culturale a întregului teritoriu locuit de români, consolidate
de legăturile multiple existente de-a lungul istoriei între toate proviincile
româneşti.
Numeroşi
cărturari şi oameni politici şi-au dăruit întreaga lor capacitate şi energie
sprijinirii şi înfăptuirii acestui vis
secular al românilor -unirea într-un singur stat naţional în graniţele Daciei -
vis care a devenit o condiţie şi o necesitate a progresului şi civilizaţiei
româneşti.
Primul moment
crucial în lupta românilor pentru dobândirea independenţei şi făurirea unităţii
politice este marcat de opera lui Mihai Viteazul, intrat în conştiinţa
naţională ca "restitutor Daciae". Marele act politic al
Unirii tuturor românilor , înfăptuit în anul 1600, deşi de scurtă
durată,va exercita o influenţă puternică şi permanentă asupra conştiinţei
naţionale.Mihai Viteazul avea să se intituleze" domn a toată Ţara
Românească,al Ardealului şi al Ţării Moldovei".Din acest moment,
lupta pentru unitatea statală şi independenţă nu a cunoscut niciun moment de
pauză.
Un alt moment
definitoriu pentru visul românilor este 24 ianuarie 1859 când se va înfaptui
unirea celor două principate Moldova şi Muntenia " Unirea cea Mică ", dar "perla bijuteriei ",
-Transilvania - încă nu revenise la ţara mamă.
Primul război mondial a fost o asemenea zguduire pentru întreaga Europă,
inclusiv pentru România. După doi ani de neutralitate, dar activă (1914-1916) guvernul Brătianu a decis
intrarea în luptă alături de Antantă . Această decizie a factorilor
politico-militari a fost întâmpinată cu entuziasm de cei mai mulţi dintre
români, care socoteau că a venit timpul să-şi realizeze cu arma în mână , idealul naţional. Dar după izbânzile din primele
săptămâni,au urmat dezastrele pe plan militar, care au constituit un adevărat
şoc pentru clasa politică românească şi pentru o mare parte a populaţiei. A
venit apoi retragerea în Moldova, lunga iarnă din noiembrie 1916-martie 1917, cu
numeroase privaţiuni şi mai ales cu un număr incredibil de morţi din cauza
bolilor contagioase izbucnite. Apoi, din nou cerul s-a luminat, au fost obţinute izbânzile de la
Mărăşti-Mărăşeşti şi Oituz din vara anului 1917, care au adus revigorarea
stării de spirit, a sentimentului naţional. Dar retragerea Rusiei din război, în
noiembrie 1917, a determinat România să pornească şi ea pe calea armistiţiului
şi a păcii separate.
Dar, parcă
printr-un miracol al istoriei, anul 1918 -care pentru români începuse sub cele
mai negre auspicii -avea să devină anul unor măreţe împliniri, prin realizarea
unirii Basarabiei, Bucovinei şi Transilvaniei cu patria mamă.
Mentalul
colectiv al românilor a fost influenţat de trei factori esenţiali: unirea , războiul
şi reformele , care au impus o trăire intensă, o largă participare a
populaţiei. În privinţa Unirii este de menţionat că evenimentele
din spaţiul românesc s-au desfăşurat în strânsă conexiune cu cele înregistrate
la nivelul întregului continent european. Primul semnal a fost dat de popoarele
din Rusia, care în 1917-1918 s-au ridicat la luptă în numele dreptului la
autodeterminare. Românii din Basarabia s-au integrat şi ei în acest şuvoi, care
nu mai putea fi stăvilit. La 24 ianuarie 1918 , Sfatul Ţării de la Chişinău a
decis independenţa Republicii Moldova (Basarabia) faţă de Rusia. La 27 martie ,
acelaşi Sfat al Ţării a hotărât unirea Basarabiei cu " mama sa România". La 9 aprilie 1918, prin
decret regal a fost ratificată unirea Basarabiei cu România .
La sfârşitul
războiului , monarhia habsburgică se clătina şi ea din temelii. Lupta
popoarelor pentru libertate a luat avânt şi a fost încununată de succes. În
toamna anului 1918, Austro-Ungaria s-a prăbuşit. În şuvoiul revoluţionar produs
de acest eveniment, românii din Bucovina şi Transilvania au fost "o voce " distinctă. Venise pentru ei "ora astrală"
a unirii cu patria mamă. La Cernăuţi s-a constituit mai întâi o Adunare
Constituantă, apoi au avut loc alegeri pentru Congresul general al Bucovinei, organism
democratic, larg reprezentativ. În ziua de 28 noiembrie 1918, Congresul general
a votat în unanimitate, unirea Bucovinei cu România.
Aproape în
acelaşi timp s-a desfăşurat şi acţiunea pentru unirea Transilvaniei cu România.
Rolul conducător l-a avut Consiliul Naţional Român Central , alcătuit din câte
şase reprezentanţi ai Partidului Naţional Român şi ai Partidului Social Democrat.
Un rol important în dinamizarea acţiunilor revoluţionare l-au avut ostaşii
întorşi de pe front.Alegerile pentru Marea Adunare Naţională au prilejuit o
puternică exprimare a spiritului civic, deputaţii primind mandate
(credinţionale) de a vota pentru unirea Transilvaniei cu România. Deputaţii în
număr de 1228 , întruniţi la Alba Iulia în ziua de 1 Decembrie 1918, au votat
în unanimitate unirea acestei străvechi provincii româneşti cu ţara mamă.
La 1/14
decembrie 1918 , o prestigioasă delegaţie de ardeleni a venit la Bucureşti, unde
a prezentat regelui Ferdinand actul Unirii Transilvaniei cu România. Prin
decrete regale,la 11/24 decembrie a fost ratificată unirea Transilvaniei , iar
la 18/31 decembrie şi cea a Bucovinei. Unirea cea Mare avea apoi să fie consacrată
şi recunoscută pe plan internaţional prin tratatele de la Versailles-Paris din
1919-1920. O fericită coincidenţă a făcut ca exact în istorica zi de 1
decembrie 1918, când la Alba Iulia se hotăra unirea Transilvaniei cu România, Bucureştiul
să trăiască un eveniment cu valoare de simbol pentru toţi românii: revenirea în
capitala ţării a regelui Ferdinand şi a reginei Maria, după ce , în noiembrie
1916 fuseseră nevoiţi să se retragă la Iaşi.
Moment fast al
istoriei româneşti -Unirea de la 1918 sau Marea Unire cum i se mai spune -, este
rezultatul unor lupte de durată, pe toate fronturile: politic, economic, social,
cultural, spiritual şi după expresia marelui luptător pentru unire Onisifor
Ghibu „opera întregului popor, care s-a ridicat pentru a pune capăt stărilor de
lucruri de până atunci şi a-şi realiza unitatea naţională.”
Nu putem
încheia această scurtă retrospectivă a evenimentelor care au precedat Marea
Unire de la 1 decembrie 1918, fără a aminti rolul şi implicarea armatei române.
Acestea constau în principal din jertfa celor aproape un milion de fii ai
neamului îmbrăcaţi în haina oştăşească şi căzuţi în Războiul de eliberare şi
întregire naţională din 1916-1919, jertfă precedată de stăruitoarele eforturi
ale oştirii pentru afirmarea crezului naţional din secolul al-XIX-lea şi
continuată în plan superior, după desăvârşirea măreţului act prin asumarea de
către armată a rolului de garant al consolidării statului naţional unitar şi
suveran. Nu armata a săvârşit Unirea cea Mare, ci naţiunea română în
totalitatea părţilor ei componente uzând de toate căile şi resursele ei
materiale şi umane, prin îmbinarea dreptului cu forţa pusă în slujba dreptăţii şi adevărului.
Lt.col.(rz.)dr.Ştefan
Ciobanu
joi, 27 noiembrie 2014
PROGRAMUL ACTIVITĂŢILOR DIN 01 DECEMBRIE 2013
1.- FESTIVITATEA DEPUNERII COROANELOR DE FLORI
- LOCUL DE DESFĂŞURARE A ACTIVITĂŢII : MONUMENTUL EROILOR (Lângă stadion);
- ZIUA, DATA : Luni, 01 Decembrie 2014
- ORA DE PREZENTARE A MEMBRILOR A.N.C.M.R.R. PARTICIPANŢI : 10.15
- ORA DE ÎNCEPERE A ACTIVITĂŢII : 10.30
- DEFILARE : 12.00 - str. Victoriei -(în faţa Cercului Militar);
- ŢINUTA : DE SEZON, DECENTĂ
2.- ADUNARE FESTIVĂ : 12.30 - Cercul Militar, la sediul Subfilialei "Vlad Ţepeş" (cam.58);
-COMEMORAREA ZILEI DE 1 DECEMBRIE;
-FESTIVITATEA AVANSĂRII CADRELOR MILITARE ÎN REZERVĂ;
3.- ACTIVITATE DE SOCIALIZARE A MEMBRILOR SUBFILIALEI: 13.00- 17.45
4.- RETRAGERE CU TORŢE : 18.00
duminică, 23 noiembrie 2014
28 NOIEMBRIE -ZIUA UNIRII BUCOVINEI CU ROMÂNIA
“N-ai uitat vreodată,dulce Bucovină
Geniu-ţi romantic,munţii în lumină,
Văile în flori,
Rîuri răsăltînde printre stînce’ nalte,
Apele lucinde-n dalbe diamante
Peste cîmpi în zori
Astfel totdeauna,când gândesc la tine,
Sufletul mi-apasă nouri de suspine,
Bucovina mea ! “
(Mihai
Eminescu, La Bucovina)
Moldova de Sus,cu
ţinuturile Cernăuţiului şi Sucevei, era nucleul statului feudal Moldova care, în
1359 îşi făcuse intrarea în rândul statelor independente din sud-estul Europei.
Iar prin vitejia lui Ştefan cel
Mare-scrie Dimitrie Cantemir-, apele Nistru, Serafineţ, Colacin şi Ceremuş, unite
între ele ,formau hotarul de miazănoapte al Moldovei. Dacă cetăţile Hotin, Soroca,
Orhei, Tighina, Cetatea Albă,Chilia marcau graniţa de est a românismului, lanţul
satelor răzeşeşti păzeau zona nordică-graniţa cu Polonia. Aici vor fi primele capitale ale ţării (Siret, Suceava)
şi perlele de mănăstiri, venind fiecare din căte o domnie glorioasă sau
cucernică.
De la mijlocul secolului
al XIV-lea şi până la 1775, când partea nordică a Moldovei răpită prin şantaj şi
vicleşug de către Habsburgi (denumită ulterior Bucovina), va fi dominată de o
puternică viaţă românească prin instituţii, legi ,lăcaşuri de cult şi de cultură.
Satele şi oraşele înfloritoare adăposteau o populaţie gata oricând de luptă, „dar
şi iubitoare de artă şi literatură“ opina istoricul Ion Nistor în lucrarea sa
monumentală Istoria Bucovinei.
Odată cu redeschiderea
problemei orientale, în 1683 - prin eşecul marelui vizir Kara Mustafa în faţa
Vienei şi prin victoriile trupelor austriece şi constituirea unei Ligi Sfinte
(Austria, Polonia, Veneţia şi ulterior Rusia ) - începea etapa cea mai complicată din istoria Principatelor Române.
În a doua jumătate a
secolului al XVIII-lea, ciocnirea de interese dintre marile imperii ajunsese la
apogeu, punând în pericol existenţa şi fiinţa naţională a popoarelor din
centrul şi răsăritul Europei. Prima a căzut pradă Polonia,împarţită în 1772 între
Prusia, Imperiul Habsburgic şi Imperiul Ţarist.Vitejia soartei s-a abătut şi
asupra ţării româneşti a Moldovei.
După încheierea păcii de la
Kuciuk-Kainargi (10iulie 1774) în urma războiului ruso-otoman din anii
1768-1774 – care consfinţea încetarea ostilităţilor ruso-turce, Austria, deşi
nu luase parte la război, profitând de slăbirea beligeranţilor şi-a concentrat
trupe la hotarul de nord al Moldovei, urmând să
anexeze cel puţin o parte din
această ţară.Pentru a îmbrăca în forme juridice această anexare, guvernul
habsburgic pretexta că în vechime Pocuţia ar fi stăpânit regiunea de nord a
Moldovei, numită acum Bucovina. Prin împărţirea Poloniei din 1772, Pocuţia (împreună
cu Galiţia) fiindu-i atribuită Austriei, tot ei i-ar “reveni” şi dreptul de a
stăpâni regiunea menţionată. Cucerirea unei părţi din pământul românesc era
motivată, de asemenea, de Austria şi prin
necesitatea de a stabili o comunicaţie mai directă între Transilvania (intrată
la începutul secolulul al XVIII-lea în stăpânirea Austriei) şi Galiţia. Odată
pretextele găsite, în toamna anului
1774, după retragerea armatei ruse din Moldova, trupele habsburgice au
ocupat succesiv ţinuturle Cernăuţiului, Câmpulungului şi Succevei, ‘’împlîntînd
pajurile imperiale pe unde le conveneau”.
După ocuparea Bucovinei , Curtea
de la Viena a folosit „intimidarea, coruperea şi alte mijloace convingătoare”
pentru a obţine din partea Porţii otomane recunoaşterea faptului împlinit. La 7
mai 1775 - printr-o convenţie încheiată la
Constantinopol - Poarta a consimţit la cedarea Bucovinei către Austria, Rusia
„asistând pasivă” la aceasta. Împotriva târgului dintre Poarta otomană şi
habsburgi-cu privire la teritorii ce nu le aparţineau – domnul Grigore Ghica şi
boierii patrioţi din Moldova au protestat, in repetate rânduri, cu toată energia,
dar în zadar. Şi astfel Bucovina, cea mai frumoasă parte a Moldovei, cu vechea
capitală Suceava, cu 10 000 km pătraţi şi 75 000 locuitori, cu 233 de oraşe şi
state româneşti, cu mormântul lui Ştefan cel Mare de la Putna, cu splendidele
monumente de artă medievală : Suceviţa, Moldoviţa, Voroneţul şi Humorul, a fost
ruptă din trupul ţării – prin mijloace odioase şi în pofida oricăror principii de drept
internaţional de către Imperiul Habsburgic, iar ca urmare a protestelor
vehemente, domnitorul Grigore Ghica a fost asasinat mişeleşte de otomani în
octombrie 1777.
Guvernul habsburgic a
denumit la început noul teritoriu ‘’Moldova austriacă’’. Curând pentru a marca
anexiunea, Austria denumeşte acest teritoriu’’Bucovina’’- adică ”Făget”- datorită
bogăţiei pădurilor de fag. Statutul de organizare al Bucovinei cunoaşte mai
multe etape: Cea a administraţiei militare(1775-1786), a administraţiei civile
galiţiene(1786-1848) şi perioada organizării ca ducat, cu statutul de autonomie
regională (1862-1918), când Bucovina a avut Dietă (Parlament), ca organ
legislativ, cât şi un organ executiv-Comitetul Ţării Bucovinei.
Unirea celor două ţări
române la 24 ianuarie 1859, proclamarea independenţei României şi războiul
victorios ce a consfinţit independenţa ţării au impulsionat lupta naţională a
românilor din monarhia austro-ungară. În Transilvania, inclusiv Banatul şi
Bucovina, domnea o mare însufleţire în
faţa acestor evenimente cruciale pentru viitorul naţiunii române.
Bucovina, după răpirea ei
din trupul Moldovei la 1775, a cunoscut în perioada ce a urmat un proces de dominaţie, asuprire socială şi
naţională similar cu cel din
Transilvania şi Banat. În cei 143 de ani de dominaţie habsburgică (până la
1918), autorităţiile imperiale au promovat o politică sistematică de deznaţionalizarea
a populaţiei româneşti, practicând în
acest scop colonizarea germanilor, a ungurilor şi a slovacilor şi încurajând
aşezarea în masă a rutenilor fugiţi de
pe moşiile nobililor polonezi din Galiţia şi Podolia. De-a lungul întregii
perioade, ţărănimea a reprezentat 75 % din populaţia Bucovinei, formată în cea
mai mare parte din români.
Românii din Bucovina, aparţinând
tuturor generaţiiilor care s-au succedat până la Unirea din 1918, au opus o
dârză rezistenţă politicii de deznaţionalizare
şi asuprire promovată de autorităţile habsburgice. Cărturarii români, clerul şi
ţăranii din Bucovina şi-au ridicat nu o
dată glasul de protest, revendicând drepturi politice şi naţionale. Ziare şi
reviste, societăţi etc. au militat pentru reunirea Bucovinei cu patria mamă în
vechile hotare ale Daciei străbune.
La 15/28 iulie 1914, Austro-Ungaria
a declarat război Serbiei. Începuse dansul morţii. Într-o săptămână, şapte
state europene, printe care cele cinci mari puteri, erau în stare de război. O
lună mai târziu, Turcia şi Japonia s-au angajat în confruntările militare. Conflagraţia
armelor care va fi mai apoi numită în istorie ‘’primul război mondial’’ se
declanşase.
Din primul moment al
declanşării conflictului, ambele grupări beligerante (Antanta şi Tripla
Alianţă) au oferit României garanţii pentru inviolabilitatea frontierelor şi
i-au recunoscut statutul de neutralitate.
Neutralitatea proclamată
de România nu putea fi şi nu era, o soluţie de durată. România era pusă în faţa
unei hotărâtoare soluţionări istorice a unei probleme cu aceeaşi semnificaţie, dar
cu două direcţii de bătaie. Avea revendicări istorice, naţionale şi peste
Carpaţi şi peste Prut. Cele dintâi
duceau la conflict cu Austro-Ungaria, cele de al doilea cu Rusia. Trebuia
aleasă soluţia cea mai avantajoasă,momentul oprortun şi posibilitatea de a o
aplica. Neutralitatea, evident,era un simplu expedient, o temporalizare, în
care România trebuia să-şi facă toate
pregătrile politice şi militare, pentru ca la momentul potrivit să intre în
luptă cu maxim de putere şi de şanse de izbândă.
Schimbările majore
petrecute pe frontul din Apus în defavoarea Aliaţilor (Antantei) i-au
determinat , în iunie 1916, pe şeful marelui Stat Major al armatei ruse, şi pe
comandantul şef al armatelor franceze să ceară guvernului român intrarea în
război, „acum ,ori niciodată”.
În cele din urmă, la 4/17
august 1916, Brătianu şi reprezentanţii diplomatici ai Franţei, Angliei, Rusiei
şi Italiei la Bucureşti au semnat convenţiile politice şi militare care stipulau
condiţiile intrării României în război. De importanţă imediată erau prevederile
referitoare la un atac împotriva Austro-Ungariei nu mai târziu de 15/28 august
şi recunoaşterea dreptului românilor din Austro-Ungaria la autodeterminare şi
la unirea cu Regatul României. Consiliul de Coroană român a aprobat oficial
tratatele şi a declarat război Austro-Ungariei la 14/27 august. În ziua
următoare, Germania a declarat război României. Turcia şi Bulgaria i-au urmat
exemplul la 17/30 august şi respectiv 19august / 1 septembrie.
Prima fază a campaniei
începută în noaptea de 14/15-27/28 august s-a desfăşurat cu rezultate notabile
pentru armata română, care a înaintat constant în Transilvania ocupând un numar
de oraşe importante, printre care şi Braşov (17/30august), dar la 26 august/ 8
septembrie Înaltul Comandament a oprit ofensiva. Aceasta datorită declanşării
ofensivei bulgaro-germane în Dobrogea. Transferul rapid de trupe de pe frontul
din Transilvania a încetinit şi apoi a oprit ofensiva inamică. Evoluţiile
ulterioare complet nefavorabile armatei române au determinat în urma bătăliei
Bucureştilor (17/30 noiembrie- 20 noiembrie /3 decembrie 1916) retragerea
generală a acesteia, trupele germane intrând în Bucureşti la 23 noiembrie /6
decembrie. În final, frontul s-a stabilizat la 28 decembrie/10 ianuarie 1917 în
sudul Moldovei, de-a lungul Dunării şi a râului Siret. Regele, guvernul, parlamentul
şi o bună parte a populaţiei s-au retras anterior în Moldova, singura parte a
României rămasă neocupată.
După oprirea ofensivei Puterilor
Centrale pe aliniamentul general Carpaţii Orientali, Carpaţii de Curbură, lunca
Siretului, Dunărea maritimă, prin efortul armatelor română şi rusă, armata
română care suferise pierderi importante
în cursul campaniei din toamna anului
1916(250 000 ostaşi adică o treime din efectivele mobilizate în august 1916
fiind morţi, răniţi sau prizonieri, importante pierderi în armamentul de
infanterie şi artilerie şi alte materiale), a intrat într-un proces de
reorganizare, instruire şi înzestrare, acţiune la care efortului făcut de comandamentul
şi cadrele armatei române s-au alăturat şi cel al misiunilor militare:
franceză, rusă, engleză şi italiană.
Pe plan extern, în martie
1917 are loc revoluţia burghezo-democratică din Rusia, eveniment cu posibile
repercursiuni aupra soldaţilor şi ţăranilor români.
Sub presiunea acestior evenimente,
la 23 martie/5 aprilie 1917, regele Ferdinand a emis o proclamaţie către
trupele sale, promiţându-le pământ şi dreptul la vot imediat după încheierea
razboiului.Gestul său a fost sprijinit atât de liberali , cât de conservatori
şi pare să fi avut efectul dorit asupra moralului armatei. Biruinţele de la
Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz din vara anului 1917 stau dreaptă mărturie a
dragostei de ţară şi neam a ostaşului
român. În urma bătăliei de la Mărăşeşti din 6/19 august 1917, armata română a
oprit înaintarea trupelor austriece şi germane şi a pus practic capăt ofensivei
acestora.
După bătaliile de la ‘’Porţile
Moldovei’’ a urmat din nou o perioadă
dificilă pentru statul roman şi armata
sa. La 25 octombrie/7 noiembrie 1917 a izbucnit revoluţia bolşevică la
Petersburg. Noua putere sovietică a anunţat ieşirea Rusiei din război propunând
tuturor beligeranţilor încheierea imediată a unei păci fără anexiuni şi despăgubiri,
cu respectarea principiului de autodeterminare a popoarelor.
În urma discuţiilor dintre
delegaţii rusă, germană şi austro-ungară, la 20 noiembrie/3 decembrie 1917, la
Brest-Litovsk, s-a semnat armistiţiul între cele trei puteri europene. Acest
act a produs o adâncă îngrijorare pentru România.Guvernul roman presat de noua
situaţie survenită a hotărât să participle la armistiţiul pe care armata rusă
l-a propus. S-au desfăşurat tratative la Tecuci şi Focşani la care a participat
o delegaţie română şi una rusă.
Marile puteri ale Antantei
au reacţionat negativ la acest act, săvârşit de România sub imperiul unei
situaţii fără ieşire. Inconsistenţa aprecierii liderilor Antantei, a fost
confirmată de evoluţia evenimentelor politico-militare din lunile următoare. Închieierea
armistiţiului dintre Rusia sovietică şi Puterile Centrale a avut ca rezultat
amplificarea procesului de dezagregare a armatei ruse ceea ce a determinat
părăsirea liniei frontului de către aceasta şi crearea unei stări
anarhice în spaţiul dintre Carpaţii
Orientali şi Nistru, cu consecinţe grave pentru siguranţa internă a statului
român şi capacitatea combativă a armatei.
Evenimentele
politico-militare din estul continentului au creat o situaţie deosebit de
complexă şi în teritoriul românesc
dintre Prut şi Nistru, numit de Rusia Basarabia, în momentul anexării lui in
1812. Redeşteptarea naţională din această bucată de pământ românesc, avantajată
de situaşia existentă în Rusia sovietică, a determinat, în final la 27 martie/9
aprilie 1918 unirea Republicii Moldova cu România.
Guvernul român se putea
bucura prea puţin de acest act istoric al unirii Basarabiei cu România. La 18 februarie/3
martie 1918, noul guvern bolşevic al Rusiei a semnat pacea de la Brest-Litovsk
cu Puterile Centrale şi a ieşit din razboi, lipsind România de sprijinul rus şi
izolând-o de Occident. La 24 aprilie/7 mai 1918, în Palatul Cotroceni, a fost
semnată pacea dintre România şi Puterile Centrale, prin care aceasta devenea
dependentă politc şi economic de Puterile Centrale. Pacea nu a fost ratificată
de regele Ferdinand, iar puterile Antantei au
apreciat că nu o recunosc. Ea a devenit un simplu capitol de istorie, în
toamna anului 1918, Puterile Centrale fiind învinse.
Apropierea armatelor anglo-franceze de Dunăre a impus măsuri
hotărâte din partea României. La 27 octombrie/9 noiembrie 1918 guvernul român a
adresat un ultimatum feldmareşalului Mackensen, comandantul trupelor de
ocupaţie, prin care cerea retragerea armatei sale de pe teritoriul statului
roman. La 28 octombrie/ 10 noiembrie 1918, armata română a fost mobilizată.
În ordinal de zi către
oştire emis de regele Ferdinand se spunea : “Fraţii voştrii din Bucovina şi din
Ardeal vă cheamă pentru această ultimă luptă, ca prin avântul vostru să le
aduceţi eliberare de sub jugul străin’’.
Între timp românii din teritoriile aflate sub dominaţie austro-ungară şi-au intensificat
lupta pentru unire. În vederea realizării idealului naţional, la 4/17 octombrie
1918 grupul parlamentar de la Viena s-a transformat în Consiliul Naţional Român
din Austria, preşedinte fiind C.Isopescu Grecul. În Bucovina greu încercată de
stihiile razboiului, din iniţiativa unui grup de intelectuali, ziarul “Glasul
Bucovinei”, care în primul
său număr a publicat programul de luptă sub titlul “Ce vrem”. Unirea cu ceilalţi români era ţelul fundamental al românilor din acest
ţinut, răpit prin mijloace onoroase de Austria, în 1774.
La 14/27 octombrie 1918,
la Cernăuţi, ia fiinţă Adunarea Constituantă, alcătuită din foştii deputaţi ai
Dietei provinciei, deputaţii din parlament, primarii români din Bucovina, sub
preşedinţia lui Dionisie Bejan care hotărăşte ca scop primordial unirea
Bucovinei cu celelalte ţări româneşti, într-un
stat naţional independent. În acelaşi cadru a fost instituit un Consiliu
Naţional, format din 50 membrii abilitat a hotărî şi a trata asupra poporului
din această zonă.
Demersul politic al
românilor bucovineni era însă stânjenit de acţiunea ucrainienilor care
manifestau veleităţi de dominaţie asupra Bucovinei, detaşamentele lor înarmate
dedându-se la jafuri, devastând depozite cu material militar şi civil, la acte de teroare asupra
populaţiei. În această situaţie deosebit de gravă, Iancu Flondor, preşedintele
Consiliului Naţional de la Cernăuţi se adresează guvernului român de a
interveni cu forţa armată pentru a apăra drepturile încălcate ale românilor din
Bucovina.
Urmărind evoluţia
evenimentelor de la Cernăuţi ( cele arătate mai sus la care se adaugă şi
instalarea prin forţă a unui guvern ucrainian la 24 octombrie 1918) guvernul
român a luat măsurile ce se impuneau în sprijinul fraţilor din Bucovina. Ministerul
de Război, având în vedere că populaţia românească din Bucovina era ameninţată
de bandele bolşevice, a hotărât ca Divizia 8 infanterie, comandată de generalul
Zadic Iacob precum şi toţi grănicerii şi jandarmii care se găseau în pază pe
frontiera Bucovinei, să înainteze progresiv, ocupând Bucovina până la Cernăuţi
inclusiv. Generalul Zadic urma să se pună în legătură cu guvernul naţional din
Bucovina.
Intrarea trupelor Diviziei
8 infanterie în Cernăuţi a avut loc în ziua de 29 octombrie/11noiembrie 1918. Pe
durata acţiunilor pentru luarea sub control a nordului Bucovinei unităţile
Diviziei 8 infanterie au luat „contact” cu cele ale Diviziei 1 cavalerie, care
primise ordin să pătrundă în nordul Basarabiei.
Concomitent cu acţiunile
Diviziei 8 infanterie, lupta pentru unire a intrat în faza sa decisivă. Consiliul
Naţional a hotărât convocarea pentru 15/28 noiembrie 1918, la Cernăuţi, a unui
congres general al populaţiei din provincie care să decidă viitorul acesteia. Congresul,deschis
la orele 11 în sala de marmură a
Mitropoliei, a întrunit 74 membrii ai Consiliului Naţional Român, 7 delegaţi
germani, 6 delegaţi polonezi şi 13 din
comunele ucrainiene printre ei, o serie de români după nume.Basarabia
era reprezentată de Pan Halippa, Ion Pelivan, Ion Buzdugan şi Grigore Cazacliu.
Lucrările au fost conduse de dr.Iancu Flondor, şeful guvernului bucovinean. S-a
dat citire Declaraţiei de Unire care, în
sinteză, făcea următoarea precizare : „… Unirea necondiţionată a Bucovinei
în vechile ei hotare, până la Ceremuş, Colacin şi Nistru, cu Regatul României”.
În zilele următoare, la
Iaşi, o delegaţie compusă din 15 bucovineni în frunte cu dr.Iancu Flondor a
predat regelui Ferdinand actul Unirii. Acesta declara că „primeşte cu bucurie
Actul de Unire al Bucovinei cu Regatul Român, asigurând pe noii săi credincioşi
de dragoste, ocrotirea şi loialitatea sa”. La 31 decembrie 1918 apărea
Decretul-lege privitor la unirea Bucovinei. La 1 ianuarie 1920, prin articol
unic, se ratifica Decretul- lege nr.3744 din 18 octombrie 1918, publicat în
Monitorul Oficial nr.217 din 19 octombrie 1918.
Unirea Bucovinei cu
România a fost hotărâtă la Cernăuţi, prin voinţa liber exprimată de românii din
acest teritoriu rupt dn Moldova lui Ştefan cel Mare. Actul de unire este
rezultatul îngemănării tuturor forţelor româneşti- clasa politică, ţărănimea, intelectualitatea,
propaganda naţională, biserica etc. În rândul forţelor care au pregătit şi
realizat acest act un rol important l-a avut armata. Ea a fost braţul înarmat
al naţiunii careia i-a conferit încredere şi a netezit procesul de unire.
Locotenent-colonel(rz.)dr.Ştefan
Ciobanu
Abonați-vă la:
Postări (Atom)